OPINII  »  EDITORIAL

Derbyul străinilor, fotbalul românesc al străinilor

Editorial Alin Buzărin
Editorial Alin Buzărin

Articol de - Publicat duminica, 25 octombrie 2026 14:42 / Actualizat duminica, 25 octombrie 2026 14:43

Niciun gol „românesc” pe tabela Arenei Naționale, la FCSB-Rapid 4-1. Nu e o excepție, e o stare de fapt.

Stoijilkovic, Muhar, Boutoutaou, de două ori, Joao Paulo. Ei au fost marcatorii. Pasatorii decisivi s-au numit ba Latif, ba Muhar, și abia în cele din urmă Stoian, la al patrulea gol al FCSB-ului, a apărut și ...participarea românească.

Ai noștri, printre cei mai slabi

Toți cei de mai sus au fost și printre cei mai buni oameni ai derbyului. Îl putem adăuga și pe Cisotti, care n-a înscris, dar a avut o bară. Și pe Dawa, exact în intervenții. Și pe Radunovic, corespunzător pe un post neobișnuit pentru el. Tot străinii! Din rândul românilor, îl punem în frunte pe Vali Crețu, neobosit la vârsta lui.

Dar și, printre cei mai neconvingători, de la FCSB, David Miculescu. De la Rapid, Pașcanu a greșit la un gol. Grameni n-a câștigat dueluri, Moruțan a fost prea discret, Dobre a părut mai atent la freză decât la fotbal, iar portarul Bogdan Ungureanu s-ar putea să fie de viitor, dar ultimele apariții (la derby și în deplasarea de la Cluj) nu-l prea recomandă pentru prezent.

Numeric, aproape egal, valoric însă....

Așadar, la derby FCSB are patru români în garnitura de start, Rapidul are șase. Mai intră câte doi de fiecare parte după pauză. În total, din 32 de fotbaliști care au pășit pe teren, am avut 14 români și 18 străini.

În joc, aportul celor cu pașaport românesc a fost minuscul, străinii au făcut aproape totul.

4 goluri ”românești” din 16!

Plecăm de pe Arena Națională și mergem la restul etapei. Până în momentul în care se aștern aceste rânduri (duminică la prânz), s-au dat 16 goluri în 5 meciuri. Românii au înscris 4, străinii 12. Dintre „ai noștri” scriem doar numele consacraților Dumiter și Marius Coman și pe cel al foarte tinerilor Ioniță (Petrolul) și Szabolcs Nytra (Csikszereda).

După cum observați, ultimii doi au nevoie de paranteze explicative, cu numele clubului. Marcatorii străini nu sunt superstaruri, dar sunt fotbaliști care ameliorează valoric plăpândul nostru campionat: Martins (Petrolul), cu o „dublă”, Jovo Lukic, cu o ”triplă”, Eppel, de la Ciuc, Romeratoe, proaspăt inregimentat de Voluntari.

Decenii de ...patriotism

Cu 4 goluri românești din 16, aproape că nu existăm. Campionatul nostru devine, încet-încet, colonie a străinilor. Fenomenul e vechi și amplu. A fost combătut cu vehemnță de către specialiști în interviuri și declarații, a fost înfierat de către jurnaliști pe sute de pagini de editoriale, ani la rând.

Că decât să plătim comisioane impresarilor și să aducem străini de mâna a treia, mai bine creștem noi românașii noștri și-i băgăm să joace. Dar problema este că nu-i prea creștem cum trebuie. Am ajuns în situația în care acești străini veniți fie din liga a treia franceză sau spaniolă, fie din pântecele fotbalului portughez, fie de te miri unde, ajung, în campionatul românesc, să fie mult mai buni decât ”băștinașii”.

Exemplele altora

Fenomenul e general în țările cu fotbal de valoare scăzută, iar noi am simțit-o recent pe pielea noastră. Levski Sofia ne-a eliminat campioana având pe teren doar doi bulgari. Auda avea doi-trei letoni. Ararat, doi-trei armeni. Iar cel mai bun exemplu este, poate, cel al lui Sabah, echipă de Liga Campionilor.

Azerii au deja acolo o victorie, cu Slavia Praga, iar zilele trecute au întins-o serios pe Borussia Dortmund, pierzând la limită, 1-2. Știți câți „autohtoni” a avut Sabah la startul meciului cu BvB? Niciunul!

Ideea e să înțelegi ce se întâmplă....

Letonii, bulgarii, armenii, azerii, s-au prins că fotbalul din țările lor nu prea mai produce mare lucru și au înțeles, ca măcar la nivel de club, dacă vor să obțină performanță, atât cât se poate, să apeleze la străini. Plătiți cam dublu decât ai noștri, dar și ceva mai buni decât ce-am adus noi.

Astfel, chiar dacă la loturile naționale e mai greu să se facă progrese, la cluburi se pot obține ceva rezultate cu ajutorul unor străini rezonabili. Noi fluturăm flamuri tricolore, facem pe patrioții, dar ca și în multe alte domenii, treaba ne-o cam fac alții!

Citește și:
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
Campionate
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Superliga
E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”
Superliga
Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Campionate
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”

Comentarii (7)
Eglwyswrw
Eglwyswrw  •  26 Octombrie 2026, 20:28

Proportie jucatori straini in primele ligi nationale, conform Transfermarkt : Anglia 72 %, Portugalia 72 %, Franta 71%, Italia 68%, Cipru 62%, Belgia 61%, Grecia 56%, Germania 55%, Elvetia 54%, Danemarca 52%, Netherlands 51%, Polonia 50%, Turcia 49%, Austria 48%, Bulgaria 48%, Romania 47%, Suedia 43%, Spania 42%, Cehia 40%, Croatia 40%, Ungaria 38%, Serbia33%, Norvegia 32%. (si, suplimentar, Letonia 48% si Armenia 46%). Altfel spus, problema noastra nu-s "strainii", ci faptul ca jucatorii autohtoni (romani) sunt mediocri, iar strainii sunt, la randul lor, doar cu ceva mai buni decat romanii. Ma rog, unii dintre ei, exista si straini care-s fix "romani", adica mediocri.

Nae_4774
Nae_4774  •  26 Octombrie 2026, 10:18
Postat de Todor pe 25 Octombrie 2026, 21:37

Povești! Nu se lua gunoiul pînă să aducă asiatici? Nu- și puteau aduce cumpărăturile handicapații și bătrînii, mureau de foame apdatații, pînă să apară biciliștii nepalezi? Iar cei cu bani, majoritatea furați, să-și facă echipe de unde aduc jucătorii. Planul Kalergi e teoria conspirației.

Povești? Nu se "ia" gunoiul nici acum! Românii noștri aruncă sau, pur și simplu, lasă gunoiul să-i scape gunoiul oriunde, doar e tara lui! Il doare-n pix de toate și vrea ca Georgescu să-i adune gunoaiele și să rezolve toate cele... Vor doar să iasă cu coșul plin din supermarketuri ca să producă gunoi de aruncat aiurea... ș.a.m.d.

romanq
romanq  •  26 Octombrie 2026, 07:40

Cine nu pricepe că progresul - pe toate planurile - se datorează în foarte mare măsură globalizării, să rămână la industria calului, economic și civilizațional la coada Europei, iar în fotbal să ia bătaie de la reprezentantele din San Marino, Andora și Gibraltar.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează