Noi știm

Astăzi, nu prea există om pe care să-l întrebi despre un subiect și pe care să nu-l stăpânească. De la pandemii, medicină, politici locale și internaționale până la fotbal, românii au o siguranță ieșită din comun în afirmații și cunoștințe.

Despre fotbal, pentru o țară pentru care mingea nu mai are niciun secret, e ciudat că nu dominăm la nivel european și mondial. După cum suntem obișnuiți, cineva ne ascunde ceva, dar aflăm noi, cum o facem de fiecare dată.

Talentul

Pentru noi, talentul e un dat. Românul se naște talentat la fotbal, dar cineva îl sabotează. Antrenorii, accidentările, statul, banii și ghinionul fac parte dintr-o coaliție menită să oprească tânărul român din dezvoltare.

Sunt 5 factori, neimportanți pentru noi, dar valabili pentru alte popoare mai puțin talentate, care fac ca talentul să se dezvolte:

• mediul din care provine individul;
• accesul la condiții de antrenament bune;
• accesul la antrenori de calitate;
• adversitate suficient de bună, adaptată etapei de dezvoltare;
• oportunitatea de a avea aceste lucruri în proximitatea mediului familiar.

Interesant, dar ineficient. Cine are timp și bani să investească în așa ceva? Poate merge la alții, dar la noi nu. De ce aș investi asemenea resurse într-un produs deja finit? Talentul nu se dezvoltă la noi, talentul se naște.

Avem atâtea exemple de foști mari fotbaliști care mâncau cașcaval pane și făceau performanță acum 30-40 de ani. Lumea poate s-a schimbat, dar talentul nu. Cel mai ciudat e că un anume Rasmus Ankersen a menționat în „The Gold Mine Effect” câteva focare de talent mondiale, dar de România nu a zis. Câtă ignoranță!

Educația

De ce să investim în ceva fără sens? Dacă știm, ce trebuie să mai știm? Ce secrete să ascundă fotbalul pentru noi, când acum 31 de ani am făcut un sfert de Campionat Mondial?

Doar ghinionul si universul au făcut să nu ne calificăm mai departe. Am fost mereu aproape de ceva, dar, după cum știm, coaliția anti-talent românesc și-a făcut treaba și ne-a ținut pe loc pe nedrept. Sferturi de Mondial au mai făcut și Camerun, Senegal, Ghana, Maroc, Elveția, Polonia, Irlanda, Coreea de Sud (chiar semifinală) și prietenii de săptămâna trecută, Austria. Totuși, nu sunt români și talentați. Cinste nouă!

În altă ordine de idei, am asistat la o situație ciudată pentru mine, ca român: să văd la unul dintre cursurile la care am luat parte un coleg de 70 de ani, antrenorul Ariel Jacobs. Nu mai activase de 7 ani și preluase o poziție de director tehnic la un club din prima ligă belgiană, OH Leuven. A menționat că e prezent la curs pentru a se documenta în legătură cu cele mai noi practici. Absurd.

Pentru un om care a fost antrenor la naționalele Belgiei, la Anderlecht (238 de meciuri!) și la FC Copenhaga, pare un pas important, dar e non-sens pentru noi. De ce m-aș educa dacă deja am activat câțiva ani? După cum mi-a spus un fost coleg: „Gabi, fotbalul e pe teren, nu la calculator!”.

Calculatorul

Acest obiect modern, folositor doar pentru Excel și mail, nu-și are locul în fotbal. De ce să generez rapoarte sau să introduc niște Big Data în Python când pot doar să mă uit la fotbal?

În urmă cu mai mulți ani am făcut greșeala, ca analist, să stau cu laptopul pe bancă la o echipă de Liga 1 la care activam. Mi s-a atras atenția că jucătorii sunt puțin deranjați și ar fi bine să nu o mai fac. Eu, care voiam să le arăt tipare de joc ale adversarilor, nu mi-am dat seama că noi deja știam...

Liverpool l-a angajat pe Laurie Shaw, specialist în astrofizică computațională și analiză de date. Absolvent de Harvard și Yale, trecut și pe la City, a venit să analizeze tipare de joc și potențiale transferuri. Dacă n-au avut talentul nostru, fac și ei tot ce pot să nu mai rateze Nunez atât de mult. Pe Wirtz îl știe toată lumea; ce nevoie să ai de astro când știm deja că e născut pe 3 mai? E Taur!

Adaptare

Fotbalul, acum 30-40 de ani, era egal pentru toată lumea. Tehnica „nativă” rezolva meciul. Fiecare echipă bună, fie ea națională sau de club, avea cel puțin un jucător de excepție, un număr 10 în general.

Numărul 10 s-a dezvoltat, a migrat și a dispărut. Pentru ei, numărul 10 e un rol. Pentru noi, e un statut. Grealish are 10 pe spate, dar nu e în lot la City. Arsenal l-a dat deja la Fulham (Smith-Rowe) și Chelsea îl are suspendat (Mudryk). Nici la Barcelona nu prea joacă (Fati).

Semnele sunt acolo, fotbalul s-a schimbat. Doar noi îl considerăm la fel. Pe un ton serios: noi suntem talentați, dar nu suntem adaptați. Dezvoltarea a dus la transformarea valorilor individuale în valori teritoriale, adaptate tactic prin inovație și exploatarea spațiului. Superioritatea nu e doar tehnică, e zonală și principială. Posesia nu e o dorință, e o consecință.

Discuțiile recente despre națională și comparația noastră cu niște academii gen Red Bull sunt aiuritoare. Chivu e român, dar e format la Ajax. Drăgușin e român, dar e format la Juventus. Cel mai bun fundaş dreapta din Spania nu e format de noi. Nu e vorba despre echipa națională, e vorba despre dezvoltarea juniorilor.

Meciul nu s-a jucat azi, s-a jucat acum 10 ani, când Schmid, Laimer sau Seiwald erau în etape diferite de dezvoltare față de ai noștri.

Junioratul e cel mai important proces căruia îi putem da atenție dacă vrem să avem rezultate la seniori. Austria nu ne domină doar că vrea, ne domină că știe cum. Până la urmă, EI ŞTIU, dar dacă vom fi atenți și vom avea răbdare, vom învăța să ne exploatăm un potențial care are viitor doar dacă îi construim și un prezent.