Articol de Mitică Docan - Publicat joi, 11 iunie 2026, 22:10 / Actualizat joi, 11 iunie 2026 23:18
Trebuie să iubești fotbalul. Enorm. Altfel, cum să poți trece ușor peste ceremonia de deschidere din Mexic?!
Spectacol vintage, ca un protest la adresa epocii AI - cum extraordinar remarca Dan Pavel, unul dintre moderatorii de la Antena 1, festivalul mexican a fost cu desăvârșire analog, anost și previzibil. Cei 3 de a, practic, dacă ne jucăm cu cuvintele. Sigur, după grozăviile indigeste de la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024, s-a dovedit o gură de aer, fără dileme sexuale și Maria Antoaneta cântând cu capul la subraț.
A existat, desigur, un flirt cu așteptările moderne. S-a celebrat „tradiția”, adică dansurile tribale cu iz aztec, un omagiu protocolar cu trecutul de aur când se mânca porumb cu carne de om în zonă. Cum ar spune hipsterii, s-a simțit un vibe băștinaș, din care lipseau piramida de tăiat capetele ca să răsară soarele și Mel Gibson.
Dar, ca să fim corecți, dacă regele Charles o primește pe „regina Maori” la Buckingham, iar o planetă întreagă aplaudă un dans cu tentă barbară de fiecare dată când joacă Noua Zeelandă rugby, bănuiesc că e fair game. Amintește de obsesia dacopată de pe meleagurile de mai aproape de noi.
Înapoi la ceremonie, vocea mexicană de gală a făcut cu ochiul la galeria de acasă. „Suntem o națiune a diversității, tradiției și a mândriei”. Teme dragi și bine de menționat în perioada actuală, când este posibil ca SUA, țara vecină de la nord, să treacă prin cea mai profundă perioadă de discriminare și corupție guvernamentală din istorie.
Apoi a apărut Shakira. Eterna Shakira. Într-o mare de hârtie creponată, pe 40 de grade stinse cu beri vândute la preț de bitcoin, a dansat și a cântat aceeași melodie din 1970 încoace, de pe vremea când era Pele flăcău, iar Sandu Neagu și Florea Dumitrache făceau spectacol.
Senzația generală a fost de energie puțină. A apărut și Gianni Infantino, dar nimeni nu s-a obosit să-l bage în seamă, când Salma Hayek, cu rochie roșie și mănuși negre, arăta lângă el de parcă ar fi coborât din filmele cu Zorro.
După o asemenea deschidere, competiția a recâștigat o formă de spontaneitate, un aer de anii '90, ceea ce înseamnă că ne-am putea decupla puțin de ecranele telefoanelor și am putea vedea ceva autenticitate. Și, Doamne ajută, așa va face.