)
Articol de Andrei Crăciun - Publicat joi, 05 august 2021 11:37 / Actualizat joi, 05 august 2021 12:39
Iată, ni se întâmplă iar realitatea! Sunt câteva zile pe an când se vede că palatul e o cocioabă
Iar în realitate trei echipe din patru au plecat deja acasă, refuzate și de cea mai neînsemnată ligă din Europa, covoare de bătut pentru albanezi sau dârjii kazahi. Iar ultima e și ea cu un picior și jumătate îndărăt, după prelungirile nefericite cu Young Boys Berna.
Ce meritau olimpicii
În campionatul intern, care a început și el cum a putut, vedem încă o dată enorma diferență față de vara italiană de la Euro. Europeanul a fost dominat de antrenori. În România, antrenorii sunt pe post de șosete, niște șosete care mai țin și conferințe de presă, dar nu mai mult.
Și tot în realitate, Rădoi și olimpicii de strânsură au fost atât de slabi cu alde Noua Zeelandă, Honduras și Coreea de Sud încât ar fi meritat să se întoarcă pe jos din Japonia, cu tot cu atârnătorii federali în cârcă, pe pământ și pe apă. N-au jucat nimic nulii lui Rădoi, iar acest nimic mai este și vândut zgomotos, cu panglică, drept o mare realizare, bravo! Și, culmea, chiar sunt guguștiuci de înghit și petarda asta.
Moțul nimicului pe tronul de aur
Și tot aici, în oglinda netrucată, jalnica echipă a celor patru consoane, "manageriată" ca o turmă de oi dusă în prăpastie de un cioban căpiat și o mână de slugi lașe, e mai prezentă în imaginarul public decât toți campionii olimpici români la un loc. Apetitul public pentru ridicol este de nestăvilit, deși media livrează, livrează, livrează. Zeci, sute, mii, zeci de mii, sute de mii, milioane de "știri" despre moțul nimicului pe tronul de aur.
Nu, nu, media nu sunt nevinovate în această glorioasă cădere a sportului românesc, care nu mai e la pământ, e sub pământ și cu două lopeți de țărână deja peste sicriu. Nu ține scuza cu inocența celor care "reflectă" ceea ce se întâmplă, fiindcă nu asta fac.
O lume de falsuri
Mijloacele mass-media în România au construit o realitate alternativă, o lume falsă, o lume de falsuri, un bâlci perfect, de țară sever subdezvoltată cu cetățeni care behăie fericiți când scot alții panglici pe orificii, ia uite măscăricii, click aici!, o lume în care au fost mutilate și apoi înlocuite noțiunile de bază pentru performanța în sport.
Prima a căzut valoarea. Valoarea a fost înlocuită de icoana "succesului". Succesul: obiecte scumpe, accesorii de lux.
Apoi a fost abolită munca. Transpirația nu e cool. Sacrificiul nu e sexy. Efortul nu e instagramabil. Nu faci trafic pe TikTok cu munca.
Tot ceea ce ar trebui să însemne viața unui sportiv adevărat - talent și dedicare, rigoare, disciplină - sunt astăzi de râsul lumii.
Cum bine ar spune Hagi, am plantat castraveți și am așteptat să iasă pepeni. Dar când plantezi cocalari, chiloțari și chiloțărese, mărgele colorate și fără nicio însemnătate dincolo de graniță, rămâi fără exemple, fără repere, fără modele și copiii visează cai-putere pe pereți.
Sclipici
Chiar și Jocurile Olimpice din Japonia au făcut public în România doar atunci când au fost coborâte, dintr-un regretabil schimb de replici, în derizoriul care ne ține loc de viață, când s-au tradus pe înțelesul nostru, în nuclearele noastre cele de toate zile. Când admirabila spadasină i-a zis-o de la obraz ministrului, care la rândul lui, care tot așa...
Iar mâine tot nu vom avea – nici scrimă, nici gimnastică, nici atletism, nici bazine pentru înotători, oricât ar fi ei de fenomenali. În schimb, rămânem cu impostorii noi și limba lor de lemn, cu primitivii cu gargara, cu vrăjeala, cu hăhăiala, cu bam-bam-bam, mă-nțelegi?
Din nou, Hagi are dreptate: ne trebuie un proiect național, un pact național, ca să mai ieșim și din groapa asta. Cel mai probabil, nu-l vom avea. Trăim de prea mult timp în nimic cu sclipici, ne curge prin vene, ca un sânge.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
