OPINII  »  EDITORIAL

Tricolorilor lui Rădoi încă nu le vine să creadă

Articol de - Publicat miercuri, 31 martie 2021 23:54 / Actualizat joi, 01 aprilie 2021 07:49

Am scris despre fotbal, despre fotbalul românesc, ani în șir – colecția ziarelor Adevărul și Gândul stă mărturie. De aproape un deceniu refuz să mai comentez evoluțiile echipelor românești, inclusiv Naționala, a cărei desființare am cerut-o la un moment dat.

Motivul? Indiferent de rezultate, altfel majoritar proaste și foarte proaste, aceste echipe nu jucau un fotbal care să ne trimită în lumea mare a soccer-ului european și mondial. Pe scurt, „n-aveau față”, criteriul esențial pentru subsemnatul, pe care nu pot să-l explic exact, vă rog să-l intuiți. Spun doar atât: în sport, când „ai față”, o înfrângere nu dă niciodată sentimentul ireparabilului, iar o victorie nu pare o baftă și o culme pe care n-o vei mai putea depăși. O echipă „cu față” aruncă o umbră mai mare decât un meci, oricare ar fi acela. Germania e cu noi în grupă. A crezut cineva, vreo secundă, în această lume, că după ce a fost măcelărită de Spania cu 6-0 în Nations League  2020, Germania nu ar mai putea deveni campioană mondială? A crezut cineva, vreo secundă, în această lume, că tot Germania, în 2014, la Mondiale, învingând Brazilia cu 7-1 a jucat un fotbal pe care nu-l va mai putea egala vreodată?

Tricolorilor lui Rădoi încă nu le vine să creadă

Fotbalul pe care Mirel Rădoi încearcă să-l construiască la echipa Națională are față. Numai că actualilor tricolori pur și simplu încă nu le vine să creadă în acest fotbal nou, orientat spre viitor, cu care vine Mirel Rădoi. Încă nu știu să fie cine le spune Rădoi că sunt

Din jocurile meschine, fără viziune practicate de Națională în ultimul deceniu, nu putea să iasă nimic înalt. N-aveai cum să remediezi, să vindeci acele structuri tarate congenital.

În cazul înfrângerilor Naționalei lui Rădoi însă, sanabilibus aegrotamus malis, zice o veche vorbă latinească, „suferă de răuri curabile”. Iar apoi, acest organism viu, sănătos în constituție, poate să nască ceva cu adevărat extraordinar.

O promisiune pe care mi-o fac mie însumi: dacă Mirel Rădoi rămâne selecționer, voi privi și voi scrie din nou despre meciurile Naționalei

P.S. Ultima oră: incredibil, nemții pierd acasă, 1-2, în fața Macedoniei de Nord!! O mai fi având față Germania după meciul ăsta?


Comentarii (78)
mosvasile
mosvasile  •  02 Aprilie 2021, 11:34

Domnule CTP!Chiar credeti ca finu Mirel va face o nationala care sa joace si frumos si sa castige si calificari?Sau acum-cu noua dvs.viziune- procedati exact ca functionarii Fondului Monetar International care in halucinantii „ani 90”, veneau sa vada daca respectam „programul”impus?Stiti care!Acei„cyborgi”,acei neoameni„cu ochii din metal topit”-cum ii caracteriza incisivul ziarist... Cristian Tudor Popescu-redactor sef la ziarul Adevarul-ziar cu un tiraj de doua milioane de exemplare!Care functionari ai FMI-pe fondul dezastrului general din economia Romaniei- plecau incantati de cele constatate si ne asigurau ca suntem... „pe drumul cel bun”?!

112651963934596
Neagu Mihai  •  02 Aprilie 2021, 00:54

Asadar daca Radoi pleaca ,vom avea fericirea sa nu-l mai vedem p aici pe CTP?serios ?ce bine ar fi ! pai el se da specialist in tenis,showbiz,filozofie,literatura,politica,chiar si descrierea stiintifica a clitorisului ?ce s ar face Romania fara el ?dati-l afara pe Radoi si scapam si de CTP ca el mai lipsea pe gazeta.Nu era de ajuns Geambasu !

stoichkov10
stoichkov10  •  01 Aprilie 2021, 23:09
Postat de Bogdan Mitut pe 01 Aprilie 2021, 22:14

Sa creada in valoarea lor, la echipele de Club joaca bine, dovada ca acolo intra intr-o nota normala profesionista. Dupa declaratiile lui Max Nicu va dati seama ce cancer a subrezit toti anii astia nationala. Si vrem ca extraterestri ca Daum sau Radoi sa le predea acum lectia succesului.

nu

Vezi toate comentariile (78)
Comentează