OPINII  »  EDITORIAL

Cum a reușit Sheriff Tiraspol și noi ne tot facem de râs?

Articol de - Publicat miercuri, 18 august 2021 13:40 / Actualizat miercuri, 18 august 2021 13:57

Și dacă tot s-a întors CFR Cluj cu plasa de goluri, de pe Marakana, din Belgrad, mai bine să vorbim despre capra vecinului, din Transnistria, Sheriff Tiraspol, care este la un pas de grupele Ligii Campionilor, după 3-0 cu Dinamo Zagreb.

Când Uniunea Sovietică s-a destrămat, zona Transnistria a primit o moștenire groaznică; prăbușire economică brutală, iar reformele propuse de fostul imperiu sovietic n-au adus nimic bun. În schimb, disperarea de a evita să fie înghițiți de un stat etnic românesc i-a condus pe transnistreni într-o nostalgie frenetică pentru lumea rusă. 

Dacă mergeți la Tiraspol, lucrurile nu-s cu nimic schimbate față de acum 30 de ani. Mașinile Lada murdare și vechi sparg zgomotul de motor înfundat de-a lungul și latul drumurilor crăpate și denivelate. Doar produsele Sheriff sunt peste tot, de la benzinării și până la hârtie igienică. 

Statuia lui Lenin veghează asupra clădirii supreme, evident, pe strada Karl Marx. Nu vorbiți în română, veți primi multe înjurături în limba rusă. Tiraspolul are aceeași culoare gri, cu o nuanță mai spre negru, întreruptă de ciocanul și steagul transnistrean, însoțit de cel al Rusiei. Au propria monedă, rubla transnistreană, iar dacă te întorci cu ea în Republica Moldova, reprezintă o infracțiune.

Echipa de fotbal, mândria regiunii

Prin toată zona săracă, Sherifful din Tiraspol pare o anomalie pentru omul venit dintr-o țară care a simțit doar principiile democrate. O bază de pregătire excepțională, în care s-au investit peste 250 de milioane de euro, cum rar găsești în vestul Europei, un stadion fabulos și condiții la standarde de brand-uri mari ale fotbalului.

Echipa de fotbal arată ca o tablă de șah a naționalităților și culturilor din întreaga lume. Primul model de business-fotbal al clubului a încercat să reproducă succesele lui Shakhtar Donetsk din Ucraina, importând nume necunoscute din America de Sud și sporind valoarea lor de vânzare. Au pus și antrenori români, Stoichiță, Gabi Balint, cum era Lucescu la Șahtior. Nu le-a ieșit deloc cu vânzarea jucătorilor, nici cu prezența în grupele Champions League.

În aceste zile, Africa și America de Sud și Centrală sunt noua modă de la Tiraspol; jucători din Malawi, Mali, Ghana, Guineea și Coasta de Fildeș fac parte din grupul antrenorului Yuri Vernydub, plus alții din Trinidad Tobago, Columbia, Peru sau Brazilia. Plus niște greci și jucători din spațiul ex-iugoslav.

Cum a reușit Sheriff Tiraspol și noi ne tot facem de râs?
foto: Imago

Petr Lulenov, membru al consiliului de administrație al Federației de Fotbal din Transnistria și ex-director la Dinamo Auto, spunea că la Tiraspol nu există acum un model de business, că mai degrabă se dorește ajungerea în grupele Champions League. Sherifful a reușit să găsească același succes rapid precum omologii lor din Ucraina, pentru că acela este modelul, nicidecum cel românesc, cu care au dat greș. 

De unde vin banii la Sheriff?

Cei mai bogați oamenii ai regiunii sunt Victor Gușan și Ilya Kazmaly, care dețin și trustul Sheriff. Un fost ministru al sportului din guvernul moldovean, Octavian Tîcu, spunea despre Sheriff Tiraspol: 

„În Transnistria nu au reguli, dar au nevoie de complicitatea factorilor ucraineni”. Cum au făcut avere doi foști agenți KGB? Arme, țigări, carne, petrol, orice produs care putea genera speculă. Luau de la Odessa și o exportau în Moldova și în Rusia. Holdingul Sheriff a devenit un imperiu economic în acest fel. 

A urmat un monopol al proviziilor în urma secesiunii ilegale a teritoriilor estice ale Ucrainei. Modul de a face afaceri al Sheriffului a devenit un fapt acceptat al vieții din Transnistria și nu numai. Sheriff este mândria Transnistriei iar șefii echipei spun că nimeni nu te întreabă cum s-a ajuns pe primul loc, ei știu că sunt campioni și vor să joace în grupele Ligii Campionilor. În tot acest timp, noi ne întrebăm dacă mai merg Tico și Trabant prin fotbalul tot mai sărac al României.


Comentarii (8)
bodystyle74
bodystyle74  •  20 August 2021, 08:54

La noi modelul fostelor tari ale URSS nu se aplica din doua motive: 1 nu avem patroni care sa detina resurse naturale( miliarde de €/an) si 2 nu avem legislatia lor( intr-o perioada la noi era ca la ei). Nu mai poti face performanta in cupele europene cu salarii de max 20000€ si alea date cu chiu cu vai,conditionate de bani de la uefa si vanzaride jucatori. Este evident ca metoda cresterii jucatorilor romani tineri ca mai apoi sa faci performante cu ei este gresita. Ori este gresit sistemul de educare si promovare a lor ori nu avem calitatile necesare unui fotalist profesionist din sec 21. Reteta o reprezinta jucatorii sud americani si africani ca sa imbini tehnica cu viteza. Numai ca pt asta trebuie multi bani in infrastructura si in transferuri si in salarii.Dar este mult mai ieftin cu jucatorul roman pt ca este obisnuit cu salariu mic,cu salariu la 3 luni sau deloc,si cu expresia " lunga si pe a doua" .

m4blue88
m4blue88  •  19 August 2021, 13:43
Postat de dodo001 pe 19 August 2021, 08:21

Evident vina o au atât Steaua Roșie cât și Dinamo Zagreb. S-au crezut favorite și nu au mai jucat nimic. Simpla lor prezenta e de ajuns. Nimic mai fals, au jucat moldovenii de parca erau ultimele lor meciuri. Bravo lor! Noi ne credem mari și tari, fotbaliștii noștri valorează milioane, chiar zeci, probabil ca la atitudine suntem peste sârbi și croați, dar pana la ora meciului. Atunci figurile noastre sunt răvășite. Parca nu mai suntem atât de buni, iar dacă tindem sa para un accident, nu recunoaștem, alibiuri pe teren, pe clima. Asta suntem noi românii , niște pacalici.

Confunzi atitudinea cu talentul, cu glezna fină. Nu suntem la nimic altceva mai presus de ei. Ca neam.nii suntem indolenți și plini de noi (Fără motive reale), ei sunt luptători. La atitudine sunt mult mult peste noi. Dacă noi aveam atitudinea lor acum aveam jucători la fiecare echipă mare din Europa. Dar nu, noi vindem jucători labili, fără atitudine, capabili de a crea din când în când spectacol cu in dribling, o pasă...

leu.mr
leu.mr  •  19 August 2021, 13:34

Ramine de vazut daca calificarea nu s-a jucat la pariuri gen : 3-0 urmat apoi de 0-4 ...

Vezi toate comentariile (8)
Comentează