OPINII  »  EDITORIAL

Craiova: ghinion și neputință

Ovidiu Ioanițoaia
Ovidiu Ioanițoaia

Articol de - Publicat vineri, 28 august 2026 13:32 / Actualizat vineri, 28 august 2026 15:14

Chiar că Universitatea a fost urmărită de neșansă în returul cu Ararat-Armenia, în finalul căruia, la 0-0, Laurențiu Popescu a reușit să apere în prelungiri două penalty-uri. La ultimul, a respins mingea în față, de unde brazilianul Lima, care executase, a trimis-o în plasă, consfințind astfel victoria lui Ararat în minutul 90+8!

Odată cu ea, calificarea în Europa League, poate nedreaptă în condițiile în care Craiova a controlat meciul și a ratat mai mult. Să sesizăm însă diferența dintre a controla și a domina. La o posesie oarecum egală, Universitatea s-a dovedit superioară la șuturi (22-5), la cornere (7-3) și, în general, la situații de gol. Personal, am notat 6 asemenea ocazii mai mari ori mai mici.

Să fim însă fair și să admitem că, deși nu ne-au convenit, deciziile arbitrilor au fost corecte, regulamentare. Pentru că Mora, neglijent, l-a faultat în careu pe Balanta și pentru că la primul 11 metri Romanchuk a intrat prea devreme în suprafața de pedeapsă. De unde a trimis în corner balonul respins de portarul oltean.

La Erevan n-a fost însă numai ghinion. De altfel, dacă se zice că norocul mai e și cum și-l face omul, de ce nu s-ar putea spune la fel și despre ghinion?

Cum Craiova e specialistă în finaluri nefericite de partide cu miză, haideți să ne reamintim, fără plăcere, cum a eliminat-o din Conference League AEK, la Atena, pe 19 decembrie 2025. După ce Universitatea a condus cu 2-0, a pierdut cu 2-3, consecință a golurilor încasate în minutele 65, 90+8 și 90+15! Uite că istoria se repetă exact când nu trebuie!

N-ar fi cazul să punem eșecul din Armenia numai pe seama nenorocului. A unui concurs de împrejurări nefavorabil și, mai concret, pe lipsa lui Rus, suspendat, din defensivă. Sigur că absența lui Rus s-a resimțit, dar o echipă cum e Craiova, campioana României, nu stă într-un singur jucător. Indiferent de numele său.

Iar Universitatea are cu atât mai tare să-și reproșeze evoluția și scorul de joi seara cu cât cota ei era, conform Transfermarkt, de aproape 5 ori mai mare decât a lui Ararat: 37 milioane de euro față de numai 8!

Imagini de la Ararat-Armenia - Universitate Craiova / Sursă: Facebook @UCVOficial
Imagini de la Ararat-Armenia - Universitate Craiova / Sursă: Facebook @UCVOficial
Imagini de la Ararat-Armenia - Universitate Craiova / Sursă: Facebook @UCVOficial
Imagini de la Ararat-Armenia - Universitate Craiova / Sursă: Facebook @UCVOficial
Imagini de la Ararat-Armenia - Universitate Craiova / Sursă: Facebook @UCVOficial
+10 FOTO

Ceea ce pe teren s-a văzut mai puțin spre deloc. Din pricină că Universitatea n-a găsit drumul spre gol nici cu Al Hamlawi vârf împins și nici, ulterior, cu Nsimba și chiar, în ultimele minute, cu Etim în ofensivă. Ea a arătat știrbă, incapabilă să-și surprindă adversarul, moale în majoritatea timpului, fără „mușcătură”.

În stilul obișnuit al lui Baiaram, spectaculos, dar fără să ducă vreo acțiune până la capăt. Mai degrabă superficială, la alibi. Să nu se înțeleagă de aici că-l scot pe Baiaram țap ispășitor. Întreaga echipă, cu excepția bravului Laurențiu Popescu, a rămas datoare. Iar câtă vină îi revine antrenorului Coelho nu mă pronunț. S-o identifice cine l-a adus.

Și așa, ghinioniști și neputincioși, mergem mai departe cu o singură echipă, totuși laude ei înaintea criticilor!, în a treia competiție continentală. Ultima valorică, a mai slabă, în care s-au calificat până și formații din Andorra și Gibraltar! Clar că Liga Campionilor și Europa League nu-s de nasul nostru, visăm zadarnic la ele și le privim de jos în sus.

În vremea asta, Burleanu bate câmpii despre buna guvernanță din fotbalul românesc, pe care îl consideră sănătos și în progres, stabil. Să fiu iertat, dar omul trăiește pe altă lume.

Citește și:
UEFA a reacționat imediat după ce Răzvan Marin a reușit un gol magistral în Liga Campionilor
Liga Campionilor
UEFA a reacționat imediat după ce Răzvan Marin a reușit un gol magistral în Liga Campionilor
Ce s-a întâmplat în momentul reîntâlnirii dintre Cristi Chivu și Jose Mourinho
Liga Campionilor
Ce s-a întâmplat în momentul reîntâlnirii dintre Cristi Chivu și Jose Mourinho
Marius Lăcătuș „l-a citit” pe Gigi Becali: „Antrenorul cu care s-a înțeles va fi pus a doua zi”
Superliga
Marius Lăcătuș „l-a citit” pe Gigi Becali: „Antrenorul cu care s-a înțeles va fi pus a doua zi”
Soția românului dat afară în Turcia a ieșit la atac: „Cartonaș roșu!”
Stranieri
Soția românului dat afară în Turcia a ieșit la atac: „Cartonaș roșu!”
Magazine închise în România. Deținătorul francizelor Intersport și Foot Locker, lovit de mediul de piață “deosebit de dificil”. A închis 2 magazine și accelerează restructurarea
Profit.ro
Magazine închise în România. Deținătorul francizelor Intersport și Foot Locker, lovit de mediul de piață “deosebit de dificil”. A închis 2 magazine și accelerează restructurarea

Comentarii (36)
fairplayromania
fairplayromania  •  29 August 2026, 23:34

Astea sunt roadele umilinței de 15 ani omagiată în fața lui FC Auda. Nimeni nu pune punctul pe 'i ' ..... sau nu se vrea. Chiar se poate si mai jos de atât. .... Craiova e de vină că restul echipelor s-au făcut de râs. Succes singurei echipe românești care duce mai departe numele de România !

coopoo
coopoo  •  29 August 2026, 20:44

La DIGI vezi si in GSP citesti despre toate meciurile schioape din Superliga (auzi!) si Cupa Romaniei, ba chiar si din Liga a doua. Dar sa vezi Africa de Sud - Noua Zeelanda la rugby, serie de patru meciuri, nici vorba. Costa! Si nu ne place sa platim ce nu intelegem. Vivat!

MariusN
MariusN  •  29 August 2026, 18:01

Ăsta e progresul echipelor românești din mult lăudatul buric al fotbalului european si mondial, cel rumulan. Lăudați-l in continuare, si spuneți că Noi meritam, Noi ne-am dorit victoria, Noi am avut ocazii, Noi am dominat, Noi, Noi, Noi.. Craiova, din Champions League coboară 2 trepte si rămâne ca si anul trecut in Conference League. In schimb, AEK Athena, anul trecut tot in Conference, urca acum 2 trepte si se califica in Faza Ligii, a Campionilor!!! Acesta, da progres. N-aveți curaj, nici unul dintre jurnaliști să scrieți ca n-avem fotbal. N-avem valoare, ca suntem doar de Conference, asta in cazul Campioanei României. Dar presa ii tot dă, cu "speratul", cu lingușitul fotbaliștilor, că defapt, doar cu ei, mai prindem cate o deplasare in interes de servici. Platită. Daca Craiova a făcut cică, cel mai bun joc al lor si au fost eliminați, cu un adversar apreciat ca frt slab. Înseamnă, ca nouă ne trebuie grupe si adversari europeni doar din San Marino, Liechtenstein, Malta sau chiar din Vatikan, ca să avem si noi pe cine bate. Sper, ca si mult lăudata Națională, cu "senzaționalul" fost mare fotbalist si cu "rezultate fantastice ca antrenor", să ne scoată fotbalul si valoara sa din cap, prin înfrângeri clare!!! Poate o luam frumos de la zero, cu alte personaje mai valoroase. Altfel, iar ne mințim prin emisiuni si articole, ca ce buni "am putea fi" si ce calificari senzaționale vom realiza.

Vezi toate comentariile (36)
Comentează