OPINII  »  EDITORIAL

Voluntari, fâs sau realitate?

Editorial Alin Buzărin
Editorial Alin Buzărin

Articol de - Publicat luni, 13 ianuarie 2025 15:34 / Actualizat luni, 13 ianuarie 2025 15:44

Megaproiectul anunțat cu atâta fast pare să bată pasul pe loc. Ba chiar să semene a vis neîmplinit.

E fix o lună astăzi, pe 13 ianuarie, de când vestea a fost făcută publică, în direct la Fanatik Superliga (eram acolo, în studio), mai mult decât un ”breaking news”, de-a dreptul ca știrea anului. Concurând ca atractivitate tragerea la sorți a grupei pentru CM 2026, care se desfășura chiar în acele momente.

O îngemânare de nume precum Gigi Nețoiu, Victor Pițurcă, Ion Crăciunescu sau Marius Stan își găsește oricând loc pe prima pagină.

Prima dilemă

Pălălaia s-a întins rapid, au început deslușirile semantice. Echipa va rămâne a Primăriei sau va deveni privată? ”Comandantul” a risipit iute îndoielile în direcția inițiativei particulare, precizând și că valoarea investiției va fi ”no limit”.

Promovarea în prima ligă părea o bagatelă când se anunțau salarii ”de 14 mii de euro” și se papota chiar pe tema aducerii imediate a lui Alibec.

Cum și pe Nețoiu, și pe triumviratul din spatele său îi cunosc de decenii ca profesioniști cu cea mai înaltă calificare în fotbal, mai rămânea o singură dilemă: cui se va adresa acest grandios proiect, dată fiind puținătatea suporterilor Voluntariului. Mi-am și exprimat această nedumerire într-un editorial datat 17 decembrie chiar aici, în Gazeta Sporturilor.

”Tutela” lui Burcă

Imediat s-a spus că va veni ca director tehnic și Florin Marin, alt om pe care-l știu demult și a cărui competență e verificată. Chiar și septuagenar, ”Flocea” putea oferi oricând sfaturi izvorâte din vasta-i experiență.

Dar vestea l-a pus pe gânduri pe abia numitul antrenor (doar de 5 etape) Burcă (om de încredere al lui Florin Marin, cu care a colaborat fructuos atât ca jucător, cât și, apoi, ca tânăr antrenor) și imediat Ovidiu și-a reziliat contractul, preluând rapid Oțelul Galați. A părut un gest îndreptat în direcția independenței profesionale, Burcă părând să spună că la 44 de ani nu mai are nevoie de tutelă.

Unde sunt numele grele?

Am așteptat transferurile, care n-au (prea) venit. Nimic semnificativ pînă acum. N-a mai ajuns nici Florin Marin, fiind între timp instalat Mihai Iosif. Băiat bun Miță, muncitor, priceput la promovări (a dovedit-o cu Rapidul), dar departe de sonoritatea numelor anunțate inițial.

Apoi Marius Stan a spus că iese din scena pe care nici nu apucase să urce. Crăciunescu s-a dovedit și el sceptic, declarând că de-o lună nu i-a mai zis nimeni nimic. Iar Pițurcă n-a rostit vreodată vreo silabă pe tema Voluntari. Nici că da, nici că nu. Unde e efuziunea de dinainte de Sărbători, ce-a mai rămas din ea?

Am clipit des, acum ne uităm lung

Sigur că timpul nu e trecut, până la reluarea diviziei secunde (22 februarie) mai e mai mult de o lună, iar castelul promis, cu turle aurite, încă mai poate fi ridicat și poate că așa se va și întâmpla, iar Voluntariul chiar va străluci fotbalistic în zona periurbană a Capitalei. ”No limit”, așa cum s-a promis.

Dar prea se bate pasul pe loc, prea nu se întâmplă ceea ce s-a anunțat. Nu atacarea promovării, care e posibilă și cu Miță Iosif și cu lotul de acum. Ci acel megaproiect care ne-a determinat pe toți să clipim des, iar acum ne face să ne uităm lung după știri care să alunge ideea de fâs magistral, predominantă în clipa de față.

Citește și:
Mega-stadionul care rivalizează cu Santiago Bernabeu pentru finala CM 2030 » Va avea 115.000 de locuri: imagini de pe șantier
Campionate
Mega-stadionul care rivalizează cu Santiago Bernabeu pentru finala CM 2030 » Va avea 115.000 de locuri: imagini de pe șantier
Louis Munteanu, transfer iminent de la CFR Cluj » Clubul care l-a convins pe Varga! Se stabilesc ultimele detalii
Superliga
Louis Munteanu, transfer iminent de la CFR Cluj » Clubul care l-a convins pe Varga! Se stabilesc ultimele detalii
„Cuplat” cu Sydney Sweeney, fotbalistul de națională a rupt tăcerea: „Vă rog”
Campionate
„Cuplat” cu Sydney Sweeney, fotbalistul de națională a rupt tăcerea: „Vă rog”
Gino Iorgulescu anunță un cutremur în Superliga: „Ar putea să nu termine campionatul”
Superliga
Gino Iorgulescu anunță un cutremur în Superliga: „Ar putea să nu termine campionatul”
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Profit.ro
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO

Comentarii (7)
Moshu_suveranist
Moshu_suveranist  •  15 Ianuarie 2025, 19:34

„Voluntari, fâs sau realitate?” ... După ***, înclin să cred că a fost un (mare) fâs! La un moment dat, n-am mai rezistat și am deschis fereastra.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

proprietarypoet
proprietarypoet  •  13 Ianuarie 2025, 22:43

Asta ar fi culmea. Echipa cu suporteri de carton sa revina (dupa binemeritata disparitie a lor, a "Concordiei" si a "Daco-Geticei" (Suparati ca Juventusul autentic i-a amenintat, au trecut pe daci) in prima divizie. Nu e de ajuns ca avem 2 echipe finantate de un stat strain, mai trebuie sa avem si ilfovenii langa secui.

OlteanuMarian
OlteanuMarian  •  13 Ianuarie 2025, 19:21

...si eu cunosc pe Netoiu si triumviratul de decenii ...niste moftangii ...

Vezi toate comentariile (7)
Comentează