)
Articol de Cătălin Oprişan - Publicat sambata, 06 noiembrie 2021 11:43 / Actualizat sambata, 06 noiembrie 2021 12:56
Ziarele n-au binevoit să-i scrie numele cum trebuie, la debut. A fost „Maladona”. După aceea au aflat. Practic, istorioarele cu „Pibe” nu se sfârșesc, niciodată. Ar fi împlinit 61 de ani. Stați puțin! Dar când a plecat Diego?
Maradona s-a născut pe 30, dar a debutat pe 20. Luna-i aceeași, octubre, doar anii diferă. 1960 vs 1976. 15 ani, 11 luni și 20 de zile când e aruncat pe gazon la Argentinos cu Talleres. „La Voz del Interior” nici măcar n-a știut să-l bată la mașina de scris: a apărut „Maladona”, dar ceea ce conta cu adevărat era că Diego plecase să zboare.
Cabrera se ținea scai de el. A vrut să-i dea „urechi” din prima: nu i-a ieșit. Nici din a doua. A treia a fost câștigătoare. Și-și amintea „Pibe”: „Mi-au dat mingea, l-am făcut așa, pac, tac, craci!”. Clar, nu?
Apoi i-au zis că-i „gras”. „Grăsuț”, pentru a respecta totalmente adevărul. Nebunul, „El Loco” Gatti, idolul celor de la Boca, l-a șicanat înaintea partidei directe din Torneo Nacional, ediția 1980. „Gordito”, i-a aruncat-o. „O să-i dau patru goluri!”, a spus Diego. Verificați câte i-a marcat. Cuatro, pe bune...
Urma să plece la Barcelona. Nu când a făcut-o, ci în 1981. Era „frate” cu președintele Nuñez, dar Aragon Cabrera, patriarhul de atunci al celor de la Millionario, n-a vrut. Pașii se știu: mai întâi Boca, apoi „Camp Nou”. Mai fusese și oferta englezilor. Una reală: 400.000 de lire sterline de la Sheffield United, pentru el și pentru Carlos Fren. S-au făcut că n-o văd. Conflictul Malvinelor se cocea la foc mic, au zis că nu e cazul să zboare chiar în Anglia...
S-a plecat în Japonia. „El Xeneize” a bifat șase țări în 21 de zile. Două partide contra Japoniei, publicul pe Stadionul Național din Tokyo în picioare. Următoarea oprire, Barcelona. N-a fost ce și-a dorit. Ce ne-am fi dorit cu toții. La un moment dat, „catalan” fiind, nu este lăsat să meargă la meciul de retragere al lui Paul Breitner.
Îi ascund pașaportul. „Deci președintele nu vrea să vorbim față în față? OK! Voi aștepta cinci minute. Apoi, toate aceste trofee din această sală, care sunt extrem de importante, vor fi făcute zob!”. I-au dat pașaportul, ce rost avea să...
19 august 1984. Debutul la Napoli, 85.000 de suflete în tribună. Pe pământ italian, dar contra celor de la River, cu Norberto Alonso ori Enzo Francescoli printre adversari. Titlul din „Il Mattino” de după meci? „Napoli saluta il suo re”. Trebuie să se împartă între echipa de club și națională, așa că deși pare greu de crezut joacă în cinci partide în 15 zile, după ce bătuse 80.000 de kilometri!
Cel mai frumos gol a venit de la un patrulater!
Și meciul cu Anglia, despre care oricât s-ar scrie nu s-ar putea spune totul. Da, marca și cu mâna. Pentru Argentinos, pentru Boca, pentru Napoli. Arbitrii i-au anulat reușitele doar de șase ori. În rest, a apărut pe lista marcatorilor.
Cel mai frumos gol al său din toate timpurile, cel în care i-a înșirat ca pe mărgici pe supușii Reginei? Nu! Chiar el a spus-o. Frumos, tare, dar nu cel mai important. 19 februarie 1980. Argentinos Juniors e la un patrulater, cu Deportivo Cali, America și Deportivo Pereira.
„Nu trebuia să joc, eram accidentat, dar în contract scria că dacă nu o fac, nu ne plătesc, iar băieții nu puteau încasa. Contra celor de la America mă călcaseră pe degetul mare, se făcuse negru. Doctorul Madero mi-a făcut infiltrații”. A pornit de la jumătatea terenului, a trecut de șase jucători, a driblat tot, până și firele de iarbă. Până prin 2000, nu s-a știut nimic. Apoi cineva a sunat la un post de radio și a spus că are filmat "cel mai frumos gol al lui Maradona”.
Un ziarist, Danilo Gomez Herrera, și-a dat seama că se discuta despre o mină de aur, așa că a scos la iveală nestemata. Filmarea nu e de cea mai bună calitate, dar diamantul rămâne diamant și fără claritate.
Ce a urmat?
A, da, încălzirea pe „Live is Life”, melodia băieților de la „Opus”. 19 aprilie 1989. Semifinală de Cupa UEFA, contra celor de la Bayern. Doamne, ce a făcut atunci Dieguito! Cum a mângâiat mingea, cu geaca de fâș pe el, prinsă la cingătoare cu o sfoară...
Și-a venit ziua în care Argentina l-a trădat. Telefoanele au sunat aproape simultan în redacțiile argentiniene. „Să fiți pe Franklin 896, pe la 3”. 26 aprilie 1991. Maradona urma să fie arestat pentru consum de cocaină. 150 de reporteri l-au așteptat. Imaginea o știți: pierdut, cu geaca de piele, neras, susținut de un polițist.
A ajuns la Sevilla. „Cholo” Simeone, colegul său, actualmente antrenor la Atletico Madrid, l-a rugat să meargă să se transforme în "Reyes Magos" pentru copilași. „Eu doresc să fiu cel negru, pentru că toți se uită ciudat la el din cauza rasismului”, a spus... 13 septembrie 1993: Diego revenit acasă, dar la Newell’s. Prietenia cu Fidel Castro, trabucurile, tatuajele. Plus Campionatul Mondial de fotbal din 1994.
Efedrina… Suspendarea. Și revenirea la Boca. Având o parte a părului vopsită în galben. 30 decembrie 1995. O „dedicație” ce niciodată n-a fost clară. Pentru cine era făcută? 15 luni de penitență, amical contra celor din Coreea de Sud. Al doilea „debut” al lui Diego Armando Maradona la Boca, meci la Seul.
25 octombrie. Luna lui. 25 octombrie 1997. Boca – River, 2-1. Ultimul meci al lui ”Pibe”, cu Martin ”El Loco” Palermo gol de generic, pe ploaie. Doar primele 45 de minute, apoi înlocuire. Bambino Veira l-a văzut obosit, l-a tras pe margine, l-a băgat pe Juan Ramon Riquelme. Cam asta a fost! Plus încă un infinit de povești. Diego și restul lumii. 25.11.2020. Un an.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
