OPINII  »  EDITORIAL

De la Raț la Rațiu! Mereu e vina altcuiva?

Daniel Scorpie
Daniel Scorpie

Articol de - Publicat vineri, 27 martie 2026, 11:50 / Actualizat vineri, 27 martie 2026 13:09

Am jucat fricos și am încercat să tragem de un nul la Istanbul, sperând la un contraatac salvator, însă am pierdut aproape ca întotdeaua în meciurile decisive, în fața unei Turcii care n-a fost deloc Suleiman Magnificul. Conform păgubosului său obicei, selecționerul a găsit țapul ispășitor, după ce a scăpat ocazia unei finale în Kosovo pentru calificare la CM 2026.

La fel ca în cazul lui Răzvan Raț acum 15 ani, când îl pregătea la Shakhtar, Mircea Lucescu a dat vina pentru golul încasat pe un fundaș lateral, Rațiu. Doar două litere diferă și faptul că Andrei nu obișnuiește să comenteze. Nici nu a avut cum și când să răspundă criticilor aduse de antrenorul care și-a încheiat cariera cu o nouă ratare a unei prezențe la Mondial, la patru decenii de la un (tot) 0-1 cu Irlanda de Nord. Atunci i-a stat în cale eternul ghinion, acum mai lipsea să dea vina pe bară, că s-a opus egalării lui Stanciu, sau pe arbitru.

Mircea Lucescu de la „Raț, spune-le, bă, că am luat două goluri din cauza ta!” la „Dacă Rațiu nu făcea acea greșeală”

„Spune-le, bă, că am luat două goluri din cauza ta!”, îl certa cu năduf Lucescu pe Raț de față cu reporterii, după un 1-5 cu Barcelona în Liga Campionilor, pentru că, în opinia tehnicianului, Răzvan n-a blocat o centrare a lui Dani Alves. „Da, deja ne-am obișnuit... M-am săturat”, i-a ripostat chiar atunci, la cald, culpabilizatul apărător stânga al campioanei Ucrainei.

Aseară, nea Mircea l-a luat în focuri pe fundașul de pe partea opusă: „Dacă Rațiu nu făcea acea greșeală, i-a fost teamă să nu fie driblat. La acel moment, el nu a fost atent. Faza golului nu mai contează! A ezitat, știa foarte bine ce trebuie să facă, a ezitat, celălalt i-a luat fața și ei au marcat...”.

În concluzie, am pierdut barajul din cauza lui „Sonic”, unicul nostru ambasador în La Liga, ales fotbalistul român în 2025. Căci „în rest, în afară de un șut pe poartă, turcii n-au avut altceva...”. Bara lui Yildiz nu se pune, la fel nu contează șutul lui Arda Guler, că n-au fost șuturi cadrate. De parcă „tricolorii” l-ar fi deranjat cumva pe Cakir!

România a avut cu 299 mai puține pase reușite față de turci și, în medie, exact o pasă precisă pe secvența de posesie!

Este adevărat, nu a fost nici pe departe asediul de care ne temeam. Nu am luat o căruță de goluri la Istanbul. Dar de-aici vin frustrarea și regretul că n-am avut curajul, tupeul și mentalitatea de învingători, văzută în Slovacia la kosovari, cu care ne-am mai fi bătut o dată pentru a reveni după 28 de ani la un Mondial. Dar abordarea și jocul de echipă mică ne-au dus să jucăm acum doar un amical cu echipa alături de care, cu un alt selecționer, ne calificam la braț în „optimile” Euro 2024.

De la Raț la Rațiu! Mereu e vina altcuiva?
Mircea Lucescu, la ultimul meci oficial ca selecționer al României și penultimul al carierei de antrenor / Foto Cristi Preda (GSP.ro)

Așa cum și-a arogat toate meritele pentru victoria contra Austriei, când, de fapt, dacă nu se accidenta Popescu n-ar fi dat gol niciodată Ghiță, de ce nu și-a asumat, măcar în ceasul al treisprezecelea, și înfrângerea? De data asta, arbitrul n-a mai avut niciun rol de țap ispășitor, așa că să plătește tu, Rațiu, oalele sparte! Ne-am fi așteptat să auzim și o explicație pentru care n-am legat trei pase în treimea adversă, nu mai spun în careu.

Este suficient să aruncăm un ochi pe statistică: am dat cu 299 de pase „complete” mai puțin decât trupa lui Montella, iar, deși am avut două situații în plus de posesie, am reușit în medie fix o pasă reușită, 189 din 189! Am recuperat 11 mingi mai puțin, iar precizia paselor a fost de doar 76% (90% a turcilor). Nu mai discutăm de posesie (38%), căci în fotbalul de astăzi nu mai deține un rol relevant.

Mircea Lucescu s-a ferit să-l țină lângă el pe bancă pe fiul probabil viitorului selecționer. Ar fi fost o lezmajestate?!

Ne-am fi așteptat și la motivarea prezenței, cu tot cu banderola aferentă, în primul unsprezece a lui Ianis Hagi. Alta decât a faptului că în fața tatălui prezent în tribună, probabil succesorul actualului selecționer, numărul 14, născut la Istanbul și care joacă în Turcia, nu putea lipsi dintre titulari. Dar a fost dat absent din iarbă, cum absent în reacție a fost cel care l-a ținut până în minutul 71 în teren. Și care a „forțat” ofensiva cu Miculescu și Baiaram abia în minutul 87, înlocuind singurul vârf de meserie!

Susțin părerile celor care l-au cerut pe Screciu în echipa de start, după cum cred că nici Stanciu nu trebuia să înceapă pe bancă, chiar dacă nu a făcut față în Serie A și vine din China. Nico îl mai înțepase acum trei luni pe selecționer - Gazeta Sporturilor a făcut un interviu cu el la Genova -, care îl acuza (la fel ca pe Răzvan Marin), pentru unele erori din meciul cu Cipru: „Arabia Saudită l-a dat mult în spate, randamentul lui a scăzut. Nu întâmplător nu a mai dat o pasă de gol sau un gol din momentul în care a început Liga Națiunilor și până acum”.

Nici Nicolae Stanciu nu mai înțelege nimic! Este un fost căpitan al naționalei sau e actualul purtător al banderolei?

De la „când am câștigat șase meciuri din șase și atunci nu mai erau probleme, așa că nu văd de ce m-ar fi tras în spate Arabia. Nu cred că ține chestia asta”, decarul „tricolorilor” (ne amintim cine a dat splendidul gol cu care am bătut Ucraina în grupă la Euro?) a zis apăsat aseară că nu mai înțelege dacă e un fost căpitan sau e purtătorul actual al banderolei!

Convenim că au contat absențele accidentaților Drăguș (oricum lipsea din cauza eliminării stupide din Bosnia) și Marius Marin (singurul român titular în Serie A), dar nu pot fi un alibi pentru jocul dezlânat, fricos, trist, lipsit de „grinta” cu care Lucescu a luat contact în Italia.

Chiar dacă Turcia nu a arătat ca o echipă mare, diferența făcând-o starurile, cu care noi nu ne putem lăuda, problema e că România a spus adio încă unui Mondial după un alt déjà vu. Am sperat că va fi altfel, dar n-am făcut decât să acceptăm o sentință antepronunațată.

Putem rămâne fără plasa de salvare a Ligii Națiunilor!

Ce a fost s-a dus și e normal să ne intereseze ce urmează. Noul selecționer, indiferent pe cine va alege unanimul reales de la Casa Fotbalului, nu va mai beneficia însă în următoarele preliminarii Euro de atuul esențial al plasei de salvare, Liga Națiunilor. Competiție în care în toamnă „tricolorii” vor începe campania având în Liga B (și nu C) trei adversare care, spre deosebire de noi, au făcut pasul în finala play-off-ului: Polonia, Suedia și Bosnia-Herțegovina, cea care ne-a bătut tur-retur.

Șanse de a câștiga această grupă nu sunt multe și ar trebui să ne rugăm să retrogradăm din nou în C ca să sperăm să câștigăm grupa, altfel România va fi condamnată să tragă din seria preliminariilor. Și să așteptăm ca la Mondial să meargă 64 de echipe sau poate chiar jumătate de glob, dacă n-am ajuns acolo unde vor evolua Curaçao, Haiti, Iordania, Capul Verde, Uzbekistan, Qatar și Panama!

Citește și:
Atacă violent comentariul TV de la Turcia - România: „Două țațe, doi moșnegi ramoliți! Grădinescu ar trebui să iasă la pensie, e dezagreabil! Ați văzut ideea lor șocantă?!”
Nationala
Atacă violent comentariul TV de la Turcia - România: „Două țațe, doi moșnegi ramoliți! Grădinescu ar trebui să iasă la pensie, e dezagreabil! Ați văzut ideea lor șocantă?!”
Gigi Becali, declarații aspre la adresa unui jucător al naționalei: „Pușcăria pușcăriilor!”
Nationala
Gigi Becali, declarații aspre la adresa unui jucător al naționalei: „Pușcăria pușcăriilor!”
Nu e Hagi! Propune un alt nume de selecționer după ce Mircea Lucescu a ratat calificarea la Cupa Mondială
Nationala
Nu e Hagi! Propune un alt nume de selecționer după ce Mircea Lucescu a ratat calificarea la Cupa Mondială
Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”
Nationala
Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”
EXCLUSIV Restricție drastică la trecerea
Profit.ro
EXCLUSIV Restricție drastică la trecerea "ocazională" a frontierei cu țigări pentru uz personal

Comentarii (3)
CFR.UNapoca
CFR.UNapoca  •  27 Martie 2026, 13:48

Respect ,dmn gazetar ! Ne- am saturat de scuzele penibile ale acestui antrenor ,cel mult modest Lucescu !

davidenkosrg
davidenkosrg  •  27 Martie 2026, 13:30

Un material excelent!

Gru2
Gru2  •  27 Martie 2026, 12:57

Totusi nu uita din ce grupe de calificare vin "Curaçao, Haiti, Iordania, Capul Verde, Uzbekistan, Qatar și Panama" ... nu se compara cu UEFA !

Vezi toate comentariile (3)
Comentează