)
Articol de Cristian Geambașu - Publicat vineri, 30 decembrie 2022 15:12 / Actualizat vineri, 30 decembrie 2022 15:16
Ce putea fi mai frumos odinioară pentru un puști decât o carte a lui Jules Verne? Poate o finală Brazilia-Italia?
Un băiat de 10 ani vede împreună cu tatăl lui primul meci al României la Mondialul din Mexic ‘70. La noi este târziu în noapte, o oră la care copiii ar trebui să doarmă nu să se uite la fotbal. Jucăm cu Anglia la Guadalajara, pe Jalisco.
Hurst, Dumitrache, Radu Nunweiller
Anglia lui Bobby Moore și Bobby Charlton este campioana mondială en-titre, România, outsiderul absolut al unei grupe din care mai făceau parte Brazilia și Cehoslovacia. Cea mai tare grupă a turneului. Anglia câștigă greu, cu 1-0, gol Geoff Hurst, dar ai noștri s-au ținut bine.
Dumitrache face câteva driblinguri de efect, pasăm frumos, mai ales Radu Nunweiller, ocazii însă nu prea ne creăm. Cam asta a priceput copilul din meci. Gata, la culcare. Dimineața copilul nu se simte bine și este internat în spital. Hepatită.
Să citești și să vezi
Spitalul nu are televizoare, are seringi cu ace mari și dureroase. Și doctori severi, și asistente mereu indispuse. Copilul vede în continuare Mondialul citind ziarul Sportul, pe care părinții i-l aduc în fiecare zi. Articolele sunt decalate cu aproape 48 de ore față de meciuri, dar nu contează. Bucuria rămâne intactă. Cititul îți pune imaginația la lucru. Este un efort care totuși nu obosește ficatul. Câștigăm cu 2-1 cu Cehoslovacia și pierdem cu Brazilia, 2-3. Dumitrache, Dumitru, Dembrovschi și Dinu se bat parte-n parte cu Carlos Alberto, Clodoaldo, Jairzinho, Tostao și Pele. Pele înscrie de două ori și în ziar apare o poză spectaculoasă, cu Dinu în acțiune, băgând o alunecare.
Fotbalul în zona artei
Copilul numără zilele până la externare. Trec zilele, se duc și meciurile. Copilul ajunge acasă înaintea semifinalelor. Fără vreo explicație, lui i-a intrat în cap că ține cu Italia și, cu explicație, admiră Brazilia. În prima semifinală, Italia și Germania produc acel meci-monument, cu italienii învingători în prelungiri, spre fericirea copilului de-abia externat. În celaltă semifinală Brazilia defilează în semifinala cu Uruguay, scor 3-1. Pele nu marchează, însă transportă fotbalul în zona artei la un atac când se află față în față cu celebrul portar uruguayan Mazurkievici.
Pele lasă mingea să curgă, își ocolește adversarul și recuperează balonul din spatele portarului uluit, care se concentrase hipnotizat exclusiv pe atacant. Ca multe dintre capodoperele autentice și aceasta are o imperfecțiune. Pele șutează cu sete în poarta goală, dar mingea nimerește bara!
Suveranul de pe Azteca
Brazilia, probabil cea mai bună echipă a Brazilei din toate timpurile, câștigă cu 4-1 finala cu Italia. Primul gol al meciului este înscris de Pele, care zboară scurt peste toată apărarea condusă de legendarul Facchetti. Pele pasează decisiv la golurile 3 și 4 înscrise de Jairzinho și Carlos Alberto, contrazicând teoria că joacă doar pentru el. Pe Azteca din Ciudad de Mexico este un singur suveran. Pele strălucește, este purtat pe brațe de supuși și sărută Cupa Jules Rimet, care intră definitiv în posesia Braziliei, triplă campioană mondială. Dacă priviți atenți cum arăta Cupa Jules Rimet și cum arată trofeul Cupei Mondiale din zilele noastre veți obține unele răspunsuri despre fotbalul de ieri și cel de azi.
La sfârșit, copilul este copleșit de măreția lui Pele și trist pentru Italia lui. Copilul a crescut și a continuat să vadă meciuri de fotbal. Singur, cu prietenii, dar mai ales cu tatăl lui. Când tatăl lui nu a mai fost, și-a adus aminte. Și a realizat că vara aceea cu spital, cu hepatită, cu fotbal mondial și cu Pele fusese în definitiv atât de frumoasă.
L-am văzut jucând pe Pele când aveam 10 ani. El purta tricoul cu numărul 10 și juca cel mai pur fotbal care a existat pe fața pământului.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
