OPINII  »  EDITORIAL

Poarta iadului din Istanbul

Daniel Scorpie
Daniel Scorpie

Articol de - Publicat luni, 23 martie 2026, 16:35 / Actualizat luni, 23 martie 2026 16:40

Doar asta îi mai lipsea lui Mircea Lucescu: să rămână și fără portar! Nu era suficientă criza din atacul echipei naționale și exact la ultimul meci înaintea play-off-ului pentru Mondial s-a rupt cel mai în formă stranier. Accidentarea lui Ionuț Radu dinamitează și poarta, unde selecționerul a decis să-și parieze șansele de a mai visa la America, atâtea câte avem, cu un debutant împotriva favoritei Turcia, tocmai în infernul care-i așteaptă joi pe „tricolori” pe stadionul lui Beșiktaș!

Un concurs rocambolesc de întâmplări face ca fix în săptămâna dinaintea barajului cu Turcia naționala să rămână și cu spatele descoperit. Când aveam din nou un număr 1 în care să ne investim toată încrederea ca să închidă poarta iadului din Istanbul, s-a rupt și acesta!

Ionuț Radu presimțea: În fotbal există foarte multe dinamici ce se pot schimba. Se poate întâmpla ceva împotriva voinței”

Ionuț Radu nu a mai apărut în cadrul viral la Vigo, căci oricum nu mai era cazul (Celta a suferit o neverosimilă remontada de la 0-3 cu Alaves), și va lipsi joi din poza titularilor în cel mai important meci al fotbalului românesc din ultimii ani. Numărul 13 de pe spatele tricoului celest a răsturnat planurile selecționerului, care a apăsat butonul de panică și a decis să pună un pariu atât de riscant.

Poarta iadului din Istanbul
Ionuț Radu ajutat să iasă de pe teren. Foto: as.com

Din nefericite pentru fostul goalkeeper al reprezentativei U21, Radu a pățit fix ceea ce spunea în interviul pe care l-am publicat acum două luni: „În fotbal există foarte multe dinamici care se pot schimba și nu depinde de jucătorul în sine. Se poate întâmpla ceva împotriva voinței lui”.

Chiar așa a fost. Ionuț sau Andrei, așa cum îi zic spaniolii, a apărat ca nebunul, la foc automat, ajutând-o pe Celta să ajungă în „sferturile” Europa League și să lupte pentru un loc de Champions League în sezonul viitor. A insistat să rămână în teren, chiar dacă a simțit că ceva nu e în regulă cu el, refuzând să creadă că va rata crucialul meci în tentativa revenirii naținalei după 28 de ani la un Campionat Mondial.

Radu s-a rupt la nici 48 de ore după ce Lucescu îl pierduse pe Mihai Popa (accidentat în CFR Cluj - Rapid), convocat doar cu o zi mai devreme. Selecționerul apelase de urgență la Cătălin Căbuz, a cărui gafă a făcut înconjurul lumii, cu autogolul caraghios încasat la FC Argeș. Vorbim despre un portar de 29 de ani cu ZERO prezențe în națională, chemat lângă Marian Aioani, cu trei ani mai tânăr și tot fără experiență internațională!

Decizia chiar este șocantă! Cum să abordezi un meci de totul sau nimic, și într-o atmosferă hiperostilă, cu un debutant?

Cărbunii s-au aprins (căbuz, conform DEX) mai tare sub călcâiele lui Mircea Lucescu, după leziunea la mușchii gemeni suferită de goalkeeperul de la Celta, și așa a apărut soluția de avarie Laurențiu Popescu. Rezervei promovate de nevoie la Universitatea Craiova, în condițiile reaccidentării ucraineanului Pavlo Isenko, i-a scăpat telefonul din mână când a primit mesajul în vacanță. Decizia a surprins, dacă nu chiar e șocantă! Cum să abordezi un meci de totul sau nimic, și într-o atmosferă hiperostilă, cu un debutant?

Am avut în ultima vreme trei portari aleși fotbalistul anului în anchetele Gazetei Sporturilor: Ciprian Tătărușanu, Florin Niță și chiar Ionuț Radu. Dar acum am ajuns să ne punem nădejdea într-un goalkeeper care nu a impresionat deloc la Rapid. Cu două meciuri ca rezervă la națională în ultimii doi ani și cu o experienț[ internațională dobândită cu Sheriff, Urartu, Flora și Helsinki!

Poarta iadului din Istanbul
Ștefan Târnovanu, în meciul din ultima etapă a grupei unice de Europa League, FCSB - Fenerbahce 1-1 / Foto: GSP

O fi aria de selecție limitată, dar de ce să nu îl chemi pe Târnovanu când arde cămașa pe noi? OK, i-ai exclus din calcule pe Horațiu Moldovan, care face tușa de cinci luni la Oviedo, pe Răzvan Sava, spectator de trei luni la Udinese, și pe Florin Niță, șomer din iulie trecut, numai că nu ai cum să ignori acum pe unul dintre cei mai buni jucători ai lui FCSB în duelurile europene!

Târnovanu a apărat cu Fenerbahce, care are 5 jucători la lot!

Mazilit de ifosele aiuritoare ale lui Gigi Becali, Ștefan nu are decât două luni de când nu apără, însă oferea avantajul de a fi luat contact serios cu jocurile tari internaționale, inclusiv în ultima grupa de Europa League, cu Feyenoord și, mai ales, Fenerbahce, care dă cinci jucători la selecționata lui Vincenzo Montella. Târnovanu are și patru selecții, în condițiile în care-i mai tânăr decât aleșii selecționerului.

Chiar dacă echipa campioană traversează o prelungită rătăcire în play-out-ul Superligii, Daniel Bîrligea și David Miculescu tot au prins lotul. Din cauza penuriei grave și de soluții ofensive, cu problemele lui Louis Munteanu, Denis Drăguș, George Pușcaș etc, care au dus selecția până la adolescentul anonim Ioan Vermeșan, cu opt minute jucate în Serie A la codașa Verona!

Explicația că Târnovanu și-a pierdut locul de titular în favoarea altui Popa, Matei, și n-are meciuri în picioare n-a stat în picioare în alte cazuri, Ianis Hagi fiind cel mai elocvent exemplu venit în minte. Impresia este că selecționerul, tracasat de alte probleme mult mai importante decât barajul Mondial contra unei Turcii având în lot cinci dintre jucătorii cu care a lucrat în mandatul său de un an și jumătate, este copleșit de misiune și părăsit și de inspirație în alegeri, dincolo de ghinionul aflat, deseori, pe urmele lui.

Aioani contra lui Kenan Yildiz, Arda Guler și Hakan Calhanoglu, ca să numesc doar starurile turcilor de la Juventus, Real Madrid și Inter, sună înfiorător în perspectiva a (cel puțin) 90 de minute foarte lungi joi, la Istanbul, pe un stadion cu peste 40.000 de fanatici care doboară recorduri mondiale de zgomot!

Citește și:
FOTO „Sex înaintea partidelor? Mulți aleg altceva
Diverse
FOTO „Sex înaintea partidelor? Mulți aleg altceva" » Fosta soție a unui fotbalist face dezvăluiri picante
Iată concurenții Asia Express 2026! Gabi Torje și Alin Alexuc se întrec cu nume mari din showbiz: Cheloo e surpriza!
Media
Iată concurenții Asia Express 2026! Gabi Torje și Alin Alexuc se întrec cu nume mari din showbiz: Cheloo e surpriza!
Florin Niță a spus ce portar trebuia să convoace Lucescu: „Oh, Doamne! Trebuia să fie”
Nationala
Florin Niță a spus ce portar trebuia să convoace Lucescu: „Oh, Doamne! Trebuia să fie”
„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”
Superliga
„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”
Două mari lanțuri de fast-food intră în România
Profit.ro
Două mari lanțuri de fast-food intră în România

Comentarii (2)
RomeoS67
RomeoS67  •  23 Martie 2026, 18:10

Mă tem să nu-i vedem decât la îmbrățisările de după mingile pe care nu va putea să le scoată Aioani! La vârsta lor, așa neobișnuiți cu presiunea, marchează niște goluri la Juve și Madrid de-ți stă mintea-n loc! Am mai auzit circulând o teorie că, vezi Doamne, celticul cu 13 pe spate s-ar fi dat lovit, nu ar avea ruptură și doar se ferește să nu mai facă o pasta cu sos bolognese și la Istanbul. Ca să dea și Lucescu vina pe el, cum au făcut-o fanii interiști, dacă nu ajungem la finala cu koslovacii...

proprietarypoet
proprietarypoet  •  23 Martie 2026, 17:27

Aioani era privit de majoritatea specialistilor, inca de cand juca la Targoviste, ca fiind "un portar complet". Tehnic (am uitat asa repede non-iesirile lui Tarnovanu?), dar si mental (sa nu mai amintim de criza de plans a aceluiasi Tarnovanu la acel 0-10 cu Silkeborg). Poate ca Mircea Lucescu vede si stie mai multe decat noi. Poate ca si pe "supervedetele" tinere ale Turciei va frige tricoul ala al nationalei (ca nu e meci in care nu-i bati azi pe Alaves si recuperezi etapa viitoare cu Valencia) in infernul din Istanbul. Ca asta e unul din meciurile alea in care intri in legenda fotbalului national (lasa-l pe Prunea cu Suedia, dar si Gheorghe Constantin a avut de tras toata viata dupa "penaltyul de la Yokohama"). Sa-i vedem pe Yildiz si Guler, jucatori de 19 ani, prin min 65, la 0-0...

Vezi toate comentariile (2)
Comentează