OPINII  »  TENIS

Cum răspunde nedreptății un mare jucător

Articol de - Publicat duminica, 24 iulie 2022 19:10 / Actualizat duminica, 24 iulie 2022 19:38

Setul 2 al finalei turneului ATP Hamburg 500. Carlos Alcaraz l-a pierdut pe primul cu 4-6 și acum Lorenzo Musetti servește la 5-4 pentru meci. 15-15.

Musetti pune o scurtă bunicică, lângă fileu. Alcaraz aleargă formidabil, ajunge mingea și așază o contrascurtă. Musetti aleargă și el, deși e clar prea departe, aruncă totuși mingea peste plasă, Alcaraz o retrimite moale și italianul închide punctul. Dar spaniolul se duce imediat la arbitru, franțuzoaica Aurélie Tourte, și îi arată că mingea a căzut de două ori pe zgură înainte de a fi lovită de racheta lui Musetti. Tourte face niște gesturi cu palma, cum că racheta italianului ar fi agățat totuși mingea, care devin penibile în clipa în care se dă reluarea: mingea căzuse indubitabil, clar și din avion, a doua oară, racheta lui Musetti atingând-o cu o bună fracțiune de secundă mai târziu.

Faza se petrecea la 2-3 m de ochii lui Tourte, așa că punctul acordat lui Musetti nu poate fi calificat decât ca furt sau incompetență.

Ce aș putea spune însă despre atitudinea lui Lorenzo, care știa mai bine decât oricine că fusese „dublă”. Carlos a făcut apel la el, ca de la jucător la jucător, dar Lorenzo s-a făcut că plouă... Rafael Nadal sau Roger Federer i-ar fi dat punctul din prima clipă adversarului, indiferent ce ar fi făcut arbitrul.

Cum răspunde nedreptății un mare jucător
Carlos Alcaraz în meciul cu Lorenzo Musetti

Musetti a ajuns, așa, să aibă 40-15, două mingi de meci. Din clipa aceea, cu o „furie” rece, calmă, Alcaraz a dat drumul la niște execuții fantastice între care o serie de scurte puse cu mână de pictor, de care italianul n-a mai apucat nici să se apropie – ca să fie clar, doamnă arbitru!

Totuși, Musetti a ajuns să aibă încă 3 mingi de meci, 6-3 în tie- break. Cu o putere mentală comparabilă cu cea a lui Nadal, întărită parcă și de dreptatea care știa că e de partea lui, Alcaraz le câștigă pe toate și setul!

Musetti a reușit să câștige setul decisiv cu 6-4. E campion la Hamburg – Carlos l-a felicitat și l-a îmbrățișat fără resentiment. Tânărul Lorenzo Musetti este un jucător foarte bun, dar nu va fi niciodată un mare jucător. În vreme ce tânărul Carlos Alcaraz deja este.


Comentarii (9)
zorrozabal
zorrozabal  •  25 Iulie 2022, 12:56
Postat de procter pe 24 Iulie 2022, 23:14

De unde stii tu cine o sa fie mare ? La Wimbledon ,Nadal nu a fost fairplay in meciul cu Sonego si nu stiu daca ai scris ceva despre ,Nadal cerindu si scuze la conferinta de presa dupa ce a fost apostrofat.

Cum adica „nu a fost fair play”când doar l-a rugat sa respecte regulamentul?!

adwd
adwd  •  25 Iulie 2022, 12:40

Dacă musetti a câștigat pe zgură cu reverul cu o mână, nu știu cât de mare va fi carlos.mai ales ca reverul lui musetti e destul de modest.

dobrin
dobrin  •  25 Iulie 2022, 00:16
Postat de procter pe 24 Iulie 2022, 23:14

De unde stii tu cine o sa fie mare ? La Wimbledon ,Nadal nu a fost fairplay in meciul cu Sonego si nu stiu daca ai scris ceva despre ,Nadal cerindu si scuze la conferinta de presa dupa ce a fost apostrofat.

Cum de unde știe? CTP le știe pă toate...

Vezi toate comentariile (9)
Comentează