)
Articol de Andrei Crăciun - Publicat luni, 05 iulie 2021 10:15 / Actualizat luni, 05 iulie 2021 10:19
Așadar, la zi, conform acestui turneu plimbat din Baku până la Roma, cele mai bune naționale din Europa sunt: Spania, Italia, Danemarca și Anglia. Curios careu?
Spania nu are o generație mare. Cine dintre titularii de astăzi prindea măcar banca acum treisprezece, unsprezece sau nouă ani, pe vremea când ibericii câștigau tot, cele două Europene și Mondialul?
V-ați săturat de tiki-taka?
Cu toate acestea, ceva din visul de atunci a rămas. Țesătura nesfârșită de pase, un tiki-taka previzibil și obositor, dar și o echipă care, având atât timp mingea, e greu, aproape imposibil, de învins.
Să fim cinstiți: Spania a ajuns până în semifinale cu noroc, elvețienii s-au cam învins singuri în "sferturi", după meciul de aur de la București cu Franța. E Spania o mare echipă? Mai degrabă, nu. Dar nici nu ar trebui să ne mire dacă va câștiga totuși campionatul. Căci nici Luis Enrique nu e vreun ageamiu. Iar Gerard Moreno e un atacant care, fără să fie vedetă, e totuși acolo, în fața porții, gata să marcheze, când ai nevoie de el.
Încă un amănunt: naționala Spaniei este oglinda LaLiga, un campionat care e în scădere de valoare, dar pe care nu ai cum, pur și simplu nu ai cum!, să nu-l socotești între primele patru din Europa.
Marea frumusețe
Italia este echipa frumoasă a acestor Europene. Victoria cu Belgia, deși la limită, a fost categorică. Iar seria minunată a lui Roberto Mancini se prelungește. Italia pare că și-a găsit ritmul, cadența, respirația de mare, mare echipă. Joacă ofensiv, dar n-a uitat cum să se apere. Dacă e vreo echipă care merită titlul pentru impresia artistică, atunci categoric Italia e aceea.
Și mai e ceva: Franța a pierdut nu pentru că nu are o echipă foarte bună - fiindcă are! -, ci pentru că nu mai are un vestiar unit. Italia, spre deosebire de Franța, pare să aibă cel mai puternic vestiar. Toți fotbaliștii par să se îndrepte în aceeași direcție și nici nu au fost atinși de infatuarea superstarurilor de la Paris.
Și Italia este tot oglinda Serie A, care în ultimii ani e altă întrecere, una în care se marchează mult și bine. E un campionat cu tehnicieni excelenți, jucători tehnici și, mai ales, cu o foame bună de rezultate. Italia din 2021 este Italia care se răzbună pentru catastrofa din 2018.
E din nou ‘92
Danemarca parcă repetă scenariul din 1992. Ceea ce i-a adus acum împreună pe danezi a fost prăbușirea lui Eriksen în meciul cu Finlanda. Danezii au arătat încă de atunci esențialul: sunt o echipă și au, în Kjaer și Schmeichel, niște lideri excepționali.
Dacă se va întâmpla să ia și trofeul, asta se va întâmpla pentru a ne aduce aminte că marile bucurii și conștiința marilor tragedii pot face dintr-o echipă unită una de neoprit. Danemarca a jucat bine și cu Cehia, care la rândul ei merită o reverență. Poate reevaluăm și campionatul Cehiei, unde Stanciu și Niță nu sunt chiar niște neica nimeni.
Curiosul caz al Angliei
Și, în sfârșit, Anglia, care a găsit o cale să ajungă iar sus. Premier League e, evident, cel mai bun campionat din lume, nu se mai joacă mai puțin decât acum douăzeci de ani, dar nu mai sunt doar englezii cei obosiți la ceasul turneelor finale. Apoi, această generație e una foarte tânără. Chiar și un antrenor care n-a demonstrat încă nimic major, ca Southgate, a dus-o până în semifinale și sunt șanse mari să prindă și finala.
Și uite că după un Euro palid, a reușit să marcheze până și Harry Kane (chiar de mai multe ori). De asemenea, o bilă albă și pentru Ucraina, deși s-a prăbușit la Roma sâmbătă seară. Ocazie cu care ar trebui să reconsiderăm și titlul luat de Lucescu cu Dinamo Kiev. Nu l-a luat chiar nicăieri. Altfel, e adevărat și că Anglia a cam avut culoar până aici.
În rest, fotbalul românesc rămâne prizonierul acelorași impostori și al eternei mici ciupeli. Unul dintre puținii care merg pe drumul corect, pas cu pas, e Cristi Chivu. E și motivul pentru care el va reuși, iar alții vor strânge doar niște parale nemeritate. Măcar dacă am lua aminte.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
