)
Articol de Alin Buzărin - Publicat marti, 18 martie 2025 15:19 / Actualizat marti, 18 martie 2025 15:19
De 35 de ani învârtim în palmă aceeași „problemă arzătoare”. N-o vom rezolva niciodată, ci doar vom observa cum unii sau alții îi folosesc efectele în propriu-i beneficiu
Ceea ce s-a întâmplat recent la FCSB-Rapid se tot întâmplă de două ori pe an la meciurile directe dintre cele două echipe, mai nou, de când cu playoff-ul, chiar de patru ori. Se scandează aceleași lucruri, la aceeași intensitate, și de fiecare dată lumea se împarte în tabere.
Șlagăr
Nu în două, ci în trei. Prima e cea a celor care strigă că au avut și vor avea mereu boală pe cineva. Pe cine? Pe țigani, firește! Incantația a devenit șlagăr, melodie nemuritoare, de mai mare notorietate decât orice altă înșiruire de sunete. Corul se dezice de rasism, iar dirijorii spun că așa e pe stadioane, se mai scandează una-alta.
Pe lângă intonarea la nesfârșit a melodiei, ar mai fi atacurile la persoanele din taberele adverse și a familiilor acestora. Mai bine zis insultele la adresa lor. Aici nu mai e vorba de rasism, pentru că jignirile sunt reciproce. Și cei care pe care unii au avut și vor avea mereu boală au insultat la rândul lor familiile celorlalți, ba chiar cu și mai mult aplomb.
Și unii, și ceilalți
Ne ducem în tabăra a doua, a așa-ziselor victime ale rasismului. Ca să fie lucrurile clare, în cazul nostru concret, prima tabără e a FCSB-ului, iar aceasta, cea de-a doua, e Rapidului. Politicile FRF, FIFA, UEFA combat clar rasismul, sub orice formă a sa. Acesta e argumentul suprem de care ei se prevalează, îi deranjează pe bună dreptate generalizarea de „țigani” atribuită întregii suflări rapidiste. Și au dreptate, și în galeria adversă sunt destui rromi, e nedrept să pui etichete. Dar nici așa-zisele victime ale rasismului de derby nu sunt uși de biserică.
Există încă pe masa Instanțelor de Judecată dosare cu deținere de anumite lucruri nepermise, există și în tabăra lor personane (chiar lideri) cu interdicție pe stadioane. Așadar, nu sunt unii draci, iar ceilalți heruvimi. Te plângi de niște lucruri, dar și pe stadionul tău celor de pe banca adversă li se aruncă în cap pungi cu conținut fetid. Doar că acea acțiune nu poate fi încadrată la rasism…
Niște esteți îngrețoșați
Ajungem și la a treia tabără. Cea a oripilaților de serviciu. A celor care scriu cu voluptate cuvântul „derapaj” ori de câte ori li se pare dumnealor că o silabă nu e la locul ei. A celor care în asemenea situații, când se mai spune cine pe cine a avut și va avea mereu boală, cer părerea doctă a sociologilor și, în general, împreună cu aceștia, se arată îngrețoșați de o societate (a fotbalului și nu numai) năclăită până în măduva oaselor.
O societate mizerabilă, care nu-i merită pe dumnealor, creaturi perfecte, morale, cu urechi sensibile, ale căror columele, ciocănele, nicovale și scărițe sunt făurite din platină.
Naivii contra șmecherilor
Eșantionul e bine reprezentat. Din ce în ce mai bine. Cei în cauză ar vrea ca pe stadioane să fie liniște de catedrală, să se audă orga și flautul, în tribune să fie doar îngerași bucălați și rozalii, spectatorii să-și facă poze în fața ta în timp ce se execută un penalty (am trait asta pe o arenă ”străinească”), iar corurile din peluze să interpreteze Odă Bucuriei, iar dacă nu știu versurile, atunci să se încropească niște imnuri dedicate egalitarismului planetar, fără de care mileniul trei n-are cum să mai meargă înainte.
Aceștia, componenții taberei cu numărul trei, n-au înțeles ce înseamnă fotbalul, tribuna, trăirea, rivalitatea. Ceilalți, cei din primele două tabere, sunt niște șmecheri care folosesc rasismul după cum le convine sau nu, mizând că la un moment dat această filipică a oripilaților va opera în favoarea lor.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
