OPINII  »  EDITORIAL

Vassaras conduce o rețea de crackeri

Editorial Dan Udrea
Editorial Dan Udrea

Articol de - Publicat luni, 18 decembrie 2023 10:53 / Actualizat luni, 18 decembrie 2023 16:03

Poți înțelege multe dintre erorile de arbitraj. E normal să greșești, chiar și având la dispoziție sistemul VAR. Să ajungem însă în punctul de a privi o fază la care ni se demonstrează în mod clar că e ofsaid mare și totuși, golul să fie validat, așa ceva e o bătaie de joc fără precedent!

Arbitrajul, condus ca o rețea de crackeri

  • Cuvântul cracker provine de la ocupația favorită a crackerilor și anume de a sparge parole și de a virusa calculatoare

Modul în care s-a tratat momentul de la golul 2 marcat de Sepsi arată, în toată splendoarea, falimentul arbitrajului românesc. 

Un arbitraj condus ca o rețea de crackeri, în care subalternii lui Vassaras sunt preocupați mereu să găsească orice argument, de cele mai multe ori lipsit de logică și fundament regulamentar, pentru a-și explica și acoperi mizeriile pe care le fac în teren.

Suntem în punctul în care arbitrajul românesc își bate joc în ultimul hal de fotbalul românesc, de cei care îl practică, îl finanțează și mai ales de cei care îl consumă, spectatorii. 

Și în tot acest spectacol grotesc, FRF și LPF asistă pasive cum un produs care încă mai are mare priză la oameni e degradat de niște oameni care au făcut doar ce au vrut în toți acești ani. Fără să le pese de consecințe, fără să suporte consecințe.

De ce e vinovat Vassaras

Vassaras conduce o rețea de crackeri
Kyros Vassaras / Sursă foto: Cristi Preda (GSP)

Aproape întotdeauna, arbitrii români au fost preocupați de interesul propriu, nu al fotbalului. Dar parcă niciodată ei n-au fost protejați, într-un mod mai vulgar, decât se întâmplă acum. 

Vassaras e primul și cel mai mare vinovat. Când nu sancționezi erori grave, când sfidezi orice limită a bunului-simț și după faze clare vii și explici (doar când ai chef să explici) că toți nu vedem bine, nu știm să apreciem și doar tu ești deținătorul adevărului și al regulamentului, atunci e normal să se ajungă aici.

Arbitrii s-au simțit exact ca în Cosa Nostra! O castă care își permite orice. Care e mai presus de orice, fiindcă șeful lor e de neatins. 

Arbitri delegați după ce au făcut meciuri praf, arbitri gafeuri premiați cu meciuri în Golf pe barem de 5.000 de dolari. Așa a condus Vassaras timp de 10 ani.

Alibiul a fost mereu rețeaua de influență de la UEFA

Și-a ascuns incompetența și aroganța în spatele unor promovări ale arbitrilor români la UEFA. Și acestea fiind rezultatul influențelor pe care le are la Nyon, grație relației de rudenie cu secretarul general UEFA!

Degeaba își prezintă acum scuze. Sistemul e profund viciat. Vassaras trebuie să plătească. El a creat acest sistem, care a cangrenat fotbalul românesc. 

Dacă ar avea onoare, ar demisiona. Dar nu va demisiona dintr-un singur motiv: cine performează doar pe întuneric nu va putea ieși niciodată la lumină. Iar Vassaras a reușit să orbească definitiv arbitrajul românesc!

De ce tace Burleanu în privința lui Vassaras

O singură întrebare mai merită adresată: de ce Burleanu continuă să accepte toată această porcărie pe care o face Vassaras?

Citește și:
Răzvan Zăvăleanu dezvăluie amploarea problemelor de la CFR Cluj: „Putem vorbi de 4-5 ani de insolvență, datoriile sunt mult mai mari!”
Superliga
Răzvan Zăvăleanu dezvăluie amploarea problemelor de la CFR Cluj: „Putem vorbi de 4-5 ani de insolvență, datoriile sunt mult mai mari!”
Cum a reacționat iubita lui Haaland când l-a văzut cu noul look: „Doamneee!”
Campionate
Cum a reacționat iubita lui Haaland când l-a văzut cu noul look: „Doamneee!”
Juventus și un titular al naționalei vin la București să joace Europa League în Giulești!
Europa League
Juventus și un titular al naționalei vin la București să joace Europa League în Giulești!
Tragedie în fotbal » A murit Nae Ungureanu, unul dintre cei mai iubiți componenți ai „Craiovei Maxima”
Superliga
Tragedie în fotbal » A murit Nae Ungureanu, unul dintre cei mai iubiți componenți ai „Craiovei Maxima”
Wizz Air lansează noi curse din România
Profit.ro
Wizz Air lansează noi curse din România

Comentarii (51)
danglumetu
danglumetu  •  19 Decembrie 2023, 07:47

bravo udrea, numai noutati!

emil_calinescu
emil_calinescu  •  19 Decembrie 2023, 01:30

Este evident: zvonul conform caruia Burleanu ar putea ajunge sef la UEFA nu este unul fals. Iar grecul din fruntea arbitrajului romanesc are meritele sale. Inclusiv acolo.

utilizator șters
utilizator șters  •  18 Decembrie 2023, 20:54
Postat de TheWizardOfOz pe 18 Decembrie 2023, 19:48

Toți (foști) arbitrii sunt proști și tu, un fc fcsb-ist mincinos, esti deștept...

crede si nu cerceta, prietene. crede si nu cerceta

Vezi toate comentariile (51)
Comentează