Fotbalul lui Becali ca formă de distracție

Ce relații de joc, ce modificări tactice pentru a regla anumite deficiențe observate în primele minute de joc… Nu, Becali nu are nuanțe sau artificii manageriale. Iritat de o pasă proastă, de un dribling nereușit sau de orice i se pare lui nefiresc, sună și schimbă omul, sacrificându-l cu cinismul unui măcelar care-și înfige fără remușcări cuțitul în beregata animalului. 

„Viața asta, pe pământ, este un fel de dragoste, de bună dispoziție, de distracție. Doar nu o să mă stresez de la fotbal? Eu vreau să mă distrez. Cine nu joacă bine îl schimb. Încerc să refac ce s-a stricat”, a explicat Becali târziu în noapte. 

După schimbarea multiplă de la Arad ce urmează? 

Mai distractiv decât să schimbi trei jucători în minutul 34 nu e decât să schimbi trei în minutul 20 sau, de ce nu, pe toți cinci chiar la prima întrerupere a jocului. Sau să schimbi un portar cu un jucător de câmp. Să-i dai mesaj lui Pintilii pe bancă în minutul 2 și să-i spui : „Vreau să iasă Straton și să intre Dumiter”. 

Apoi să intri la Digi și să confirmi că Dumiter e de acum titularul din poarta FCSB, după care să tragi un hohot isteric de râs care să-i molipsească și pe cei din studio.

 Vi se pare ceva absurd în posibilele scenarii de mai sus? Jurnalistul Ștefan Beldie scrie că „Becali nu prea are limite pe care să i le impună alții, are doar limite care-i convine lui să și le impună. Prin urmare, chiar dacă nu-ți place, el e un om liber în nemernicia lui, mai liber decât majoritatea oamenilor cu bun simț, cu morală acceptată social, cu dreptatea de partea lor”. 

E corect. Becali e un om liber, oricum mult mai liber decât în anii în care a stat după gratii pentru o tentativă de corupție în fotbal, bagă banii lui în FCSB și își testează limitele de manager pe nervii fanilor și ai jucătorilor. 

Fotbalul e pentru el o jucărie cu chițăitoare de care abuzează cu riscul de a-i scoate din sărite pe toți cei din jurul lui. Inclusiv pe comentatorii TV, cum s-a întâmplat aseară cu Emil Grădinescu. În timpul meciului de la Arad, experimentatul om de televiziune de la Telekom a răbufnit: 

„Până și o turmă de oi e condusă de cioban, nu de proprietarul oilor. Îl lași să-și facă treaba, apoi te uiți câtă brânză și lapte ți-a adus ciobanul. Asistăm la un faliment managerial, Becali își sabotează jucătorii” 

Falimentul managerial e relativ. În ultima vreme, fără a lua vreun titlu și schimbând jucătorii după propriile toane, Becali a început din nou să vândă pe bani buni. Meritul e al celui care l-a sfătuit să cumpere jucători tineri valoroși și să-i integreze într-o echipă de Liga 1, fie ea și manageriată haotic. 

Becali se șterge pe picioare cu o istorie de 150 de ani

Ce face Becali cu clubul lui nu e ilegal, până la proba contrarie. Comportamentul lui poate fi diagnosticat doar ca o rupere brutală de tradiția fotbalului. De mai bine de 150 de ani, antrenori din întreaga lume au disecat jocul, l-au analizat și au inovat, împingând jucătorii în zone ale terenului neexplorate până atunci. 

Organic, fotbalul a plecat de la 1-1-8, a trecut prin 2-2-6, 2-3-5, 3-2-5-ul din WM-ul lui Herbert Chapman, 4-2-4, ajungând azi la un 4-3-3 care lasă și el loc la rândul său unui 3-5-2 reinterpretat. Totul în căutarea unui gol în plus pe tabelă, a unui avantaj față de strategia adversarului. 

Pentru Becali, strategia și tradiția nu sunt importante atunci când Oaidă dă o pasă la adversar. El îi ordonă lui Todoran schimbarea jucătorului, dar nici asta nu e o acțiune originală. Chiar și unora dintre geniile tactice din fotbal li s-a întâmplat. 

Celebrul Bela Guttman, unul dintre pionerii sistemului 4-2-4 și câștigător a două Cupe ale Campionilor cu Benfica, a părăsit-o pe Ciocanul București în 1946 din cauză că unul dintre conducătorii clubului voia să-i facă schimbările. Adrian Porumboiu a povestit că, în calitate de observator UEFA, a asistat în tribunele stadionul San Siro la momentul în care patronul lui AC Milan, Silvio Berlusconi, a comandat o schimbare, ordin pe care Carlo Ancelotti l-a respectat. 

Unde inovează Becali este în tendința de a transforma fotbalul într-un circ. Face echipa, schimbă câți jucători vrea, când vrea, iar apoi intră în direct la TV unde dă cu biciul, se hăhăie histrionic sau se alintă ca un vulpoi în fața moderatorilor mai îndrăzneți. 

În acest timp, încasează și banii din drepturile TV - bani generați din abonamentele de cablu plătite de fani - și nu dă doi bani pe faptul că modul său de a manageria clubul nu produce rezultate sportive. Când câștigi bani chiar și atunci când pierzi meciuri, de ce ai mai avea nevoie de un antrenor care să-și bată capul pentru a combate sistemele de joc ale adversarilor? 

Singurul risc major este ca lăcomia să-i semnalizeze patronului avid de distracție că poate produce bani direct chiar din pierderea unor jocuri de fotbal sau din efectuarea primei schimbări din timpul unui meci. 

Atunci, omul liber Becali ar putea fi în pericol să ajungă să testeze limitele fotbalului și nervii publicului din altă parte decât de acasă. Dar, nu-i așa?, “viața asta, pe pământ, este un fel de dragoste, de bună dispoziție, de distracție”.