)
Articol de Narcis Drejan - Publicat joi, 30 iulie 2026 10:22 / Actualizat joi, 30 iulie 2026 10:30
Cazul lui Dan Șucu și al numelui conspirativ „Mircea Crișan” a readus în spațiul public o întrebare veche și dureroasă: ce s-a întâmplat cu oamenii care au avut relații cu sistemul comunist și cum au reușit unii dintre ei să găsească drumul spre succes în România de după Revoluție?
Chiar dacă am absolvit facultatea de jurnalism, am făcut apoi și istoria, pentru a aprofunda mai mult ce s-a întâmplat în perioada copilăriei mele în alb-negru. Și mi s-a făcut silă amintindu-mi de epoca în care Securitatea nu era o poveste de film, ci o realitate care intra în casele oamenilor, în carierele lor, în prieteniile lor, era peste tot, la școală, la serviciul părinților, pe palier, ba chiar și la cuplajul de la telefon, când te asculta vecinul.
Pentru unii români, o notă informativă putea însemna o ușă închisă, că poate drumul profesional se bloca, dar eu nu-i iert niciodată, pentru că acei oameni au girat un sistem al terorii, iar familia mea a suferit enorm, de la bunici și până la noi.
Cea mai mare frustrare a celor care au trăit acele vremuri este alta, că după 1989, când România trebuia să înceapă un capitol nou, mulți au avut impresia că unii dintre cei care știau regulile vechiului joc au devenit foarte repede campioni în jocul nou.
Amintiți-vă că milioane de români descopereau capitalismul cu buzunarele goale, fără relații și fără protecție, se ruinau pe la Caritas, credeau toate tâmpeniile șmecherașilor. Iar alții aveau deja ceva extrem de valoros, aveau contacte, experiență, acces la informații și o rețea construită înainte de Revoluție.
Băieții cu ochii albaștri de ieri, mari moraliști în afaceri azi! Evident, nu e o problemă că un om și-a construit o afacere sau că a reușit într-o societate liberă, dar e corect, când știm cu toții că nu s-a pornit de pe același culoar?
Jungla țării de după 1990
România anilor '90 a fost o junglă economică, iar într-o junglă, cel care cunoaște terenul pleacă mereu cu un avantaj. Mulți oameni au făcut avere cinstit după Revoluție, prin muncă, curaj și viziune, dar au existat și unii care au beneficiat de poziția pe care o aveau deja înainte ca țara să schimbe direcția. Noi nici până azi n-am înțeles diferența dintre succes și avantaj și știți ce pățim?
Uităm repede, avem memorie de pește! Îmi amintesc de ce spuneau Coposu sau Rațiu, vă recomand oricând Jurnalul lui Ion Rațiu, o capodoperă, ei afirmau că victimele comunismului nu au cerut niciodată ca România să rămână blocată în trecut. Au vrut ca trecutul să fie privit în față, dar asta nu s-a întâmplat...
Teroarea „turnătorilor”
Mă întorc la perioada 1986-1989, pe care mi-o amintesc perfect. Nimeni nu pleca liniștit la școală în România comunistă, dar nu că era greu, ci pentru că acasă se purtau discuții care nu aveau voie să ajungă în clasă. Părinții nu exagerau, era reflexul unei generații care învățase că libertatea începe și se termină cu cine te aude.
„Ai grijă ce spui!”, e o propoziție pe care o auzeam înainte de “ce avem azi la masă” sau “cu ce te îmbraci azi!”. Cea mai mare victorie a regimului comunist, totalitar, a venit atunci când a ocupat spațiul dintre doi oameni, că adulții erau convinși că-s turnați de cei mai buni prieteni.
Aveți și dovada, iar Securitatea nu era o instituție despre siguranța națională, era tehnologia fricii, într-o vreme în care România nu avea internet, dar avea milioane de oameni care își cântăreau fiecare cuvânt.
Orice aparat represiv are nevoie de ceva infinit mai valoros decât armele, așa ne spunea profesorul Constantin Dinulescu, la Facultatea de Istorie din Craiova, oameni dispuși să-i deschidă ușa. Istoricii de azi, nu aș vrea să fac aprecieri, deși eu pe unii nu-i recunosc, că par făcuți de școala Securității, împart “turnătorii” în securiști buni și securiști răi.
Că unii ar fi făcut-o din oportunism, unii de teamă, dar eu cred că cei mai mulți au făcut-o din convingere. Istoricii vor continua, pe bună dreptate, să distingă între aceste situații, dar să știți că niciuna dintre ele nu schimbă natura sistemului pe care îl serveau.
A fost sau n-a fost colaborator?
Atunci când apar în spațiul public documente din arhivele Securității, dezbaterea nu rămâne la litera unei legi. Azi, în cazul lui Dan Șucu, documentele publicate au readus în atenție existența unui angajament, a numelui conspirativ „Mircea Crișan” și a unor note informative. În același timp, verdictul CNSAS privind încadrarea juridică a acestor documente a fost unul controversat și contestat de unii membri ai instituției.
Credeți că asemenea oameni pot avea vreodată valoare morală în ceea ce spun? Nu, niciodată, chiar dacă ei se pot apăra juridic, însă dreptul la memoria celor care au suferit e acolo și nu dispare niciodată. Sunt oamenii ăia care ascultau radio în surdină, care închideau totul când suna cineva la ușă sau auzeai cuplajul la telefon, sunt părinții mei care ne instruiau despre ce să vorbim și ce să nu vorbim la școală!
Poate să ia Crișan zeci de campionate, că nu-l mai spală nicio apă de trecutul negru, și mi-ar plăcea, din bun-simț pentru toți cei care au suferit din cauza notelor sale informative, să nu mai vorbească!
Ca om care a citit o grămadă de astfel de dosare, nu sunt obligat să ajung la aceeași concluzie juridică. Și mă tot întreb: ce datorăm noi celor care au trăit cu frica aceea? Și cât de ușor putem despărți succesul de biografia unui om? Credeți că anii spală totul?
Nu, niciodată, anii doar așază praful peste lucruri, iar din când în când, cineva deschide un sertar și praful se ridică din nou. Țara noastră se ceartă pe propria memorie, pentru că fiecare document de acest tip obligă o generație să-și amintească lucruri pe care ar fi preferat să le lase în urmă.
Nu vi se pare că am fost învățați să păstrăm tăcerea, să nu deranjăm? Dacă vrem să scăpăm de acest trecut, trebuie să-l acceptăm, nu să-l ascundem, să-l scoatem în evidență, să-i arătăm pe toți cu degetul și să-i trimitem în partea rușinoasă a istoriei, nu să-i facem eroi sau moraliști. Niciodată, că riscăm să rămânem tot acolo! Istoria, pentru asemenea personaje, are un obicei prost, nu uită clipele astea!
