OPINII  »  EDITORIAL

Pe cine convoacă la națională traseul FCSB-ului?

Editorial Alin Buzărin
Editorial Alin Buzărin

Articol de - Publicat sambata, 22 februarie 2025 15:12 / Actualizat sambata, 22 februarie 2025 15:13

Convalescent încă, dar prezent în tribună la multe grade sub zero, Mircea Lucescu sigur n-a mers la stadion doar afectiv, să-și susțină fiul. Ci și profesional, să vadă pe care roș-albaștri se poate baza la meciurile care vor începe luna viitoare.

Acum câteva luni, când el abia preluase echipa națională, iar FCSB era doar la începutul traseului european, Mircea Lucescu era întrebat nu neapărat pe câți „roș-albaștri” se va baza, ci mai ales dacă la un moment dat FCSB ar putea deveni un nucleu al echipei naționale.

Atunci, să fi fost luna august, poate septembrie, selecționerul zis că da, că urmărește perspectiva unui nucleu provenit de la o echipă de club, dar că asta depinde mai ales de evoluția acelei echipe. Oare dacă i s-ar mai adresa încă o dată întrebarea, acum, după 18 meciuri europene ale FCSB-ului, ce-ar răspunde?

O structură omogenă

Pe cine convoacă la națională traseul FCSB-ului?
Mircea Lucescu, selecționerul României

Cert este că într-o echipă națională omogenă, ca a României, căreia Lucescu i-a schimbat doar stilul, nu și componența moștenită de la predecesor (în patru din cele șase meciuri oficiale ale toamnei alcătuirea de start a fost absolut aceeași ca la Euro 2024) modificările survin greu, și doar forțate de împrejurări nedorite, precum accidentările sau suspendările.

Dar evoluția europeană a FCSB-ului 2024-25 oare împinge anumiți jucători pe lista convocaților și chiar pe cea a titularilor?

Mihai Popescu? Florin Tănase?

În mod normal, da, împinge. De exemplu accidentarea de durată a lui Radu Drăgușin face din Mihai Popescu cel mai îndreptățit substituent al starului lui Tottenham. Celelate soluții, Adi Rus, Ghiță, Nedelcearu, există, dar fundașul roș-albastru vine cu argumentele cele mai solide.

Dar aceasta e o înlocuire forțată de împrejurări, ca și a lui Mihăilă, care e și el indisponibil pe termen lung. Ar putea evolua Tănase acolo? Nu e de același profil, adică aripă de mare viteză, dar, chiar și mai static poate fi eficient, la FCSB joacă deseori în stânga, iar în meciul retur cu PAOK i-a ieșit aproape totul.

Șut? Bîrligea? Târnovanu? Miculescu? Chiricheș?

Apoi, Chiar dacă Marus Marin e „ștergătorul de parbriz” (Lucescu l-a numit așa), e și Șut o soluție? Ar putea fi. Dar Chiricheș, în ciuda vârstei? Apoi, în atac Bîrligea are argumente? Măcar atâtea cât Drăguș, care nu prea e în formă la club?

Sigur că acolo mai e și Louis Munteanu, golgeterul detașat al campionatului, titularul reprezentativei U21, dar Bîrligea nu poate fi scos din calcule. Ale titularizării, nu ale convocării, pentru că aceasta se impune de la sine.

Dar oare Miculescu ar putea substitui fluctuațiile și tot mai desele indisponibilități ale lui Dennis Man? Nu e exclus să poată. Ca și Târnovanu, care față de lăudabilul Niță are argumentul unor meciuri excelente, la nivel înalt, în Europa League, unde, să avem pardon, nivelul e peste cel din excelent finanțatul campionat saudit.

O echipă de români

Toată această discuție are sens pentru că FCSB etalează de regulă opt jucători autohtoni în formula de start. Mai rar un asemenea procent indigen la oricare dintre echipele rămase pe tablourile celor trei competiții UEFA.

PAOK, de exemplu, a început partida de pe Arena Națională cu doar trei greci. Vremea nucleelor unor cluburi translatate în tricourile diverselor echipe naționale s-a cam dus, jucătorii se mișcă de colo-colo. Tocmai de aceea, când îi ai pe toți aceștia laolaltă, parcă e păcat să nu profiți, nu?

Citește și:
Mihai Stoica, la capătul răbdării cu jucătorul de la FCSB: „E pe cont propriu, să fie sănătos! S-a anturat cu cine nu trebuia”
Superliga
Mihai Stoica, la capătul răbdării cu jucătorul de la FCSB: „E pe cont propriu, să fie sănătos! S-a anturat cu cine nu trebuia”
Absentă de la Australian Open, revenită cu imagini pe social media în 2026 » Bianca Andreescu, transformare fizică totală
Tenis
Absentă de la Australian Open, revenită cu imagini pe social media în 2026 » Bianca Andreescu, transformare fizică totală
Trump a postat o imagine cu Maduro capturat
Stiri extrasport
Trump a postat o imagine cu Maduro capturat
Scandal și repriză fără sfârșit în Atalanta - Roma, după o decizie incredibilă: „CIRC!”
Campionate
Scandal și repriză fără sfârșit în Atalanta - Roma, după o decizie incredibilă: „CIRC!”
FOTO Cele mai atractive concepte auto. Dacia are loc special
Profit.ro
FOTO Cele mai atractive concepte auto. Dacia are loc special

Comentarii (6)
Copenhaga1970
Copenhaga1970  •  23 Februarie 2025, 12:56

Cu ***, autorul a ajuns la 5 comentarii în mai puțin de două zile. E personal best, nu? Unii spun că aplicați cenzura doar pentru că nu pricepeți comentariile cititorilor. Nu pot ecred așa ceva.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

MaxiP
MaxiP  •  23 Februarie 2025, 01:40
Postat de ovina2024 pe 22 Februarie 2025, 21:09

Haideti sa fim realisti : cu alde fecesebisti la nationala pierdem calificarea la mondiale. Echipa nationala trebuie lasata asa cum este, functioneaza bine, jucatorii se stiu de mult timp. Cel mult cateva rezerve de la clonafcsb ca sa avem acoperireepe toate posturile

Echipa nationala nu prea poate fi lasata asa cum este, cel putin pentru o perioada. Doua piese de baza vor lipsi. Apoi, da, a mers bine, majoritatea vor ramane, dar o parte din jucatori nu prea mai sunt de perspectiva, nici macar dintre titulari. Trebuie sa acceptam ca jucatori ca Nita, Burca, Bancu, nu sunt variante pe termen lung, iar in conditiile unor generatii de tineret destul de bune, parerea mea e ca ar fi intelept sa fie inlocuiti incet-incet. Si nu e vorba doar de varsta, ca Bancu si Burca nu sunt atat de batrani, dar unul joaca, sincer, din simplul motiv ca nu a avut concurenta pe post (desi la momentul actual consider ca exista cel putin o varianta mai buna), iar celalalt a ales totusi sa joace intr-un campionat cu un nivel mult prea scazut pentru a mai fi considerat o piesa de baza, fiind si totusi mai degraba spre finalul carierei decat spre inceput, cred ca trebuie gasite solutii mai longevive. Aceste lucruri trebuiesc schimbate din mers, altfel risti sa cazi in capcana aceea de a mentine o echipa in regres, situatie prin care nationala chiar a mai trecut.

Ciriaco
Ciriaco  •  22 Februarie 2025, 21:46
Postat de MaxiP pe 22 Februarie 2025, 15:51

In ciuda traseului bun, FCSB s-ar putea sa piarda din jucatorii convocati pana acum la nationala, ma gandesc in primul rand la Tarnovanu, care dupa aparitia lui Sava ca titular in Serie A si revenirea lui Radu ca titular in Serie A, pare a 5-a optiune pentru un loc in echipa nationala la momentul actual. E adevarat ca s-ar putea sa apara acolo Popescu, odata cu accidentarea lui Dragusin, dar fara prea mari sanse sa si joace. Tanase nu cred ca ar fi convocat pentru pozitia de extrema stanga, mai ales dupa ce Coman a semnat cu Cagliari, cat pentru pozitia de varf, Dragus fiind si el accidentat. Nu stiu daca va fi convocat Miculescu, totusi acea convocare solitara parand mai degraba o exceptie, mi s-ar parea prea mult totusi sa fie chemat Chiriches care la meciuri cu ritm mai alert nu rezista 90 minute pe teren, o sansa mai are Cretu, prin deficitul pe post (sigur ca pozitia de titular pare ocupata pe lunga vreme). Dar in principiu raman aceeasi: Birligea, Sut, Tanase, fara Tarnovanu, fara Olaru daca nu se reface, posibil Popescu pe perioada de absenta a lui Dragusin.

Maxi,de Ionuț Radu chiar nu trebuia să pomenești...

Vezi toate comentariile (6)
Comentează