)
Articol de Cătălin Oprişan - Publicat sambata, 29 mai 2021 09:37 / Actualizat sambata, 29 mai 2021 09:52
Din prima finală de Cupa Campionilor Europeni, Real-Reims, au ajuns până la noi două ”monumente”, câte unul de fiecare parte. Pe Don Paco Gento îl cunosc mulţi. Aceasta este istorioara francezului.
Ai lui emigraseră din Polonia în Franţa imediat după ce Primul Război Mondial se încheiase. Când îl rogi să povestească, ai senzaţia că google e învins pentru prima oară în istorie.
"M-am născut în Le Martinet, care, pe atunci, număra cam 2.500 de suflete. Copilărie grea", dă cep istorioarei şi-şi priveşte, instinctiv, palmele.
La 14 ani lucra într-o mină de cărbune. "Doi ani am respirat numai în galerii de maximum 80 de centimetri înălţime. A fost greu, dar treaba asta m-a călit. Da, m-a ajutat în carieră. Fizic de fier, o voinţă pe măsură".
Are vreme şi de fotbal. Începe la Etoile Sportive din localitate. Cumpără, mai mereu, "France Football". Prinde o foarfecă, decupează imaginile cu Roger Marche, "Mistreţul din Ardeni", ori cu Robert Jonquet, "Eroul de pe Highbury".
De unde să intuiască faptul că peste ani îi vor fi coechipieri? Trece la Olympique Alesien, care aude de un copil bun, fundaş cu destule calităţi. Are 17 ani când primeşte un salariu de 23.000 de franci, undeva pe la 514 euro în banii din zilele noastre.
O prietenie şi-un transfer
La un şpriţ de vară, preşedintele de aici, Jean Sadoul, îi spune omologului său de la Stade de Reims, Henri Germain, că are ceva de calitate.
Toulouse, Lille, Monaco ori Marseille se plimbau prin zonă, dar prietenia dintre cei doi e foarte mare, aşa că tânărul de 19 ani ajunge la gruparea fondată la 1910.
Prinde echipa imediat. În sezonul 1954-1955, devine campion al Franţei cu Rene Bliard, coechipierul său, golgeterul întrecerii, cu 30 de reuşite.
Apoi, gruparea e invitată, în 1955, la ediţia inaugurală a Cupei Campionilor Europeni, alături de alte 15 echipe. Aarhus, MTK Budapesta şi Hibernian sunt adversarele.
Se ajunge în marea finală, de pe "Parc des Princes", contra lui Real Madrid, cu 38.239 de spectatori în tribune.
"Trebuia să câştigăm acel meci! În minutul 10 conduceam cu 2-0 şi am fi putut intra la pauză cu un avantaj şi mai mare dacă Michel Hidalgo nu rata de două ori. Dar lipsa aceasta de eficienţă avea să ne coste, pentru că o trupă precum Real nu te iartă", îşi mai aduce aminte.
Finalmente avea să se termine 4-3 pentru madrileni, cu Rial marcând golul victoriei în minutul 79.
Multă vreme amintirea acelui joc nu i-a dat pace. A urmat victoria din Cupa Franţei, în 1958, contra lui Nîmes. Dar gândul îi era tot la partida cu Di Stefano.
A fost în sală, dar n-a cântat!
Revanşa avea să vină în iunie 1959, când cele două echipe ajungeau, din nou, în ultimul act. Real cucerise tot până atunci. Nu prinde echipa.
"Noi avem o vorbă: a fost în sală, dar n-a cântat! Aşa s-a petrecut şi cu mine atunci", mai spune. A mai tras la Reims până când a adunat un deceniu aici.
Apoi a trecut, un an, la Nantes. A uitat de fotbal, s-a pensionat la Var, la mal de Mediterană. "Am venit cu marea trupă a celor de la Stade Reims la primărie, în Le Martinet. S-a adunat lumea multă. Tu realizezi asta?", te întreabă.
Adaugă, supărat: "Nu voiam nume de stadion, nici măcar nume de stradă, dar nicio medalie, nimic?"
City şi Chelsea se duelează în finala Champions League. Real Madrid şi Stade de Reims au deschis acest bal, cu mulţi ani în urmă, într-un 13 iunie 1956.
Rial a plecat în 1991. Marquitos, în 2012. Di Stefano, în 2014. Kopa şi-a luat rămas bun în 2017, iar marele Michel Hidalgo, cu care francezii aveau să cucerească EURO 1984, acum un an.
Asta înseamnă că din ultimul act al ediţiei inaugurale au ajuns până la noi, spre a ne povesti naşterea "urecheatei", două legende. Câte una de fiecare parte. Despre Don Paco Gento se ştiu multe. Pe Robert Siatka am încercat să-l prezentăm noi, în aceste câteva rânduri...
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
