OPINII  »  EDITORIAL

Vine veterana Cori

Articol de - Publicat sambata, 22 mai 2021 14:29 / Actualizat sambata, 22 mai 2021 22:27

Nu fac pariuri și nu pun preț pe profeții – nu numai în tenis. Dar, o jucătoare de 17 ani mă determină să ies din rezerva pe care am considerat-o întotdeauna o dovadă de profesionalism: americanca Coco Gauff cred că va fi, nu peste mult timp, o superstea a tenisului mondial. N-aș vrea să spun „urmașa Serenei Williams”, căci performanțele acesteia sunt metagalactice, greu de gândit deocamdată că pot fi egalate.

Cori Gauff este nr. 30 mondial, după un parcurs remarcabil anul acesta: semifinală la Adelaide, sferturi de finală la Dubai și Charleston, semifinală la Foro Italico și, acum, finală la Parma, pe care o va disputa împotriva dificilei chinezoaice Qiang Wang. Are victorii la jucătoare de top 10 și top 20.

Rezultatele sunt argumente, mai ales la 17 ani, dar nu sunt decisive. Am mai văzut, de-a lungul vremii, tinere supernovă care au explodat și apoi au început să pâlpâie: Eugenie Bouchard, Jelena Ostapenko, Amanda Anisimova, Madison Keys, Markéta Vondroušová...

Vine veterana Cori
Cori Gauff, la Parma. Foto: Imago Images

Loviturile lui Coco sunt brici. Mereu adânci, ascuțite, nelăsând nicio clipă de răgaz adversarei. Sunetul rachetei izbind mingea e plin, apăsat, compact, arătând un control excepțional în regim de viteză. Și uitându-te la televizor, dacă ai jucat tenis, simți cum dreapta și reverul împușcate de Coco te dau pe spate. 

Nu se mulțumește însă cu defensiva agresivă, e agilă și iute, știe cum și când să pună scurte, vine solid la fileu cu voleu, drive voleu și smash, bine stăpânite. Dacă e nevoie să lentifice jocul cu mingi înalte, știe s-o facă, pentru ca, la prima ocazie, să atace scurt și dur. Curând, va fi un chin să găsești o fisură în jocul ei.

Acum însă, Coco face destule greșeli. Dar niciuna pasivă. Toate sunt active, cu inițiativă. Așa se explică faptul că a câștigat semifinala cu Siniaková deși a făcut nu mai puțin de 10 duble greșeli. Toate sunt asumate, Gauff servește doiul aproape la fel de tare și lung ca primul. Și își ține adversara sub continuă presiune, a preferat o dublă greșeală unui retur winner al cehoaicei.

Când numărul de greșeli neforțate, dar nu neașteptate, se va reduce, Cori Gauff va intra în top 10. Unde va produce mari daune.

Pentru că dincolo de tot ce am spus, care ține de interacțiunea mâini, rachetă, minge, această adolescentă are în ea ceva ce vine de demult, o „vechime” semeață, de războinic veteran care-i dă îndrăzneala rece, hotărâtă și eficace a marilor campioni.

De câte ori o văd jucând mi se pare că am 80 de ani și mă uit la meciuri din tinerețea legendei Cori Gauff...

Așa că, zic să nu ratați niciun meci al lui Coco – veți avea ce povesti copiilor.

Citește și:
Nuntă de lux la FCSB! Fotbalistul de națională se căsătorește după cererea spectaculoasă din Zanzibar » Unde va avea loc cununia civilă
Superliga
Nuntă de lux la FCSB! Fotbalistul de națională se căsătorește după cererea spectaculoasă din Zanzibar » Unde va avea loc cununia civilă
Continuă „războiul” dintre Varga și Pancu » „E un nesimțit!” » Prima opțiune de antrenor la CFR
Superliga
Continuă „războiul” dintre Varga și Pancu » „E un nesimțit!” » Prima opțiune de antrenor la CFR
„Am stat 125 de zile la Cristi Chivu în casă. Seara, la 22:00, mă suna și îmi spunea: «Tete, urcă în avion, că m-a mușcat buldogul!»”
Stranieri
„Am stat 125 de zile la Cristi Chivu în casă. Seara, la 22:00, mă suna și îmi spunea: «Tete, urcă în avion, că m-a mușcat buldogul!»”
Garry Kasparov: „Războiul Ucraina - Rusia s-ar putea termina în scenariul 1918, nu 1945” + Pe cine alege dintre Messi și Maradona: „El e mai mare”
Altele
Garry Kasparov: „Războiul Ucraina - Rusia s-ar putea termina în scenariul 1918, nu 1945” + Pe cine alege dintre Messi și Maradona: „El e mai mare”
HARTA România - cel mai mare preț la energie din UE a patra zi. Sistemul național întâmpină un grad ridicat de solicitare operațională
Profit.ro
HARTA România - cel mai mare preț la energie din UE a patra zi. Sistemul național întâmpină un grad ridicat de solicitare operațională

Comentarii (20)
calinescu_
calinescu_  •  22 Mai 2021, 15:45

CTP- ul este un GIGI BECALI a tenisului ...!!! Alta comparatie mai buna n-am gasit ....!!!!

danielpurcherea
danielpurcherea  •  22 Mai 2021, 15:47

În sfârșit, văd și eu pe GSP un articol cu adevărat de sport. Dragi jurnaliști de la GSP, ăsta e articol de sport sport nu toate vibrațiile produse aerului de Gigi Becali și Mitică Dragomir. Dar, ca să faci articole de sport, tre' să te pricepi!

892366017496288
Mihai Dinu  •  22 Mai 2021, 15:02

Ce prezentare frumoasa! Tehnic e o jucătoare completa, totul depinde de acum de capacitatea ei de a creste și finisa potențialul psiho-fizic, de care dispune.

Vezi toate comentariile (20)
Comentează