OPINII  »  EDITORIAL

Falimentul fotbalului pe bani publici

Articol de - Publicat marti, 30 mai 2023 22:48 / Actualizat marti, 30 mai 2023 22:55

Clasamentul Ligii Profesioniste trebuie să aibă și altă însemnătate decât munca uriașă a lui Hagi și răsturnarea hegemoniei CFR. Play-off-ul este, de fapt, și un clasament al adevărului, al respectului. Iar motivul este cât se poate de simplu: toți cetățenii care s-au bătut pe primele șase locuri au făcut-o cu fonduri private. Plus primul loc din play-out.

Farul, FCSB, CFR, CSU, Rapid, Sepsi și FCU sunt echipe private. Unele au ajutor din partea comunităților locale, așa cum se practică peste tot, chiar la forțe mari, dar care operează cu fonduri pe care le produc. Sau pe care le aduc patronii de acasă.

La retrogradare avem trei echipe publice de la cap la coadă. Una dintre ele, Argeșul, a reușit și performanța de a părăsi Liga cu coada între picioare. A snopit-o Dinamo, echipă care o mare perioadă de timp a supraviețuit cu bani de la suporteri. Culmea e că acest mare brand al fotbalului românesc ar fi avut poate o soartă mai bună dacă se întorcea la ministerul care l-a păstorit zeci de ani. Așa, săracă și în insolvență, Dinamo e mai meritorie decât rivala ministerială de la armată. Pe bani privați va reveni în Liga întâi.

Falimentul fotbalului pe bani publici

Iar dacă este să tragem o linie după ultimele sezoane, atunci un lucru este clar. Banii privați dau principala calitate a fotbalului românesc. Sunt administrați mai bine, mai cu grijă și sunt orientați spre performanță.

Neîndoios, toate aceste echipe au probleme, nu abundă în corectitudine, se confruntă cu scandaluri punctuale, dar, per ansamblu, ele sunt cele care țin pe linia de plutire fotbalul românesc. E, de fapt, sâmburele de care ai nevoie. Dovada că se poate face performanță, atâta câtă e, cu bani privați. Practic, dispare ideea că fără bani publici sportul se duce de râpă. Pare că, dimpotrivă, merge ceva mai bine. Și pare că banii unor cetățeni din Dâmbovița, Argeș sau Voluntari au fost risipiți pe salariile de mii de euro ale unor globetrotteri și, cine știe, afiliați locali. Care este beneficiul comunității locale acum când echipele merg în subsol?

Cred că, de fapt, acesta este un clasament de pus în ramă în fotbalul nostru. El arată falimentul de facto, dar și moral, al unui sistem care de ani buni fură banii comunităților pentru a-i pune în buzunarele unor cetățeni care ar trebui să dea explicații la Parchet. Inclusiv liderii lor politici care aprobă manevrele și le sprijină sub sloganul că acesta este sportul în comunitate.

Și mai este ceva aici. În urmă cu un an, Gică Hagi lansa un mesaj către corporații să se alăture fotbalului din România. Clasamentul de acum este un argument pentru această invitație. Se poate construi cu bani privați, se pot umple stadioane, se poate aduce bucurie. Iar asta începe să se vadă. E o fundație bună pentru viitor și o propunere serioasă către cei care construiesc de ceva vreme România modernă.

Citește și:

„O observație dureroasă” » Presa din Belgia a dat ALERTA înainte de meciul cu România: „Suntem singurii”
Euro 2024
„O observație dureroasă” » Presa din Belgia a dat ALERTA înainte de meciul cu România: „Suntem singurii”
Belgia - România, meciul pentru optimile EURO 2024 » Primele imagini de la stadion: cum arată gazonul
Nationala
Belgia - România, meciul pentru optimile EURO 2024 » Primele imagini de la stadion: cum arată gazonul
O nouă plecare de la FCSB. Charalambous nu l-a mai vrut » „Ne despărțim, dar rămâneți în sufletul meu”
Superliga
O nouă plecare de la FCSB. Charalambous nu l-a mai vrut » „Ne despărțim, dar rămâneți în sufletul meu”

Comentarii (47)
hofer
hofer  •  16 Iulie 2023, 13:09
Postat de hannah.robinson pe 31 Mai 2023, 08:11

Pentru ca industriile de care vorbești sunt administrate de niște hoti capabili( deștepți) spre desosbire de cele care falimenteaza

Cred că te referi la Hoți cu bun simț.

hofer
hofer  •  16 Iulie 2023, 13:00

Becali la măgăriile pe care le-a făcut nu ar mai fi avut voie sa iese din pușcărie!

forumeer
forumeer  •  02 Iunie 2023, 15:43

Esti penibil si nu intelegi fotbalul, bai Striblea. Auzi, locul 4 e mai meritoriu decat locul 2 :)).

Vezi toate comentariile (47)
Comentează