Articol de Narcis Drejan - Publicat marti, 25 februarie 2025 10:33 / Actualizat marti, 25 februarie 2025 12:07
Proverbul din titlu are un istoric din vremea popoarelor nomade, însă se regăsește și-n Turcia, și-n Grecia, ba chiar și în Marea Britanie, iar în momentul de față se potrivește perfect cu situația lui Kyros Vassaras.
De câțiva ani tot atragem atenția asupra arbitrilor foarte slab pregătiți de la noi, însă, din păcate, nu se întâmplă absolut nimic. Am atras atenția că dacă astăzi o echipă se poate bucura de un penalty inexistent, revedeți faza din Dinamo - Oțelul, există o posibilitate de 99% ca-n scurt timp favoriții tăi să sufere și mai mult pentru că li s-a întors ca un bumerang.
Asta face Comisia Centrală a Arbitrilor, dar nu cu dedicație, că s-au cam dus butoanele, azi le mai apasă politicul, vezi salvarea Botoșaniului din sezonul trecut, însă a dispărut „Cooperativa”.
Bile albe și bile negre la FRF
Președintele FRF a reușit un lucru important în fotbalul românesc, acela de a scăpa Liga 1, cel puțin, de mirosul urât al blaturilor. E posibil ca la nivel politic să se mai apese niște butoane, s-a simțit prin play-out ceva cu miros de hazna, dar în vârf, la echipele private, nu mai arată nimic a blat.
În schimb, tot Burleanu este mai pasiv decât Iohannis, când vine vorba despre președintele arbitrilor. Kyros Vassaras ne prostește mai rău decât îi prosteau băieții din mahala pe englezi la alba-neagra pe Westminster Bridge.
Fix asta joacă și Vassaras cu noi, alba-neagra: Kovacs are, Colțescu n-are, Costreie e câștigătoare. Uite Kovacs, nu e Hațegan, are Costreie, intră Chivulete, cine bagă câștigătoarea?
Și n-ai cum s-o ghicești, că bila îndoielii e atât de elastică și de mică, precum caracterul josnic, încât te trezești că și cei lăudați pe afară o comit grav. Nu din răutate, ci pentru că sunt arbitri foarte slabi.
Iar Vassaras este cel mai vechi angajat al FRF, în clipa de față, nimeni nu i-a făcut niciun raport, nu vine mai deloc pe aici, nu se ocupă de arbitri, vine cu niște comunicate penibile, din care mai lipsește: „Când veniți la Salonic, să știți că s-a scumpit portokalopita, iar creveții saganaki nu mai sunt la fel de buni la Christou Panagopoulos!”. Poate că lui Burleanu îi place portokalopita sau altui șef de prin FRF.
Ștefan Fieraru, ce arbitru slab!

Referitor la faza hențului din FCSB – Dinamo, să știți că nu e prima dată când Ștefan Fieraru o comite, el trăiește sub o protecție a unui ecuson care cică ar fi intangibil. Haideți să fim un pic serioși, uitați-vă cine conduce UEFA sau ce decizii nemernice se iau acolo!
Adică noi garantăm că avem arbitru bun, doar că e sub ecusonul uneia dintre cele mai corupte și îndoielnice organizații? S-au dus anii când ne speriam auzind numele de UEFA, vorba ceea, i-au făcut ăștia cioaca marelui Platini, care a fost mai mare fotbalist decât întreaga istorie a forului dubios. Arbitrul nostru, al cărui nume s-ar traduce Ștefan Fieraru, asta ca să nu ne acuze suveraniștii de șovinism, este unul dintre cei mai slabi pe care i-am văzut de când mă uit la fotbal.
Are un tupeu fantastic, nu simte deloc jocul, e zero la limbajul corpului, le vorbește foarte urât și arogant fotbaliștilor și strică aproape orice meci important, fie că stă în cabina VAR, fie că e la centru.
Omul nostru pare să fie acel copil care lua mingea și pleca acasă, după ce strica terenul și arunca-n baltă pietrele ce serveau ca porți. Și nimeni nu-l mustră, nimeni nu-l retrage de la delegări, ba mai mult, cluburile și plătesc.
Dar dacă într-o zi cluburile vor recuza toți arbitrii de genul domnului care strică orice meci? Însă e mai greu cu trezitul, cluburile noastre sunt tari în gură doar în social media, că acolo s-a mutat lumea, în viața reală e mai greu să ne mișcăm. Chiar așa, pe la Salonic cât mai e diurna?