)
Articol de Ioana Mihalcea - Publicat marti, 30 mai 2023 03:49 / Actualizat marti, 30 mai 2023 09:32
Urmărindu-l pe Lamine Ghezali în acest an nu pot să nu mă gândesc la un meci din turul sezonului de Liga 2, Csikszereda - Dinamo 0-0, pe care l-am văzut live pe un frig crunt la Miercurea Ciuc, în noiembrie.
Ghezali a avut atunci numeroase șanse de a înscrie, dar le-a irosit pe toate. Încerca driblinguri pretențioase (care acum îi ies), iar execuțiile prețioase (care acum îi ies) pur și simplu se încăpățânau să nu intre în poartă.
Pe bancă, toți erau exasperați de ratări și de floricele. Imediat după fluierul final, el a izbucnit în plâns, fiind cu greu calmat de Ovidiu Burcă și de colegi. Și-a pus tricoul în cap și a rămas câteva zeci de secunde pe gazon, după care a mers la galerie alături de coechipieri, cu o mină descurajată.
Dincolo de ineficiența lui - temporară, după cum s-a dovedit - am realizat în acel moment cât suflet pune.
N-au fost puține meciurile în care Ovidiu Burcă l-a scos la pauză sau foarte devreme în repriza a doua. Sau nu l-a băgat deloc.
N-au fost puține meciurile după care a fost criticat de fani și cerut rezervă.
În 2023 însă a devenit centrul atenției. Timiditatea a lăsat loc încrederii, iar Ghezali s-a transformat în vedeta unei echipe care nu avea și nici nu spera să aibă vreo vedetă în adevăratul sens al cuvântului.
Asta fără a lua vreun pic din meritele colegilor lui, a căror contribuție individuală la acest sezon e de neînlocuit, oricât ar însemna Lamine în ecuația roș-albilor.
A devenit principalul marcator, omul execuțiilor rafinate, care încântă tribunele, a început să-și arate personalitatea unică, să-și permită să fie capricios, să ceară mereu mingea, să-și și certe amical coechipierii când nu-i pasează, să pună presiune pe colegii mai tineri (cum a făcut recent cu David Irimia la Iași, când au împărțit aceeași bandă), să fie peste tot, tot timpul.
Fotbalistul a recunoscut după meciul cu FC Argeș că în Franța a avut momente în care și-a pierdut dragostea pentru fotbal. Ajuns liber de contract la Dinamo, după ce s-a antrenat o perioadă cu selecționata jucătorilor francezi fără echipă, a regăsit farmecul pierdut: „La Dinamo mi-am redobândit pasiunea pentru fotbal. Îmi place aici, sunt mulțumit și fericit”. Se vede.
Ghezali scos la pauză, Ghezali criticat, Ghezali care rata întruna, Ghezali timid, Ghezali centrul atenției, Ghezali golgeter, Ghezali vedeta echipei, „Ghezali, Ghezali, Ghezaliiiiii goooooool!!! A marcat, cu numărul 99, Lamine.......”.
Zeci de fețe ale aceluiași jucător incredibil de talentat și o comparație care confirmă evoluția lui ca fotbalist, dar și a echipei lui: Ghezali plângând după meciul cu Csikszereda, dezamăgit, și Ghezali înscriind o dublă la baraj, dând două pase de gol și făcând semn „Eu, eu!”. EL. Și-a pus decisiv amprenta pe un sezon memorabil. Așa cum a semnalat la meciul cu Steaua, după golul 3: „C'est fini!”.
P.S. Îmi mai amintesc un meci amical al lui Dinamo la Chiajna, tot anul trecut. „Cine e ăla cu 99?”, a întrebat la masa presei (mai mult un fel de-a o numi) un coleg de breaslă mai puțin informat. „Ghezali, cel mai talentat jucător al lui Dinamo”, am răspuns. Era septembrie, iar calitatea lui era vizibilă din avion. Inspirat cel care a avut răbdare cu el și atât de multă încredere în ceea ce urma să devină. A șlefuit un diamant.
Este unul dintre jucătorii cărora le-am acordat cea mai mare atenție, are un caracter foarte puternic. Mi-a fost un profesor foarte bun. Au fost foarte multe momente când eram pe punctul să renunț eu, personal. Dincolo de capriciozitatea lui și caracterul lui puternic, am descoperit un băiat foarte motivat să reușească. Cred că l-am ajutat și eu puțin, sunt fericit pentru el, și-a găsit echilibrul și a înțeles ce așteptăm de la el. Într-adevăr e un jucător foarte bun
Ovidiu Burcă
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
