OPINII  »  SPANIA

Rodri, cel mai slab cel mai bun fotbalist al Mondialului

Rodri a completat toate marile trofee // FOTO ImagoImages
Rodri a completat toate marile trofee // FOTO ImagoImages

Articol de - Publicat luni, 20 iulie 2026 16:27 / Actualizat luni, 20 iulie 2026 16:31

Înaintea finalei Spania - Argentina, spuneam la GSP Live Special că, dacă Spania va triumfa, vom avea un Mondial la care campioana nu va da jucătorul turneului. Spania este o echipă excepțională, aș putea spune chiar unică în istoria Mondialului având în vedere cum le-a hipnotizat și anihilat pe marile favorite, Franța și Argentina, finaliste și la ediția trecută. Dar echipa excepțională Spania nu are și jucători excepționali. Luis de la Fuente a administrat un mecanism perfect în care fotbaliști foarte buni s-au constituit într-un grup irațional de organizat.

Există însă această prejudecată că jucătorul turneului trebuie să fie un fotbalist angrenat în marea finală pentru ca, la sfârșit de meci, ceremonia să fie completă. Numai că, așa cum spuneam, Spania a fost campioană mondială absolut meritată fără ca un jucător să fie realmente special, inclusiv Yamal, departe de forma care-l recomanda ca pe un nou Messi.

Iar de la argentinieni nu puteai alege un Messi sau pe altcineva, pentru că Messi nu a existat până prin minutul 115 al finalei, iar Argentina în sine a fost cea mai slabă finalistă din istorie, fără vreun șut mai acătării până prin minutul 117.

Sindromul „Busquets peste Messi”, „Makelele peste Zidane”.

Și totuși, dintre spanioli a fost ales cel mai bun jucător al Mondialului. Ibericii au și fost întrebați: care este titularul vostru care n-a ieșit prin nimic deosebit în evidență, n-a dat vreun gol sau vreo pasă de gol, a fost cel mai cenușiu în joc? Și așa a ajuns Rodri cel mai bun fotbalist al Mondialului.

Rodri, cel mai slab cel mai bun fotbalist al Mondialului
Spania este noua campioană a lumii // foto: Imago Images

Sigur că o să apară filosofii care o să declare ritos că un fotbalist care patrulează prin fața apărării, care nu dă un gol sau o pasă de gol, care dă pase de 3 metri cu latul și uneori câte o diagonală e tot ce a putut produce mai de soi acest Mondial cu 48 de echipe.

Îmi aduc aminte de acest sindrom de pe vremea când, dacă doreai să fii cel mai interesant din încăpere, spuneai despre echipa aia care-i avea la apogeu pe Messi, Iniesta, Xavi, Dani Alves, David Villa, Pedro, Eto’o că cel mai tare fotbalist al ei, fundamental, care ține totul este Busquets. Și sindromul continua și cu Zidane, Ronaldo, Roberto Carlos, Figo, Raul care da, erau buni, dar Makelele era tăticul lor.

De la Garrincha, Maradona, Zidane la Rodri

Normal că apreciez ce a făcut Rodri la acest Mondial. A fost un nod important în năvodul cu care Spania a pescuit tot în jumătatea ei de a ajuns Furia Roja să încaseze un singur gol în 8 partide, absolut uluitor. Dar de aici și până la cel mai bun jucător al Mondialului... Păi vă invit, de exemplu, în Chile al anului 1962. Ca să vedem cum arată un adevărat număr unu al unui Mondial, Garrincha. Dacă după 64 de ani, noi venim cu Rodri pe post de Garrincha, înseamnă că sportul ăsta și-a pierdut orice fărâmă de genialitate.

Nu am nimic nici cu poziția din teren. Respect orice Cafu, orice Nuno Mendes, orice Cannavaro, orice Buffon. Nu am nimic cu ideea de mijlocaș central Balon de Aur, Sammer primea meritat trofeul suprem acum 30 de ani. De altfel, un mijlocaș central, Steven Gerrard, este pentru mine Leonardo da Vinci al fotbalului.

Dar dacă noi, la două turnee finale, de EURO și Mondial, îl vedem de fiecare dată drept cel mai bun pe Rodri, când o asemenea succesiune de distincții nu au primit genii autentice ale fotbalulu, atunci înseamnă că suntem aproape să înlocuim jucătorii cu AI.

Citește și:
Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani
Nationala
Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani
S-a convins după Universitatea Craiova - U Cluj: „Favorită la titlu!”
Superliga
S-a convins după Universitatea Craiova - U Cluj: „Favorită la titlu!”
CFR Cluj a scăpat de interdicție! Deja 7 transferuri pe repede-înainte
Superliga
CFR Cluj a scăpat de interdicție! Deja 7 transferuri pe repede-înainte
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere

Comentarii (52)
MaxiP07
MaxiP07  •  23 Iulie 2026, 18:39
Postat de razvyyc pe 22 Iulie 2026, 15:38

Tuchel in sus, Tuchel in jos. Nu a băgat Tuchel echipa in propriul careu, nu cred că le-a zis să se apere in linie de 8. Da, au fost 2 schimbări neinspirate din care una post pe post. Orice antrenor ar fi trecut din 4 apăratori in 5 după ce conduci în semifinala unui mondial și mai sunt 20 minute de jucat. Tuchel a dus echipa in top 3 mondial, alte echipe mai bune erau la TV in acele momente (Italia, Germania, Brazilia, Portugalia).

Ba fix Tuchel a bagat echipa in propriul careu, iar schimbarile confirma exact faptul ca asta a vrut, ca n-a fost nimic spontan, ca n-au fost impinsi sau ca asta au facut jucatorii in detrimentul doreintelor sale, a si schimbat ca si cum ar dori sa ramana baricadat, moment in care inclusiv anumiti jucatori au fost nemultumiti de decizie. Ce alte echipe mai bune se uitau la TV? Brazilia, Germania, Italia? Ia verifica te rog loturile fiecareia. Anglia are super-lot, Tuchel a fost adus sa aduca un plus fata de ce nu reusise Southgate (care cica era limitat), n-a adus niciun plus, ba si-a batut joc de un meci pentru finala pe care il avea in mana. Impotriva unui adversar cu lot net inferior. Si nu e vorba de rezultatul final, ca da, sa termini in primii 4 e greu pentru oricine, ci de modul in care a ratat final, nimic altceva. Pe mana lui. Si hai ca o dam cu echipele mai bune (desi nu sunt de-acord), pe care le-a scos Anglia? Ca n-a eliminat nici Germania, nici Italia, nici Portugalia, nici Brazilia. A eliminat pe Mexi, Norvegia, Congo (greu de tot de altfel, or fi fost si aia cu echipa mai buna) si singura lor victorie mai notabila e cea contra Croatiei. Cu astea a jucat Anglia pentru un loc in primele 4. De meciul pentru locul 3 nu are rost sa vorbim, Tuchel a fost foarte aproape sa confirme complet cat poate, daca dupa ce le-a facut finala cadou argentininilor reusea sa fie intors si de la 4-0 intr-o repriza, chiar facea istorie in antrenorat. Si n-a fost departe.

razvyyc
razvyyc  •  22 Iulie 2026, 15:38

Tuchel in sus, Tuchel in jos. Nu a băgat Tuchel echipa in propriul careu, nu cred că le-a zis să se apere in linie de 8. Da, au fost 2 schimbări neinspirate din care una post pe post. Orice antrenor ar fi trecut din 4 apăratori in 5 după ce conduci în semifinala unui mondial și mai sunt 20 minute de jucat. Tuchel a dus echipa in top 3 mondial, alte echipe mai bune erau la TV in acele momente (Italia, Germania, Brazilia, Portugalia).

razvyyc
razvyyc  •  22 Iulie 2026, 15:34

Rodri a fost slab și cu intrări la limita regulamentului, inclusiv în finală. Echivalentul acestei premieri? Cam ca și cum l-ai desemna pe groparul satului drept cel mai bun din comunitate. Harnic, bun la toate, promptitudine, seriozitate. Cum să-i dai un asemenea premiu?

Vezi toate comentariile (52)
Comentează