OPINII  »  EDITORIAL

Lujniki, în așteptarea Chinei și a Cubei

Articol de - Publicat miercuri, 23 martie 2022 12:05 / Actualizat miercuri, 23 martie 2022 12:12

Un oficial al fotbalului rus militează pentru ca Sbornaia să nu-și întrerupă activitatea, să joace cu cine poate. ”Va fi sărbătoare”, zice respectivul angajat federal de la Moscova

Pe respectivul îl cheamă Gadzhi Gadzhiev, e membru al Comisiei Tehnice al Federației Ruse de Fotbal și probabil că acum câteva luni, până când Occidentul anglo-americanizat să nu dea o interpretare proprie slovelor chirilice, numele s-ar fi scris Gadjiev, iar actualul Luzhnyky ar fi rămas Lujniki, așa cum îl citeam în "Sportul", pe vremuri. Ca și Cehov, nu Tchekhow, și așa mai departe.

Federația din interiorul Federației

Mai trebuie făcută o precizare. Acel Gadjiev, sau, în fine, Gadzhiev, e salariat al Federației Ruse de Fotbal și doar indirect al Federației Ruse ca țară. Acea Federație Rusă care desfășoară "operațiuni militare absolut necesare, de denazificare a Ucrainei". Federația de Fotbal de la Moscova nu denazifică nimic, ea își duce campionatul mai departe, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Fără restanțe

În week-end s-a jucat etapă normală, de la Uralul Ekaterinburg (fost Sverdlovsk) al lui Eric Bicfalvi la Nijni Novgorod, de la Sankt Petersburg la Soci, trecând, firește, prin Moscova. Toate cele 16 prim-divizionare sunt bine mersi, după 22 de etape nu există niciun meci restant. Normal că nu există, bubuiturile sunt la Mariupol sau la Kiev, în Urali se aude cum dă frunza în taiga.

Naționala, drum înfundat

Ca și celelalte campionate, și cel rus s-a întrerupt pentru meciurile echipelor naționale. Numai că Sbornaia a fost exclusă de FIFA și UEFA, ar fi trebuit să întâlnească Polonia în baraj, apoi învingătoarea dintre Cehia și Suedia. 

Cel puțin pe moment, drumul reprezentativei ruse e înfundat, ca și al cluburilor în competițiile internaționale. Ceea ce unei lumi întregi i se pare firesc rușilor li se arată a fi un abuz, o comportare discreționară a unor foruri sportive care nu înțeleg că ei, ca țară, de fapt nu atacă, doar denazifică.

Putin Arena

Lujniki, în așteptarea Chinei și a Cubei

Sigur că pentru ruși (ne reamintim ironia cu soldatul sovietic mergând pe sub apă cu țigara aprinsă) nu există opreliști. Stadionul Lujniki e acolo, neatins, încă răsună pe el călcăturile lui Mbappe și Modrici din finala mondială de acum mai puțin de patru ani. 

Tribunele sunt la fel de primitoare, tocmai au fost zilele trecute 200.000 de oameni care au sărbătorit împreună cu Putin opt ani de la anexarea Crimeei. Dacă lumea n-a uitat drumul spre marea arenă, de ce n-ar merge acolo și pentru meciuri de fotbal în care Sbornaia să ofere "sărbători", cum își propune acel propagandist de la Comisia Tehnică?

Țările prietene

Așadar, China și Cuba, ca potențiali adversari. Tovarășul Xi Jinping ar onora bucuros invitația, doar și Putin i-a stat alături luna trecută la deschiderea Jocurilor de la Beijing. Bucuroși ar fi și urmașii răposatului Fidel Castro, că doar "revoluția continuă", așa cum a zis companero Che Guevara. Și s-ar mai găsi și alte posibilități. Coreea de Nord, de pildă. Sau Belarusul vecin. 

Taica Lukașenko ar lăsa oricând robota cu tractorul pe ogoare pentru un meci cu Sbornaia. Și-ar pune și Z-ul acela pe piept, așa cum au făcut câțiva mari sportive ruși zilele trecute, convinși de rolul mesianic al țării lor în procesul de denazificare planetară.

Kanieț filma!

Dacă n-ar bubui rachete și dacă n-ar muri oameni, am zice că rușii iau pe toată lumea la mișto. De la Federația de Fotbal la Federația cealaltă, cea mare, întinsă de la Pacific până la Marea Baltică. 

Să visezi la astfel de sărbători zănatice, un fel de saturnalii la capătul cărora Nero dădea foc Romei, înseamnă că ai fost atent prelucrat, intens instruit și profund decerebrat de un sistem politic și social care nu ți-a lăsat vreo șansă de a înțelege ce se întâmplă în jurul tău. Kanieț filma, aprindeți luminile în sală! 


Comentarii (7)
347655969058390
Ion Popescu  •  24 Martie 2022, 15:33

Indiferent de stadion nationala Romaniei nu mai ajunge la nici un campionat.

mzm1
mzm1  •  24 Martie 2022, 10:25

Felicitări, domnule Buzărin, pentru acest articol critic la adresa lui Putin, care a ordonat invadarea cu război a Ucrainei, o țară liberă și independentă! Rusia trebuie exclusă, pe termen nelimitat, din toate competițiile internaționale. Iar conducerea de la Kremlin va trebui să compară in fața Tribunalului Internațional pentru a fi judecată pentru crime de război și crime impotriva umanității!

laurenti001
laurenti001  •  24 Martie 2022, 07:00
Postat de István Péter Szőri pe 23 Martie 2022, 23:06

Decat sa zoci cu cei din vest, care aproba regimul *** al lui Zelenski, mai bine cu Cuba .

A aparut si prostul satului, trollul de servici.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează