)
Articol de Alin Buzărin - Publicat marti, 12 iulie 2022 09:36 / Actualizat marti, 12 iulie 2022 10:25
Șefii Rapidului au plătit datoria istorică de 600.000 de euro către la fel de istoricul Julio Cesar, dar Angelescu și Șucu puteau proceda și altfel, în detrimentul propriului lor club.
Cei doi patroni-acționari (în peisajul nostru economic de multe ori noțiunile se confundă până aproape de identitate) au achitat suma către Julio Cesar, creanță datând de 13-14 ani, și Rapidul va scăpa în cel mai scurt timp de interdicția de a legitima jucători. Judecarea speței va continua, însă Victor Angelescu și Dan Șucu au înțeles să facă acea plată ACUM, pentru ca Rapidul să poată face legitimări chiar ACUM.
O datorie istorică
Acționarii giuleșteni puteau să lungească pelteaua, să întindă termenele, să le explice suporterilor (ei sunt primii care trebuie să primească lămuriri în astfel de situații) că e vorba de o datorie care nu le aparține lor, izvorâtă din combinațiile lui Taher (el deținea Rapidul „pe vremea” lui Julio Cesar), rostogolită spre zilele noastre prin mai multe patronate, acționariate (epoca apei minerale a lui Valerii Moraru, de pildă), strecurată printre cerberii ulteriori ai insolvenței, apoi prin faliment și prezentă pe fiecare potecă a urcușului de la liga a patra până la altitudinea la care a ajuns acum Rapidul.
Ar fi intrat în gura suporterilor
Era însă o cale greșită. Lui Angelescu și Șucu li s-ar fi putut reproșa că blochează ascensiunea clubului, că se cramponează de o lungă cohortă de apeluri și de recursuri (s-a mers, după verdictul TAS, chiar și la o instanță civilă, Tribunalul București, care n-avea nicio legătură cu speța, ceea ce e echivalent cu a merge la farmacie și a cere varză murată), că sunt procesomani și că, în cele din urmă, sunt zgârciți, că au grijă de propriile buzunare mai mult decât de drumul ascendent al clubului.
Centenarul înseamnă și plusuri, și minusuri
Și, dincolo de tot acest hățiș juridic, lui Angelescu și Șucu li s-ar mai fi putut reproșa și că greșesc din punct de vedere identitar. Că se pregătesc de centenarul clubului de anul viitor doar prin prisma punctelor luminoase din îndelungata istorie vișinie, neasumându-și însă și erorile financiare din trecutul Rapidului.
Că sunt peste tot acasă doar atunci când le convine să fie, că li se deschid doar acele porți care ei doresc să li se deschidă.
Plătind, acționarii au alungat acest văl al oportunismului sub care suflarea vișinie i-ar fi așezat fără îndoială.
Nu e chiar totul roz
Dacă aveți impresia că aceste rânduri sunt un Laudatio la adresa duetului de finanțatori vișinii, alungați-o! Așa cum cei doi sunt demni de apreciere față de modul în care au văzut rezolvarea problemei cu datoria față de Julio Cesar, la fel sunt de tras de mânecă pe alte subiecte. Unul dintre acestea îl constituie poziția mereu critică a lui Dan Șucu față de Sepsi și față de investiția de la Sfântu Gheorghe.
Rapid-Sepsi, asemănări și deosebiri
Dan Șucu, unul dintre cei mai prolifici oameni de afaceri din România, în biografia economică a căruia aproape că nu se poate găsi cea mai mica pată, e nedrept atunci când critică faptul că o colegă de competiție, Sepsi, beneficiază de un stadion construit din banii guvernului maghiar, la care, noi, românii, nu contribuim cu niciun forint.
Dl. Șucu a venit la cârma unui Rapid aflat în plină ascensiune, cu un bazin important de suporteri, o echipă care evoluează pe un stadion nou, minunat, dar construit din banii unui stat român (prin intermediul Companiei Naționale de Investiții) la ridicarea căruia am contribuit noi, cu toții.
Iar Laszlo Dioszegi, artizanul lui Sepsi, și-a început treaba (cuvântul „proiect” sună prea globalist) în ligile inferioare, n-a apărut într-un moment de maximă expunere, precum cel pe care-l traversează Rapidul acum.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
