)
Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 31 iulie 2026, 12:05 / Actualizat vineri, 31 iulie 2026 12:05
Fotbalul italian plânge amar după Franco Baresi, așa cum „Kaiser Franz” a rămas orfan când abia își luase buletinul. Primul jucător din Serie A căruia i s-a retras tricoul va lăsa pentru eternitate definiția simbiozei perfecte a ceea ce Il Calcio a definit în lume în urmă cu trei-patru decenii.
Billy Costacurta a rămas singur acum din perechea care „încuia” Italia și Europa, dar va exista pe vecie „Un'Intesa di Piacere”. Spotul lansat în anii '90, devenit foarte popular în perioada primei Cupei Mondiale americane, la care Baresi rata în finala cu Brazilia prima lovitură de departajare și șansa de a deveni dublu campion al lumii și „Balon de Aur” (l-a devansat atunci doar legendarul său coechipier Marco van Basten).
Medicina a reușit atunci un miracol și l-a repus pe picioare pe Franco, care în doar trei săptămâni se refăcea după o leziune a meniscului suferită în meciul împotriva Norvegiei, cu eliminarea lui Pagliuca și înlocuirea perplexă a lui Roby Baggio de către selecționerul Arrigo Sacchi.
Din nefericire însă, minunile se limitează uneori la sport. Astăzi l-am pierdut, după Mihajlovic și Vialli în ultimii ani, tot nedrept de devreme, pe cel mai valoros 6 din fotbalul italian și pe care Pele îl includea în lista celor mai mari 125 de jucători din istorie.
Franco Baresi: „Întotdeauna am luptat, pe teren și în afara lui. Nimeni nu mi-a dat niciodată nimic gratuit în viață”
L-am putut admira pe unicul Baresi în marile meciuri ale Milanului berlusconian - în perioada în care chiar era un privilegiu și un lux să vezi Serie A la televizor -, contribuind la primul scudetto câștigat în Serie A fără înfrângere, în seria nemaipomenită întreruptă abia după 58 de meciuri, și am tot sperat să nu se întâmple.
Să nu vină știrea că Franco a pierdut cel mai important duel, mai necruțător decât împotriva oricărui atacant care i-a venit în cale într-o carieră tatuată doar în roșu și negru!
Fundașul de oțel, care a purtat torța și la Jocurile Olimpic de Vară (Atlanta 1984, atunci era campion mondial) și la cele de Iarnă (Milano - Cortina 2026), a stins flacăra în această tristă dimineață, la 66 de ani.
Întotdeauna am luptat, pe teren și în afara lui... Nimeni nu mi-a dat niciodată nimic gratuit. Au fost cele mai emoționante momente din viața mea sportivă, nu am mai simțit niciodată așa ceva. Ai acea torță în degete și știi că ea conține istoria sportului și puțin din cea a civilizației umane. Un simbol foarte puternic. A fost o nebunie, îmi tremurau picioarele și poate chiar mâna!
Stadionul Meazza a fost casa mea timp de 20 de ani, iar acasă ne simțim cu toții în siguranță. A fost emoționant să duc focul acolo, eu însumi. Lumea se schimbă, banii au dat-o puțin peste cap, dar spiritul olimpic este nemuritor. A fost o mare onoare, complet neașteptată. Când președintele CONI m-a sunat, i-am răspuns: „Ești sigur? Uite, nu sunt în formă maximă!”
- Franco Baresi, fostul mare fundaș italian
Parcă era ieri când Baresi se referea la problemele grave de sănătate, îndepărtarea chirurgicală minim invazivă a nodulului pulmonar descoperit în timpul controalelor de rutină. Era ziua deschiderii JO la Milano, în care Franco mărturisea, cu un nod în gât, că se simte „mult mai bine.
Ce a fost mai rău a trecut, chiar dacă a fost greu. Faptul că am fost sportiv m-a ajutat să lupt, iar corpul meu mi-a permis să rezist. Am făcut-o, la urma urmei, toată viața mea: am luptat mereu, pe teren și în afara lui”.
Franco Baresi a debutat în Squadra Azzurra în egalul de aur obținut în 1982 de trupa lui Mircea Lucescu la Firenze
„Piscinin” (piciul, în italiană) și-a scris atunci epitaful, lăsând o amprentă profundă asupra lumii sportului italian și nu numai. Mi-aduc aminte și de ziua de 4 decembrie 1982, de debut al lui Baresi în Squadra Azzurra, cu nulul în care trupa regretatului Mircea Lucescu se apăra la Firenze (pe vechiul Comunale) mai italienește chiar decât inventatorii catenaccio! Franco avea 22 de ani și juca între alte monumente, Oriali și Colovatti, în trioul din fața lui Zoff, aliniat de Enzo Bearzot.
Una dintre autenticele „bandiera” ale fotbalului italian, căpitan al Milanului în cele mai multe stagiuni, de șase ori câștigător de scudetto și triplu campion al Europei, Franco Baresi a fost antrenor la juniori și la Primavera, a lucrat apoi la marketing, readus de Silvio Berlusconi în club, a fost vicepreședinte onorific și brand ambasador al rossonerilor.
Așa s-a înălțat și la Ceruri, cu tot cu banderola de legendă pr braț. Și cu imaginea ce nu se va șterge niciodată din memorie din celebra reclamă alături de Billy Costacurta, care a cucerit milioane de fani ai fotbalului de pretutindeni: „Un'intesa di Piacere”.
Riposa in pace! 6 per sempre Franco Baresi.
