OPINII  »  EDITORIAL

Va fi Zouma altfel decât veteranii-țeapă?

Editorial Alin Buzărin
Editorial Alin Buzărin

Articol de - Publicat joi, 04 septembrie 2025 16:25 / Actualizat joi, 04 septembrie 2025 19:43

În ultima vreme CFR parcă s-a specializat în a legitima nume mari, fără a avea însă niciun profit de pe urma acestora.

A fost întâi povestea cu Julio Baptista, care a făcut ruptură musculară la primul sprint în tricoul CFR-ului. Apoi cu Konoplianka, umbra vedetei de altădată. Recent, cu Kenneth Omeruo, venit în Gruia doar ca să plece.

Noroc că acesta din urmă contract s-a făcut pe o sumă modică (2000 de euro pe lună, din câte am înțeles) urmând ca suma reală a înțelegerii, de peste zece ori mai mare, să intre în vigoare doar dacă jucătorul ”poate”. Și n-a putut, prin urmare va pleca.

Ce caută aici?

Acum vestea cu Zouma atrage toate semnele de exclamare. Un altfel de jucător în campionatul României? Un stoper care a jucat în naționala Franței, care are aproape 250 de partide în Premier League (cam jumătate dintre ele la Chelsea) și încă alte câteva zeci în primul eșalon francez?

Ce să caute o asemenea vedetă într-un campionat periferic (privit din perspectivă occidentală) precum al nostru? La o echipă precum CFR Cluj, care a părăsit Cupele Europene și pe care o poate ajuta doar într-o competiție internă modestă, fără impact mediatic în lumea bună?

Silvestre?

Sunt întrebări logice, iar dacă cineva plasează răspunsul în zona lui Mikael Silvestere, fostul mare fotbalist cooptat recent în conducerea CFR-ului, atunci se pune și întrebarea cum naiba de a nimerit unul ca Silvestre la CFR Cluj, de parcă s-ar fi terminat cluburile franțuzești, englezești, etc, unde ar fi putut să lucreze unul ca el?

Misterul pare să vină de la Varga

Iată cum acest text pune până acum doar semne de întrebare, fără să dea niciun răspuns concret. Probabil că acel răspuns, dacă el există undeva, trebuie căutat în zona afro a patronului Varga, pe sub acele imagini cu lingourile de aur.

Poate doar acele explicații să încerce să convingă și să explice de ce un jucător cu o valoare de transfermarkt de 10 milioane de euro alege să vină într-un campionat al cărui cel mai bine cotat fotbalist era, până acum, Darius Olaru, cu 7,5 milioane.

Recent, contra lui Benzema și CR7

Va fi și Kurt Zouma o țeapă la nivelul celor întruchipate de Baptista, Konoplianka sau Omeruo? Va face și el ruptură la primul sprint? Ceva ne îndeamnă să credem că nu.

Are doar 30 de ani (ceilalți aveau mai mult), iar în sezonul trecut a jucat majoritatea meciurilor pentru Al Orobah, în Arabia Saudită. Contează mai puțin că echipa sa a retrogradat, el a fost pe teren în 19 partide, a dat un gol (e totuși fundaș central!), a dat piept cu unii precum Cristiano Ronaldo sau Benzema.

Nu poți să faci lucrurile astea dacă ești într-un picior, precum Omeruo, sau n-ai mai jucat de câțiva ani, ca Julio Baptista!

Enigma e frumos să rămână enigmă!

Așadar, Zouma e relativ viu și probabil că în această întrerupere de campionat se va pune la punct cu partea fizică și va astupa găurile nepemris de mari din tabla defensive a locomotive clujene!

Dacă ai jucat la Chelsea și la West Ham n-ai cum să nu te descurci cu Csikszereda și chiar cu FCSB și cu celelalte, pentru că la viața ta ai avut în pază jucători mai mari decât Bîrligea sau Hamlawi.

Iar enigma sosirii sale în Ardeal e bine să rămână enigma, pentru că poveștile cele mai frumoase sunt acelea care nu-și dezvăluie misterul până la ultima pagină a cărții!

Citește și:
Starul din Superliga și-a cerut iubita în căsătorie la Miami: „Singura femeie lângă care mă văd trăind”
Superliga
Starul din Superliga și-a cerut iubita în căsătorie la Miami: „Singura femeie lângă care mă văd trăind”
O fotografie de Revelion a transformat-o într-o „țintă” pe tenismena din Ucraina: „Nu joc la două capete!”
Tenis
O fotografie de Revelion a transformat-o într-o „țintă” pe tenismena din Ucraina: „Nu joc la două capete!”
Rapid a făcut pachetul pentru decarul din Superligă: 300.000 € plus un jucător!
Superliga
Rapid a făcut pachetul pentru decarul din Superligă: 300.000 € plus un jucător!
Femeia care l-ar fi refuzat pe Cristiano Ronaldo, apariție ireală de Anul Nou » Au rămas fără cuvinte când au văzut ținuta
Campionate
Femeia care l-ar fi refuzat pe Cristiano Ronaldo, apariție ireală de Anul Nou » Au rămas fără cuvinte când au văzut ținuta
BMW lansează un nou brand exclusivist FOTO
Profit.ro
BMW lansează un nou brand exclusivist FOTO

Comentarii (4)
Doru.S
Doru.S  •  05 Septembrie 2025, 11:19
Postat de Doralin pe 04 Septembrie 2025, 21:51

El e in baiat ok, Zouma probabil merita cele mai bune cluburi si sa fie platit pentru aceasta. Problema va fi ca nu va fi platit, I se va lua ochii cu primul salariu , apoi toti vor ridica din umeri in frunte cu presedintele Balaj, ca nu mai sunt bani, ca urmeaza sa incaseze, ca se va rezolva in scurt timp. El trebuie sa aibe la ora totul precautions in contract

CFR Cluj nu are bani sa isi plateasca proprii fotbalisti si se mai haladesc să cheltuie zeci de mii de euro salariu lui Zouma? Chestiunea e dacă va fi plătit vreodată Zouma?

Doralin
Doralin  •  04 Septembrie 2025, 21:51

El e in baiat ok, Zouma probabil merita cele mai bune cluburi si sa fie platit pentru aceasta. Problema va fi ca nu va fi platit, I se va lua ochii cu primul salariu , apoi toti vor ridica din umeri in frunte cu presedintele Balaj, ca nu mai sunt bani, ca urmeaza sa incaseze, ca se va rezolva in scurt timp. El trebuie sa aibe la ora totul precautions in contract

patrutreitrei
patrutreitrei  •  04 Septembrie 2025, 21:39

Campion mondial, câstigător de champions league (cu Chelsea), conference league (cu West Ham), campion al Angliei (cu Chelsea). La arabi a fost împrumut de la West Ham, dar englezii nu i-au mai prelungit contractul - posibil să aibă o accidentare care ar recidiva ușor la ritmul și intensitatea la care se joacă în top 5. Evident, a ales CFR dintre campionatele mai puțin relevante, la insistențele lui Silvestre, iar Silvestre a aterizat la CFR, posibil în cadrul unui proiect mai interesant și mai bănos, care ar putea avea în spate o altă fostă vedetă franceză, poate și mai mare. Vor fi lămuritoare următoarele transferuri care se preconizează.. Puțin probabil, ca Varga să se fi îmbogățit și luminat peste noapte

Vezi toate comentariile (4)
Comentează