)
Articol de Alin Buzărin - Publicat sambata, 26 septembrie 2026 14:21 / Actualizat sambata, 26 septembrie 2026 14:23
Când echipa națională pierde, prima tentație este cea de a căuta vinovați individuali. De fapt, știm demult că este vorba despre un vinovat colectiv: valoarea modestă a fotbalului nostru, a oamenilor care-l joacă, îl antrenează sau îl conduc.
Jucătorul Hagi a fost genial, dar și antrenorul Hagi e bun. Nu poate spune nimeni că nu e așa. A dovedit, a câștigat două campionate în România în contextul în care echipa sa nu era în niciuna dintre situații între primele trei-patru favorite la titlu.
Cel mult „așa-și-așa”
La echipa națională, antrenorul bun Hagi are sub comandă un grup de jucători mediocri, unii dintre ei spre bunicei. Nu ne referim la accepțiunea noastră, românească, în privința calității, ci la ceea ce înseamnă calitatea și valoarea pe scala fotbalului internațional.
Jucătorii de la echipa națională, în raport cu ceea ce se cere la nivel mondial, sunt în cel mai bun caz la nivelul de „așa-și-așa”, după care cel care-i caracterizează se simte dator să emită un zâmbet care să justifice cumva de ce n-a fost mai radical în afirmații.
Exemplul Ghiță
După eșecurile echipei naționale suntem tentați, de fiecare dată, să căutăm erorile individuale și să le amendăm. Să facem din ele subiecte de prima pagină. Ne întrebăm de aseară încoace de ce Isak l-a ocolit pe Ghiță ca pe giratoriul din mijlocul intersecției (la poante suntem buni, am mai putea găsi și alte comparații hazoase pe această speță).
S-a și răspuns imediat după meci în sudiourile tv și s-a conchis că lui Ghiță i-au lipsit orientarea și viteza de reacție. Adică două dintre componentele esențiale ale valorii. Ca stoper, n-ajunge să fii doar puternic, să sari bine la cap, să bagi alunecări. Îți trebuie și orientare, și viteză de reacție.
Fără ele, Virgl Ghiță e doar la Hannover 96, în Zweite Bundesliga. Dacă ar fi avut și calitățile lipsă, înseamnă că ar fi avut o valoare mult mai ridicată și ar fi fost nu neapărat la Bayern sau la Dortmund, dar poate că pe la Stuttgart, pe la Eintracht, adică mai sus.
Alte exemple
Dacă tot se discută individial, atunci, vorbind despre Louis Munteanu, spunem că după un început bun, s-a stins. Dacă valoarea sa ar fi fost mai ridicată, n-ar fi dispărut din meci după 35-40 de minute. Dacă Ianis ar fi fost mai valoros, ar fi luat mai multe acțiuni pe cont propriu. Și așa mai departe.
Dar noi aveam varianta de a înlocui un stoper de la Hannover cu unul din China (Burcă), un atacant din MSL, pe Louis, cu unul, Bârligea (lăsat la Bucureti) care la Frosinone nu mai e nici măcar schimbarea aceea de final, la trecerea timpului, sau pe Ianis, din mijlocul mediocru al campionatului turcesc, cu Stanciu, din China.
Citându-l pe Pleșan
Că trebuia să joace unul și nu celălalt, sunt chestiuni care țin de detaliu, de un moment de inspirație de pe bancă. Poți într-adevăr arăta selecționerul cu degetul atunci când are un jucător la Arsenal și nu-l bagă, ca să-l bage pe unul de la Alanyaspor. În rest n-ai ce să-i reproșezi.
Fotbalul nostru de club e foarte slab, cu „ambasadoarele” puse la punct de adversare armene au letone, jucătorii români din străinătate sunt la cluburile la care sunt. Și-atunci, de unde? Vorba lui Mihăiță Pleșan, care a spus că ne credem în Mercedes, dar noi suntem în Dacie și la o sută la oră ne tremură volanul. Nu doar plastic, dar și inspirat Mihăiță!
Și-atunci, ce avem de făcut? Să mergem pe banda întâi și să avem grijă să nu ne răsturnăm. La 90 la oră încă nu ne tremură volanul, facem și economie de combustibil, că tot s-a scumpit ca naiba...
