OPINII  »  EDITORIAL

Dobre, căpitanul care dă tonul la prost gust

Editorial Narcis Drejan
Editorial Narcis Drejan

Articol de - Publicat duminica, 05 octombrie 2025 14:13 / Actualizat duminica, 05 octombrie 2025 14:14

Rapid a câștigat cu Farul, 3-1, s-a suit pe primul loc și tot ce a rămas în memorie nu e scorul, nici golurile, ci scandarea lui Alexandru Dobre: „Dinamo, m... Dinamo!”, urlată cu entuziasm de căpitanul giuleștean în fața galeriei, cu camerele de filmat pe el și cu steagul de lider la braț.

Dobre a confundat momentul în care trebuie să fii lider cu momentul în care vrei să fii băiat de peluză. Iar când o faci în calitate de căpitan, nu mai e folclor de derby, e penibil pur și simplu.

Cireașa de pe tort: în urmă cu un an, același Dobre aproape semna cu Dinamo. „Câinii” îi aruncaseră pe masă 100.000 de euro la semnătură și 18.000 de euro pe lună, cea mai mare ofertă pe care a primit-o atunci. Când clubul i-a redus propunerea la 8.000 de euro și fără primă, a cotit-o spre Rapid.

Deci ai vrut să te îmbraci în alb-roșu pentru un salariu mai gras, dar azi cânți obscen împotriva celor cu care aproape ai bătut palma. Nu e rivalitate, e ipocrizie cu iz de frustrare financiară.

Căpitan de galerie, coleg de vestiar cu „câinii”

Dobre a fost convocat la națională. Acolo îi va întâlni pe Opruț și pe Cîrjan, legitimați la Dinamo. Ce le va spune în vestiar? Le dă noroc și-apoi dă drumul la refrenul suburban? Poate își începe discursul motivațional cu „m... Dinamo” înainte de imnul României. Apropo, Cîrjan a fost la Rapid, dar nu l-am văzut niciodată să scandeze cu galeria anti-Dinamo, anti-FCSB sau chiar azi anti-Rapid.

La echipa națională nu e Rapid, nu e Dinamo, nu e galerie, e România. Dar Dobre n-a priceput încă asta. Doar la asta trebuie să te gândești, că nu mai ești jucătorul nebăgat în seamă, ești un exemplu și mai mult de atât îmbraci și tricoul primei reprezentative. E genul de fotbalist care nu și-a scos ghetele din cartier și nici mintea din peluză.

Liderii adevărați nu urlă, inspiră

Când porți banderola, trebuie să fii primul care înțelege că fotbalul nu se joacă cu gura, ci cu mintea și cu picioarele. Nu-ți câștigi respectul prin injurii, ci prin joc și atitudine.

În loc să fie exemplul de calm și maturitate al Rapidului, Dobre e exemplul perfect de imaturitate cu ecou pe stadion. Rapid are nevoie de un căpitan, nu de un șef de galerie.

E simplu: dacă vrei să fii fotbalist mare, lasă orgoliile ieftine la ușa vestiarului. La națională nu e loc pentru glumițe de stadion, iar tricoul tricolor cere respect.

Dobre are talent, dar cu astfel de ieșiri demonstrează că mai are mult până să fie lider adevărat. În momentul în care un jucător cheamă la ură pe rivali în loc să celebreze victoria, arată că e mai preocupat de circ decât de fotbal.

Alexandru Dobre n-are nevoie de rivali ca să-și facă de râs adversarii. O face singur, cu fiecare ieșire de genul acesta. Dacă nu pricepe diferența dintre stadion și vestiar, atunci „căpitanul” Rapidului va rămâne doar un fotbalist bun cu gura mare și mintea mică.

Citește și:
Geniul Magnus Carlsen, față-n față cu Joe Rogan, într-un dialog senzațional: avalanșa AI, echipa favorită de fotbal și cum „nu aș putea fi prins niciodată că trișez”
Special
Geniul Magnus Carlsen, față-n față cu Joe Rogan, într-un dialog senzațional: avalanșa AI, echipa favorită de fotbal și cum „nu aș putea fi prins niciodată că trișez”
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Tenis
Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
„Dimineața concuram, seara aveam 5 clienți!
Jocurile Olimpice
„Dimineața concuram, seara aveam 5 clienți!" » A participat la 3 ediții de Jocuri Olimpice, dar a dus o viață dublă, vânzându-și corpul dintr-un motiv tulburător
Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”
Campionate
Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”
ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro

Comentarii (75)
gojgaru
gojgaru  •  12 Octombrie 2025, 02:20

Pai si matale cu emisiunile alea jenante de la radio ?

danciuad
danciuad  •  08 Octombrie 2025, 13:54
Postat de Budrix69 pe 08 Octombrie 2025, 12:36

Nu ma pasioneaza subiectii de ***.

Ok, dar până văd ceva, pare invenție...

Budrix69
Budrix69  •  08 Octombrie 2025, 12:36
Postat de danciuad pe 06 Octombrie 2025, 14:22

Ai un link cu detalii?

Nu ma pasioneaza subiectii de ***.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (75)
Comentează