OPINIE Va mai antrena vreodată Pep Guardiola o echipă de club? O radiografie a unui mandat care a răscolit Premier League

În urmă cu 10 ani, Premier League traversa o perioadă de aur. Cel mai puternic campionat din lume începea un nou sezon la doar câteva luni de la triumful istoric reușit de Leicester City. Arsene Wenger încă se afla pe banca lui Arsenal și încerca să mai aducă un titlu în vitrina „tunarilor”, Jose Mourinho promitea să o readucă pe Manchester United pe culmile gloriei, Liverpool era din ce în ce mai entuziasmată de fotbalul „heavy-metal” practicat sub comanda lui Jurgen Klopp, iar Mauricio Pochettino promitea un nou sezon în care Tottenham să lupte la titlu.

Și atunci a apărut Pep Guardiola în peisaj. Deși a încântat fotbalul mondial cu „tiki-taka” de la Barcelona și a dominat fotbalul german cu Bayern Munchen, fără succes pe plan european, unii se întrebau ce poate aduce urmașul lui Cruyff în Premier League. Va reuși să-și impună jocul într-un campionat care n-a ținut niciodată cont de diferența de valoare dintre echipe? Va reuși să supraviețuiască unei nopți ploioase în Stoke? Va face față în fața presiunilor vulcanice din partea suporterilor englezi? Ei bine, da. Și cu brio. Deși nu de la început.

Guardiola și-a început temător aventura în Premier League

Sezonul de debut al lui Guardiola a fost eclipsat de Antonio Conte, tehnician aflat, de asemenea, la prima aventură în Anglia. Italianul a cules-o pe Chelsea de pe un rușinos loc 10 în stagiunea precedentă și a făcut-o campioană la primul sezon pe „Stamford Bridge”. Atunci, Pep a privit de pe locul 3 cum Chelsea a ridicat trofeul cu cele 15 puncte avans.

Pep a găsit pe Etihad fotbaliști de clasă mondială, de la Aguero, De Bruyne și Sterling, la David Silva, Yaya Toure și Kompany. Dar avea nevoie de o echipă.

Deși și-a început aventura în Premier League cu 6 victorii din 6 meciuri, Guardiola s-a lovit de intensitatea fotbalului britanic și a început să se încurce cu echipele mici, care au știut să se închidă în fața porții. Trei remize consecutive pe „Etihad”, toate 1-1, cu Everton, Southampton și Middlesbrough, i-au dat de gândit tacticianului spaniol, care a folosit 6 sisteme de joc diferite de-a lungul sezonului. Singura dată când a încercat să joace 4-4-2 a suferit o înfrângere istorică în cariera sa, 0-4 pe „Goodison Park” cu Everton.

Al doilea sezon a început cu o decizie controversată în toată Anglia. Pep Guardiola a renunțat la Joe Hart, portarul echipei națioanale, deoarece nu era mulțumit de jocul de picior al acestuia. Prima dată a fost adus Claudio Bravo, care venea după două sezoane bune la Barcelona. Portarul chilian a avut doar un sezon la dispoziție să-l convingă pe Guardiola, însă a fost la rându-i înlocuit din stagiunea următoare cu Ederson, care avea să-i câștige încrederea antrenorului. La finalul aventurii pe „Etihad”, Guardiola a recunoscut că modul în care l-a îndepărtat pe Hart a fost „cel mai mare regret al carierei”.

Revenind la al doilea sezon al lui Guardiola, City s-a întărit consistent și costisitor cu jucători precum Aymeric Laporte, Benjamin Mendy, Kyle Walker, Danilo sau Bernardo Silva. Iar Guardiola a avut succes. 100 de puncte, cu 19 peste principala urmăritoare, Manchester United, îi aduceau lui Pep Guardiola primul triumf în Premier League.

Guardiola se pregătea de un nou titlu, iar singura întărire importantă o reprezenta Ryiad Mahrez, jucător care a impresionat în tricoul lui Leicester. Doar că de data asta, Guardiola n-a mai avut-o ușoară, însă a fost purtat de val până în ultima etapă și s-a impus la limită în fața rivalului Jurgen Klopp, cu care avea să dezvolte „cea mai frumoasă rivalitate”, după cum au recunoscut ambii antrenori. Manchester City s-a încoronat din nou campioană în Premier League cu 98 de puncte, având unul avans peste „cormorani” la finalul ultimei etape.

Sezonul pandemic a fost „suflat” rapid de Liverpool, care a avansat constant, de la etapă la etapă, iar Jurgen Klopp cucerea unicul titlu din mandatul său pe „Anfield” cu 100 de puncte, având un avans de 19 față de rivalul Guardiola. Pe lângă asta, promisul triumf în premieră în Liga Campionilor era sfâșiat de la sezon la sezon, City oprindu-se în „sferturi” 3 sezoane la rând.

Dar totul părea să se schimbe în 2020-2021. City n-a mai avut rivală în Premier League și s-a impus lejer, la 12 puncte de urmăritoarea United și 17 de campioana en-titre Liverpool. Iar de data aceasta, Guardiola ducea echipa albastră din Manchester în finala Ligii Campionilor. Acolo, City a înfruntat-o pe Chelsea într-o finală 100% englezească, însă câștig de cauză au avut londonezii grație golului marcat de Kai Havertz și mulțumită ratărilor monumentale ale echipei lui Guardiola, care a dominat copios finala.

Guardiola a luat-o din nou de la capăt și i-a mai produs o dezamăgire cumplită lui Klopp, învingându-l din nou în lupta la titlu la un punct, 93 față de 92. Totuși, visul celui mai râvnit trofeu european se oprea în semifinale, în fața gigantului Real Madrid, care trecea în finală de Liverpool cu scorul de 1-0, deși „cormoranii” au dominat meciul la fel ca City în finala cu Chelsea.

Pep Guardiola, în lacrimi la despărțirea de Manchester City / Foto: Imago Images

2023, anul de glorie al lui Guardiola

Până la urmă, 2023 a fost anul în care Guardiola a închis gura oricărui contestatar, conducând-o pe Manchester City spre o „triplă” istorică. „Cetățenii” au câștigat al treilea titlu consecutiv, la 5 puncte distanță de Arsenal, au câștigat Cupa Angliei și s-au impus în finala Ligii Campionilor cu Inter Milano, scor 1-0, după golul marcat de Rodri. La finalul stagiunii precedente, Guardiola vorbea în lacrimi de plecarea lui Aguero de pe Etihad, menționând printre suspine că „nu-l putem înlocui”. După care l-a înlocuit cu Erling Haaland, bestia înfometată de trofee după ce a rupt plasele pentru Dortmund.

Un nou sezon, un nou triumf pentru Guardiola, care a ajuns la 4 titluri consecutive și 6 în total, obținând prima poziție din nou la limită, la două puncte peste Arsenal. Însă de aici începea declinul.

City n-a mai trecut de „sferturile” Ligii de atunci, iar sezonul 2024-2025 l-a scos din minți pe Guardiola. O serie de eșecuri consecutive l-a determinat pe Pep să se zgârie pe scalp incontrolabil, iar lumea îl privea ca pe un nebun când apărea rănit la interviuri. Și da, Guardiola era nebun. Dar nebun după succes. Pentru prima și probabil singura dată în carieră, Guardiola a fost ținta ironiei „You re getting sacked in the morning” (Vei fi demis de dimineață). La un 0-2 pe „Anfield”, fanii „cormorani” au scandat asta în continuu la adresa lui Pep, care s-a întors zâmbind și le-a arătat acestora 6 degete, aluzie la numărul de titluri câștigate. Sezonul foarte slab, poate cel mai dezamăgitor din era lui Guardiola, l-a consumat foarte mult pe iberic, care a fost surclasat de Arne Slot, aflat la prima aventură în Anglia.

Deși existau numeroase speculații că va pleca de la City chiar din vara trecută, Guardiola a trebuit să bifeze numărul de 10 sezoane, la fel ca nota echipei sale în mai mult de jumătate din meciuri. Pep a fost surclasat din nou, de data aceasta de fostul său discipol, Mikel Arteta. Așa că s-a îndeplinit profeția. Învățăcelul și-a depășit maestrul, așa că Guardiola se poate retrage în liniște.

Și istoria pe care urma să o înscrie în Anglia trebuia prevăzută de la cele două finale de Liga Campionilor câștigate în fața marelui Sir Alex.

Oare va mai antrena Pep vreo echipă de club? Puțin probabil. Nu are pe cine și nu mai are ce demonstra. Da, spre deosebire de alți antrenori, precum Klopp sau Mourinho, care n-au avut aceleași facilități în construcția echipelor, Guardiola a dispus mereu de jucători talentați și miliarde de euro de cheltuit. Și a făcut-o bine, ignorând anumite chixuri.

Visătorul antrenor care i-a luat locul lui Rijkaard la Barcelona după ce a pregătit doar echipe de juniori a devenit rapid artizanul din umbră al spectaculosului „Tiki-taka” și i-a marcat decisiv cariera lui Messi, în părerea multora, cel mai bun fotbalist din istorie. Chiar dacă au existat conflicte cu numeroși jucători, Guardiola a știut mereu să-și monteze elevii în momentele decisive, drept dovadă cele 41 de trofee câștigate, dintre care 20 pe banca lui City.