)
Articol de Cristian Geambașu - Publicat luni, 10 aprilie 2023 18:25 / Actualizat luni, 10 aprilie 2023 18:29
Celebrarea unui album istoric și fața mai întunecată a zeilor pe care îi ascultăm de 50 de ani
Un om la 50 de ani începe să îmbătrânească. Orice împotrivire este nu doar inutilă, ci de-a dreptul caraghioasă. În schimb, la aceeași vârstă un album de muzică își trăiește eternitatea. Triumful materiei neînsuflețite asupra materiei vii? Dar este materie moartă "The Dark Side of the Moon"? Sutele de milioane de copii vândute și sutele de săptămâni petrecute pe primul loc al clasamentelor revistelor de specialitate spun altceva. Și au transformat al 8-lea album Pink Floyd în obiect de cult. În mit și piesă rară discografică.
Ne-a îmbogățit, dar mai ales i-a îmbogățit
Dark Side a țesut legende și a inspirat generații. Despre Dark Side s-au scris cărți, s-au turnat filme artistice și documentare. Sociologi, psihologi și politologi i-au descifrat sensurile, uneori descoperind înțelesuri la care nu s-au gândit nici chitaristul David Gilmour, nici basistul Roger Waters, autorul versurilor, nici organistul Rick Wright și cu atât mai puțin bateristul Nick Mason. Dark Side a devenit o franciză universală, ca McDonald's și Burger King. Ca IKEA, dar cronologic înaintea acesteia. Și pentru că a devenit fenomen și marcă globală i-a îmbogățit pe cei care l-au creat. Și pe cei care i-au ajutat pe cei care l-au creat. Și pe cei care l-au comercializat. Urmează nesfârșita coloană a celor care l-au ascultat și îl ascultă încă. Noi suntem plătitorii. Mă rog, nu chiar toți, că de-aia s-a inventat piratarea. Să te înfrupți gratis.
Ediția Pentagram
Aniversarea celor 50 de ani a născut o ploaie de articole omagiale. Producătorii au multiplicat ediții de lux ale miticului album cu copertă neagră și o prismă străbătută de un fascicul de lumină, reproducere grafică a fenomenului de dispersie/refracție a luminii. Un fenomen fizic, pentru cei care mai știu ce-i fizica, ridicat la rang de artă de Storm Thorgerson, autorul conceptului. Concernul "Pentagram" s-a detașat propunând o variantă revoluționară a albumului, cu multiple variante grafice care au la bază legendara prismă. Disponibil pe Amazon, setul de viniluri costă cam 300 de euro. Preț pentru colecționarii înrăiți, nu pentru toate buzunarele.
Grupul de acompaniament al lui Waters
Succesul comercial monstruos al "The Dark Side of the Moon" a mers mână în mână cu aclamațiile criticilor și ale melomanilor. Este însă acesta și cel mai bun album Pink Floyd sau a propus chimia perfectă între calitate și accesibilitate? Lucru de care nici măcar părinții lui nu au fost conștienți la vremea respectivă. Nu întâmplător, Dark Side apare după avangardismul psychedelic al lucrărilor "Ummagumma", "Atom Heart Mother" sau "Meddle", cât încă era vie umbra lui Syd Barrett, și premerge trilogia cu mesaj social-politic "Animals"-"The Wall"-"Final Cut". Trilogie care consfințește instaurarea hegemoniei lui Roger Waters și transformarea celorlalți în formație de acompaniament. Albumul lansat pe 24 martie 1973, înregistrat la faimoasele studiouri londoneze Abbey Road sub egida nu mai puțin celebrei case de discuri EMI asamblează perfect tema alienării cu lirismul, evadarea în imaginar cu muzicalitatea hitului.
The Great Gig în the Sky
Există în album o piesă care este ea însăși o poveste în poveste. O piesă a cărei celebritate concurează însuși albumul. Mulți dintre cei care habar n-au ce-i aia Pink Floyd știu, în schimb, vocalizele de pe "Great Gig în the Sky". Puțini, inclusiv dintre cei tobă de Pink Floyd, știu cum a ajuns soprana Clare Torry să interpreteze ceva unic și care de atunci a fost copiată și multiplicată în sute și mii de alte interpretări. Clare Torry, o tânără de 26 de ani pe atunci, a primit oferta din partea inginerului de sunet Alan Parsons.
Vocea ca instrument
Povestește Torry acum, cu un amestec de nostalgie și umor britanic de cea mai bună factură. Înregistrarea urma să aibă loc într-o duminică după-amiază, când tot englezul își bea ceaiul de la ora 5. Fata a întrebat pentru cine înregistrează, Pink Floyd a venit răspunsul, fără să afle însă ce va cânta și cum. Nici la studiouri lucrurile nu erau clare deloc, iar singurul dispus să îi explice câte ceva a fost David Gilmour. Să sune ca un instrument vocea ta, clar, Clare? Nu foarte, dar fata i-a prevenit să ia aminte pentru că doar prima variantă contează și că nu va înregistra nici o a doua, nici o a treia. I-au fost suficiente câteva minute să intre în istoria muzicii. Dar asta vom fi aflat mult timp după.
30 de pounds. O rușine!
Clare Torry a cântat și a plecat. Nu s-a ostenit nimeni să îi spună cum a ieșit, nici să o conducă. Torry își aduce aminte că după câteva luni de la experiența de la Abbey Road a trecut pe lângă un magazin de muzică și a văzut în vitrină un album pe care scria "The Dark Side of the Moon", Pink Floyd. A, parcă pentru chestia asta am cântat și eu. A cumpărat discul și a văzut că undeva, scris micuț, era și numele ei. A fost plătită pentru munca ei cu 30 de pounds (400 echivalat în 2022), o sumă ridicolă chiar și pe atunci. În schimb, Alan Parsons îi tot spunea la telefon cât de bine se vinde albumul.
Money. Bani, bani
După mulți, foarte mulți ani, în 2004, lui Clare Torry i-a venit mintea la cap și a dat în judecată Pink Floyd, pretinzând drepturi de autor. A câștigat procesul și probabil că și-a asigurat o senectute liniștită, inclusiv mijloacele materiale să cumpere ediția Pentagram de 300 de euro. Asta ca să înțelegem încă o dată că e bine să ascultăm muzică, dar e la fel de bine să știm cât mai puține despre autorii ei. Zeii noștri nu sunt goi deloc, dimpotrivă poartă haine scumpe, au castele, iahturi, colecții de mașini. Și sunt foarte zgârciți. Reascultați faimoasa "Money". Este atât de autobiografică!
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
){kind=small}
