Rădoi a fost un privilegiat, nu o victimă!

Văzând destăinuirile lui Mirel de la "Profu' de sport", podcastul lui Cătălin Țepelin, prima senzație ar fi cea a repudierii imediate a lui Mihai Stoichiță. Păi, cum îți permiți dumneata, director tehnic al Federației, să-i dai indicații selecționerului? Să-l pui pe acesta în postura de a fi tentat să plece în timpul meciului de pe banca echipei naționale? Chiar așa, cum ar fi fost ca Rădoi să lase totul baltă în minutul cutare și să ia drumul vestiarului?

Indicația "Urcă!"

Era de blamat Stoichiță dacă la acel meci cu Islanda, la care se auzea tot pentru că se juca fără spectatori, ar fi strigat: "Mirele, scoate-l pe x și bagă-l pe y!". Sau "Schimbă sistemul!". Sau "Nu mai jucați minge lungă, că islandezii abia așteaptă!".

Dar directorul tehnic n-a spus nimic din toate acestea. A zis, într-adevăr, "Urcă, Bancule!" și alte lucruri similare, însă acestea nu sunt indicații tactice. Sunt doar reacții involuntare, nestăpânite, de fost antrenor. Pot fi și exclamații de suporter, că doar suntem vreo 20 de milioane de selecționeri în biata noastră țărișoară.

Ierarhia vinovățiilor

Sigur că la vârsta și la experiența lui, Stoichiță ar fi trebuit să-și dea seama că, meciul fiind cu porțile închise, se aude tot. Să se cenzureze, să se abțină de la exclamații, de la păreri rostite atât de sonor, într-o liniște de catedrală. A greșit că nu s-a stăpânit, dar a greșit mai puțin decât ar fi greșit Rădoi plecând de pe bancă.

Mai puțin decât schimbările complet ratate de Rădoi la Erevan. Și mult mai puțin decât Rădoi care după majoritatea înfrângerilor dădea vina pe jucători, implicit dezvinovățindu-se pe sine.

Mai multe avantaje

Închizând acest capitol, să le deschidem pe altele. Primul ar fi acela că atunci când a fost ofertat să preia naționala mare, Mirel n-a avut nicio ezitare. N-a contat nici că n-avea suficientă experiență (la seniori antrenase doar cele 13 meciuri de pe banca FCSB-ului, cu câțiva ani în urmă), nici că n-avea licență și, conform pregătirii, putea antrena în acel moment doar o divizionară secundă, nicidecum prima reprezentativă. A obținut licența oarecum peste rând, altfel, în lipsa ei, poate că n-ar fi antrenat ulterior Craiova și echipa din Arabia Saudită care tocmai l-a demis.

Numit fără argumente

E adevărat că și FRF a fost complicea acestor împrejurări, contracarând criticile care vizau lipsa de experiență a selecționerului cu tocita placă "învață din mers". De parcă echipa națională n-ar fi fost nivelul cel mai înalt cu putință, ci doar vreun curs intensiv pentru tinerii (și promițătorii) antrenori.

S-a mizat în numirea lui pe valul de emoție populară creat de Rădoi pe banca reprezentativei U21, dar, să fim sinceri, și pe lipsa altor soluții, Mirel fiind în acel moment cea mai comodă dintre ele.

Rateurile din Bănie

Pozând în victimă într-o situație în care, de fapt, fusese un privilegiat, Rădoi și-a continuat seria erorilor și la Craiova. Unde, pe lângă rezultatele așa-și-așa (mai degrabă modeste totuși), a dat dovadă de exces de zel (când a scos patru jucători din lot fără să anunțe conducerea), de ingratitudine (când l-a jignit pe Cârțu, și nu mai trebuie explicat ajutorul pe care-l primise de la Sorin de-a lungul anilor) și de inconsecvență (la ultimul meci, când la flash-interviu a zis că rămâne, pentru ca după câteva minute, la conferința de presă, să-și anunțe demisia).

De la banderolă la resentimente

Sunt acțiuni ale unui antrenor încă tânăr, căruia cariera de tehnician i-a oferit mai multe ocazii pe care el le-a ratat, găsind de fiecare dată justificări, pasând adevărata vină către altcineva.

E destul de trist de observat cum un fost jucător de mare efort, de luptă, de sacrificiu, un căpitan respectat, se transformă într-un antrenor resentimentar, populat cu frustrări și convins că e singurul care merge pe drumul drept în vreme ce toți ceilalți au cam pierdut direcția.

4luni a rezistat Mirel la Al Tai, echipa din Arabia Saudită