OPINII  »  EDITORIAL

Dacă actuala FRF e VIP, atunci Hagi să fie fericit că e nimeni!

Articol de - Publicat miercuri, 16 iunie 2021 18:33 / Actualizat miercuri, 16 iunie 2021 19:41

Anunțul FRF din această după-amiază, că a reușit să obțină locuri în plus de la UEFA în zona VIP, la meciurile de la Euro, de pe Arena Națională, îmi confirmă că în Casa Fotbalului s-au adunat diversioniști de top. FRF susține cu mândrie că s-a zbătut să facă rost de locuri de lux pentru gloriile fotbalului românesc. Aceasta după ce la primul meci a luat decizia de a le exila și, implicit, de a le umili: le-a trimis la tribuna a II-a. Anunțul de azi e doar marketing! Propagandă! Diversiune. O să înțelegeți imediat de ce.

În momentul în care GSP a aflat despre subiectul excluderii foștilor mari internaționali de la tribuna oficială, ziarul a sunat responsabilii de comunicare și de organizarea Euro la București, din partea FRF, pentru a le solicita un punct de vedere. Florin Șari a oferit scurt un răspuns: "razvan.mitroi@...". În traducere, e nevoie de acceptul departamentului de comunicare pentru a putea să vorbească. 

Acest departament e condus de Răzvan Mitroi, care a răspuns la telefon, a ascultat întrebarea despre Hagi și Gică Popescu postați la tribuna a II-a, iar singura replică a fost: "Și care e știrea?". Care e știrea! În traducere, pentru FRF nu se întâmplase nimic neobișnuit, care să merite atenție. Nu era nicio știre. Adică e normal ca locul lui Hagi, Popescu și Dorinel să fie în praf, iar al politicienilor amici cu Burleanu și al șefului DNA să fie la fotolii, în puf!

Dacă actuala FRF e VIP, atunci Hagi să fie fericit că e nimeni!

Cine a speriat-o cu adevărat pe FRF?

Ziarul a insistat pentru o reacție. "Faceți o solicitare pe adresa de mail, ca să nu dăm pe vorbe, să dăm în scris". O metodă împrumutată din zona politică, unde e bine să spui doar ce vrei, fără a fi nevoit să răspunzi la întrebări, într-un dialog direct! Așadar, ceea ce nu era nicio știre pentru FRF acum două zile s-a transformat dintr-odată într-un demers pe care oamenii lui Burleanu l-au făcut și care s-a soldat cu obținerea unor locuri în plus la oficială. 

Ce victorie! Bravo, FRF, să curgă aplauzele pentru domnii care au jucat rol de hostess pentru Orban, Nicușor Dan, Vasile Dâncu și Lucian Bode! Cum e, domnule Mitroi, din ceva ce nu reprezenta o știre s-a născut un succes de mare diplomație pentru administrația Burleanu? Puteți să răspundeți în scris. Sau pe vorbe! Sau deloc fiindcă orice explicație ați oferi n-ar fi suficient pentru a acoperi ipocrizia care domnește în Casa Fotbalului!

Altceva e mult mai interesant decât o eventuală explicație falsă a FRF și anume ce se ascunde în spatele evenimentelor din ultimele zile? Să fi fost urecheată FRF de către actuala clasă politică și să o fi găsit direct răspunzătoare că s-a creat un întreg scandal, în care imaginea celor din PNL, USR și PSD a avut de suferit? Foarte posibil! E, de fapt, cam singurul argument pentru care FRF s-a pus în mișcare și s-a agitat pentru a le găsi locuri la fotolii lui Hagi și celorlalți din Generația de Aur. 

Doar o intervenție politică ar fi putut să-i determine pe aroganții din Federație să accepte că au greșit și că trebuie să repare eroarea! E singura zonă în fața căreia FRF se simte vulnerabilă și în fața căreia cedează!

Aroganța lui Stoichiță

În mintea celor care conduc fotbalul românesc "e același lucru tribuna 1 cu oficiala și cu tribuna a doua, tot pe centru se stă. Și eu, de exemplu, am stat tot în zona de categorie 1 de bilete, așa cum o denumește UEFA, ceva mai la dreapta, nu chiar în centru, iar pe partea cealaltă de teren au avut locuri Hagi, Popescu, dar și ceilalți din Federație. E același lucru!". 

Declarația îi aparține lui Mihai Stoichiță. Ea poate fi însoțită doar de zâmbete, dar și de reacția savuroasă a lui Basarab Panduru, de la Telekom Sport: "Dacă e același lucru, de ce nu te duci tu să stai acolo și să faci schimb cu cei de la tribuna a II-a?". Să admitem totuși că nea Mihai a fost cel afectat: a fost nevoit să stea "mai la dreapta". Nedreptate mare pentru un VIP de o asemenea anvergură!

Ce rămâne din această poveste urât, dar foarte urât mirositoare? Că actuala FRF s-a îndepărtat de fotbal! Sută la sută! De performanțe oricum o făcuse deja. De imaginea lui Hagi, Gică Popescu, Dan Petrescu, Dorinel, Răducioiu și a celorlalți s-a tot chinuit să scape în acești ani. Când nu-l inviți pe Hagi la tragerea la sorți a Euro de la București te discreditezi total! Când te decizi să-l inviți la meci, dar îl umilești trimițându-l la tribuna a II-a, atunci e clar că vrei să arăți că ești șmecher și că îți permiți și să-i calci în picioare!

Când șeful DNA e de mai mare ajutor decât Hagi

A fost nevoie de 7 ani și ceva pentru ca FRF să ajungă mai rău decât a fost sub conducerea lui Mircea Sandu. Ceea ce era chiar greu de realizat. Burleanu și cei din jurul lui au reușit! Fotbalul românesc a ajuns să fie condus de oameni pentru care șeful DNA e de mai mare ajutor decât Gică Hagi. De oameni care se simt mai bine în jurul lui Vasile Dâncu și Dan Barna decât să-i aibă în preajmă pe Gică Popescu și Ilie Dumitrescu! De personaje care au mai mult ce discuta cu Ludovic Orban și Lucian Bode decât cu Dorinel Munteanu și Florin Răducioiu. E dramatic!

Aici suntem! Aici am ajuns, din păcate! Dar suntem unde merităm! Până la urmă, chiar mai e o știre în România că Hagi nu mai are loc la VIP pe Arena Națională? În concepția aroganților de la FRF nu e o știre, adică Hagi e un nimeni. Dar vorba lui MM Stoica, într-un dialog antologic cu Becali în urmă cu mai bine de 10 ani, în care i-a spus "Dacă tu ești cineva în țara asta, atunci eu sunt fericit să fiu nimeni": dacă cei din actuala FRF au ajuns să fie singurii din fotbal la VIP pe Arena Națională, atunci Hagi, Popescu, Dorinel și toți ceilalți foști și actuali fotbaliști să fie fericiți că sunt “nimeni” în fotbalul românesc!


Comentarii (10)
fanu
fanu  •  17 Iunie 2021, 13:34

Daca cei din "generatia de aur" ar avea..caractér, ar ignora de acum incolo invitatiile, la meci sau in orice alta parte, venite din partea FRF. Chiar dialogul despre aceasta institutie. Boicot. Daca ar fi si uniti in asta poate chiar ar provoca o reactie. Din pacate, insa, sunt multi flamanzi si printre ei pentru care firimiturile FRF sunt aur curat. Pacat! Apropo, daca ceilalti invitati mai treaca mearga, ça oficiali, ça nu stiu ce... Dar acest Dancu in ce calitate este invitat?Ca parca nu e oficial la nici un club sau federatie.

corectorul
corectorul  •  17 Iunie 2021, 11:29
Postat de gigipioneru pe 17 Iunie 2021, 08:45

revin. iniante de toti primii care ar trebui sa aiba oriunde in romania locuri la tribuna vip sint cei de la echipa de aur a stelei. ei au adus singura cupa si una colosala . nu cred ca alta echipa ar mai putea face asta. ei au fost participanti dar si invingatori aducind ceva. c eilalti au avut succese intermediare cu meciuri bune sau foarte bune dar nu au depasi conditia de participant. pai asa trebuia mentionati toti jucatorii care nu au participat la campionatul mondial din sua si au fost schimbati nu? eu nu spun ca nu sint si in nationala virfuri , personalitati dar in mare au jucat afara si acolo au avut sansa sa cistige ceva cupe pentru tarile respective pentru cluburile respective. ati crede ca sint stelist nu-i asa? nu. sint dinamovist dar sint corect. cum sa ii uiti pe cei de la steaua si va imbrinciti cu un puscarias ca gica popescu ce vorbeste peste tot ca nu a fost vinovat dar a refuzat si sa iasa din puscarie cind i s-a propus si apoi nu a intentat niciun proces de rejudecare. cind te sti nevinovat mergi cu ei pina in pinzele albe. nu a facut asa ceva si stie bine dece . vorba vinzaorilor de bilete de film becali ' i-a placut cind numara banii." de hagi nu mai spun cite si cite a facut si bune si rele culminind cu injurarea lui lucescu cu nervii de la galata si cu multe alte refuzuri fie si la nationala. asa ca sa nu dam *** din mina pe vrabia de pe gard... stelistii cei din 86 sint primii . statui meritau si vulcanescu si paulescu si eliade s

Desi pleci de la o premisa corecta, anume ca echipa de aur a Stelei care a castigat cupa campionilor ar merita printre primii privilegii in fotbal, ajungi prosteste la concluzia ca generatia de aur nu ar merita, ciritcandu-l pe Hagi si mai ales pe Gica Popescu. In primul rand ca o mare parte din echipa de aur a Stelei, alaturi de jucatorii importanti de la Dinamo si cativa de pe la alte echipe, a/au format ulterior si generatia de aur a nationalei romanesti (ale carei rezultate se analizeaza in raport cu potenta unei tari mediocre in fotbal prin comparatie cu marile puteri nationale). Apoi, Hagi a facut si el parte din echipa de aur (extinsa) a Stelei, care a ajutat descisiv la castigarea celuilalt mare trofeu al echipelor de club romanesti, anume supercupa Europei (cu golul lui Hagi). Cat despre Gica Popescu, meritele si privilegiile la care este indreptatit se datoreaza carierei sale impresionante de fotbalist, la nivel national si international (sa nu uitam ce cariera internationala are: CAPITAN AL BARCEI!!!, castigator al cupei uefa si al supercupei Europei, alaturi de Hagi, cu o echipa mediocra, Galata, in fata unor super puteri continentale, lucru care e dublu mai merituos). Faptul ca a fost condamnat nu ii elimina meritele sportive, asa cum nu i le elimina nici lui Messi, care a fost condamnat la inchisoare cu suspendare pt aceeasi infractiune - evaziune fiscala. Asadar, toti acestia merita primii, laolalta, toate privilegiile in fotbalul romanesc.

gigipioneru
gigipioneru  •  17 Iunie 2021, 08:45

revin. iniante de toti primii care ar trebui sa aiba oriunde in romania locuri la tribuna vip sint cei de la echipa de aur a stelei. ei au adus singura cupa si una colosala . nu cred ca alta echipa ar mai putea face asta. ei au fost participanti dar si invingatori aducind ceva. c eilalti au avut succese intermediare cu meciuri bune sau foarte bune dar nu au depasi conditia de participant. pai asa trebuia mentionati toti jucatorii care nu au participat la campionatul mondial din sua si au fost schimbati nu? eu nu spun ca nu sint si in nationala virfuri , personalitati dar in mare au jucat afara si acolo au avut sansa sa cistige ceva cupe pentru tarile respective pentru cluburile respective. ati crede ca sint stelist nu-i asa? nu. sint dinamovist dar sint corect. cum sa ii uiti pe cei de la steaua si va imbrinciti cu un puscarias ca gica popescu ce vorbeste peste tot ca nu a fost vinovat dar a refuzat si sa iasa din puscarie cind i s-a propus si apoi nu a intentat niciun proces de rejudecare. cind te sti nevinovat mergi cu ei pina in pinzele albe. nu a facut asa ceva si stie bine dece . vorba vinzaorilor de bilete de film becali ' i-a placut cind numara banii." de hagi nu mai spun cite si cite a facut si bune si rele culminind cu injurarea lui lucescu cu nervii de la galata si cu multe alte refuzuri fie si la nationala. asa ca sa nu dam *** din mina pe vrabia de pe gard... stelistii cei din 86 sint primii . statui meritau si vulcanescu si paulescu si eliade s

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează