OPINII  »  EDITORIAL

Avocații diavolului

Istvan Kovacs
Istvan Kovacs

Articol de - Publicat luni, 14 septembrie 2026 19:27 / Actualizat luni, 14 septembrie 2026 19:27

Duminică, într-un meci socotit în deplasare pentru ea, City a câștigat derby-ul orașului Manchester și al Premier League învingând-o pe United cu 1-0. Unicul gol, reușit în minutul 60 de Erling Haaland, a fost inițial anulat de arbitrul din teren pentru ofsaid. Dar validat după intervenția VAR, care a constatat, corect, că atacantul norvegian al lui City nu se afla afară din joc.

În ofsaid s-a găsit însă, ba încă în ofsaid clar, unul dintre coechipierii lui Haaland, argentinianul Enzo Fernandez. Care a influențat prin poziția lui neregulamentară desfășurarea fazei. Ca atare, a tras concluzia ProRef, Professional Game Referees, forul englez similar CCA-ului de la noi, reușita norvegianului trebuia anulată. Altfel zis, gol mincinos, eroare gravă de arbitraj.

Ei bine, ProRef n-a avut nevoie, atenție!, decât de 4 ore pentru a analiza faza cu pricina și a preciza că arbitrii, de fapt, cei din camera VAR, au viciat rezultatul. Odată cu furnizarea detaliilor, ProRef s-a scuzat fața de Man Utd și a promis public că va reveni cu detalii când va definitiva ancheta.

De remarcat însă, de lăudat, promptitudinea dovedită în analizarea unei situații interpretabile, la limită. Faptul că mai marii cavalerii fluierului de dincolo de Canalul Mânecii s-au simțit obligați înaintea iubitorilor fotbalului, ca și a cluburile implicate, să lămurească lucrurile. Să nu lase nimic în ceață. În coadă de pește, cum se spune.

În paralel, la București, pe 5 septembrie, adică în urmă cu 9 zile (când scriu acest text), „centralul” Istvan Kovacs și colegii lui de la VAR, George Găman și Andrei Chivulete, au comis mai multe gafe în partida Dinamo-FCSB, terminată cu 2-1 în favoarea „câinilor”.

Vă imaginați că grecul Kiros Vassaras, starostele Comisiei Centrale a Arbitrilor, ori careva dintre subalternii lui, a catadicsit să iasă cu vreo explicație, să încerce măcar să discute pe marginea unor decizii pe care unii le-au văzut într-un fel și alții invers?!

Nu, nu s-a obosit nimeni, la CCA, ca la FRF, în general, nu se poartă transparența. Vorbim, din păcate, despre un stat în stat, arbitrii noștri se consideră intangibili. Ei nu dau socoteală nimănui, deși sunt plătiți, și nu puțin, chiar din banii cluburilor.

Nu doar atât. Când e limpede ca lumina zilei că englezii reprezintă o altă lume, una evident mai normală, însuși șeful FRF, Răzvan Burleanu, are marea lipsă de inspirație, ca să n-o numesc impertinență, să declare că „Rolul nostru, al tuturor, este să-l susținem pe Istvan Kovacs chiar și atunci când greșește”. Ba și dacă acesta admite, fair, că „N-a fost seara mea”?!

Poate n-am înțeles eu bine și-mi cer iertare, oare asta vrea Burleanu, să fim avocații diavolului?!

Citește și:
Ce s-a întâmplat la Arena Națională, imediat după România - Polonia » Scandarea întâmpinată cu fluierături
Nationala
Ce s-a întâmplat la Arena Națională, imediat după România - Polonia » Scandarea întâmpinată cu fluierături
Liga Națiunilor » Portugalia, DEMOLATĂ fără Cristiano Ronaldo!
Liga Națiunilor
Liga Națiunilor » Portugalia, DEMOLATĂ fără Cristiano Ronaldo!
Bosnia - România va avea o miză importantă! Calcule refăcute datorită victoriei cu Polonia
Nationala
Bosnia - România va avea o miză importantă! Calcule refăcute datorită victoriei cu Polonia
Propus șef la FCSB, a coborât pe gazon la România - Polonia
Nationala
Propus șef la FCSB, a coborât pe gazon la România - Polonia

Comentarii (28)
Laspalmas
Laspalmas  •  15 Septembrie 2026, 23:16

Dar Andrei Prepelita avea licenta pro cand antrena pe Unirea Slobozia? Hai sa ne dam destepti ca poate gasim de pacalit niste fraieri... ...

Laspalmas
Laspalmas  •  15 Septembrie 2026, 23:11

Auzi abramburicile pe tine cine te-a invatat batutul campilor? Adica Florin Maxim venit de la Corvinul la FCSB ar fi fost primul antrenor din liga 1 fara licenta pro dar cu un coleg cu diploma ca paravan pe banca? Pai Radoi ce o fi fost? Ori Croitoru de la Botosani?

utilizator șters
utilizator șters  •  15 Septembrie 2026, 20:12
Postat de coopoo pe 15 Septembrie 2026, 13:58

Domnule Ioanitoaia, domnilor, "avocatul diavolului" inseamna altceva.

Corect, a fi avocatul diavolului înseamnă a aduce contraargumente la adresa unei cauze pe care tu o susții, pentru a expune punctele slabe din argumentația cauzei respective, în așa fel încât acestea să poată fi ulterior întărite. Și acest caz nu este unul izolat, în ultimul timp Venerabilul dând mai multe rateuri, atât pe formă cât și pe fond, de la necaracteristice greșeli de exprimare, la abordarea unor subiecte triviale, până la erori de interpretare a unor situații, cum ar fi preaslăvirea antrenorului de la Corvinul pe motiv c-ar fi refuzat o așa-zisă ofertă de-a antrena FCSB-ul, în condițiile în care acel antrenor nu avea licență Pro, el neputând antrena echipa respectivă.

Vezi toate comentariile (28)
Comentează