)
Articol de Alin Buzărin - Publicat duminica, 06 februarie 2022 11:28 / Actualizat duminica, 06 februarie 2022 11:28
Porecla arhicunoscută a sărbătoritului de astăzi sugerează lătrat, zgomot, fălci încleștate, agresivitate, dar Viorel Hizo e doar în mică măsură așa.
De-a lungul deceniilor am descoperit în el un antrenor extrem de adaptabil la nou, un tip studios, însoțit de laptop încă de pe vremea când angajatorii săi încă nu știau să scrie un sms, ci puneau secretara „să le facă legătura”.
De-a lungul deceniilor, ne-am tot tachinat amical. Odată am scris, dorind să-i ilustrez tumultul de pe marginea terenului, că e mereu îmbrăcat într-un trening „de pe tarabele Lipscanilor”. (Era vremea când noțiunea de Centru Vechi încă nu apăruse, pe Lipscani erau dughene și tarabe).
Când ne-am văzut data viitoare, pășea precum manechinele pe catwalk, nespus de elegant, cu sacou, cămașă, cravată cu ac din aur. „Îți place acuma? Și astea sunt tot de pe Lipscani, de la tarabe?”
Altă dată, având o controversă, în care susținea că la el nu există scutiri de efort și inclusiv „virtuozii" Wesley, Adailton și Sânmărtean (era într-unul din numeroasele sale mandate de la Vaslui) trebuie să alerge măcar zece mii de metri pe meci, a scos laptopul și a demonstrat cu cifre concrete că până și portarul Kuciak făcuse în jocul precedent peste patru mii de metri…
Nu i-am zis niciodată „Dulăul", ci doar „nea Vio". Un tip masiv, ciolănos, cu glas blând, cu grai ardelenesc, căruia îi ziceau „Dulăul" doar cei care-i greșeau, și-atunci devenea nemilos și extrem de sonor.
La mulți ani, nea Vio! Apropo, la 75 de ani cum stai cu pașii zilnici? Sigur ți-i numeri, ca pe-ai lui Kuciak… Sănătate și să ți-i numeri multă vreme de-aici înainte!
