)
Articol de Narcis Drejan - Publicat luni, 16 februarie 2026 10:38 / Actualizat luni, 16 februarie 2026 10:38
CCA a dat semne de trezire și s-a lepădat instant, după FC Argeș – Petrolul, de Radu Petrescu, printr-un comunicat scris la repezeală și fără pic de încredere.
Circula un banc în Grecia, cică Angela Merkel ajunge pe o insulă superbă, vede un grec stând liniștit și îi dă 10 euro din senin. Omul se uită la ea și spune: „Malaka!”. Ea crede că i-a spus mulțumesc. Îmbărbătată, îi dă următorului 50 de euro. Răspunsul vine sec: „Eu pentru banii ăștia nu mă ridic și nu fac nimic”.
Cam așa arată relația noastră, dintre Vassaras și arbitrajul românesc. Se iau banii din buzunar, drepturi TV, sponsori, bilete, emoții, și primim în schimb un sistem care pare că nu mai are nici ambiție, nici rușine, nici perspectivă.
Kyros Vassaras a ajuns să conducă arbitrajul românesc într-un moment în care aveam nevoie de reconstrucție. De un restart, de o generație nouă, de autoritate reală. În schimb, am primit stagnare, omul nu face absolut nimic, ca-n bancul cu Merkel, doar că aici FRF îl plătește.
Petrescu și fractura de logică
Sebastian Colțescu pare condamnat la arbitraj pe viață, de exemplu. Îl vom vedea, probabil, și la 55 de ani, cu talonul de pensie în buzunar, conducând meciuri decisive.
Radu Petrescu continuă nestingherit, deși greșelile se adună, iar faza de la FC Argeș – Petrolul Ploiești intră în manualul de fracturi de logică. Petrescu mai are una, dacă țineți minte, identică, prin 2010 sau 2011, la un CFR Cluj – Voința Sibiu, când Beto degajează la adversar, sibianul marchează și al nostru dă fault în atac. Interpretările lui Petrescu lasă doar suspiciuni și nervi.
Și întrebarea simplă este: unde e schimbarea? Unde sunt arbitrii tineri? Unde este competiția reală pentru delegări? Unde e mesajul ferm că greșelile costă?
Astăzi nu mai suntem în anii ’90. Atunci meciurile nu erau televizate integral, iar „haiducia” rămânea între garduri. Acum fiecare fază e reluată din 10 unghiuri. Fiecare decizie e analizată la sânge. Publicul vede, investitorii văd, jucătorii văd, însă Vassaras e unic, el vede doar ce crede, e omul pe care FRF nu-l mișcă nici cu excavatorul. Asta e senzația, că nimeni din conducerea arbitrajului nu vede nimic.
Criză sau nepăsare?
Când un jucător îl îmbrâncește pe Dorinel Munteanu într-un meci de Cupă, lumea așteaptă consecințe clare. Când un arbitru greșește decisiv, lumea așteaptă explicații și măsuri, nu tăcere, nu reciclare, nu două rânduri într-un comunicat de 1 leu și 16 bani. Sincer, CCA tace de foarte mulți ani, iar tăcerea asta e complicitate, delegările sunt identice etapă după etapă, iar greșelile, din ce în ce mai multe.
Arbitrajul românesc nu pare într-o criză de talent, ci într-o criză de voință. Vassaras nu e acuzat că face ceva. Problema este că nu pare să facă nimic. Nicio strategie publică de regenerare, nicio scuză publică, nicio promovare accelerată a tinerilor. Cred că și testele arbitrilor sunt ușoare, să nu cumva să-i scoată pe cei plafonați din zona de confort.
Fotbalul românesc poate fi slab, poate fi haotic, poate fi imprevizibil, dar fără arbitraj credibil, totul devine toxic. Iar când sistemul transmite că indiferent ce faci rămâi acolo, mesajul către generația următoare e simplu: nu contează performanța, contează inerția.
Revenim la bancul grecesc
Televiziunile și sponsorii continuăm să plătească, se enervează, se satură toată lumea de comentat și se uită repede. Dar din biroul arbitrajului vine, parcă, același răspuns liniștit, într-o greacă limpede: „Malaka!”.
Întrebarea nu mai e dacă arbitrajul românesc e într-un moment prost. Întrebarea e dacă cineva are de gând să-l scoată de acolo. Sau dacă ne pregătim să asistăm, liniștiți, la încă un deceniu de stagnare. Sincer, arbitrajul e mult sub fotbalul românesc, cu toate delegările internaționale.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
