OPINII  »  EDITORIAL

Din gură e ușor!

Articol de - Publicat luni, 08 noiembrie 2021 14:29 / Actualizat luni, 08 noiembrie 2021 15:05

Nici n-a început bine meciul Dinamo - CFR că s-a și încheiat! Efectuând un presing avansat și exploatând prompt spațiile lăsate libere de apărarea vraiște a „câinilor”, clujenii au rezolvat problema învingătorului încă din minutul 17. În care Debeljuh a înscris pentru 2-0, deși Dan Petrescu trimisese pe gazon o garnitură fără mulți titulari.

Pe Culio, Ad. Păun, V. Costache și Chipciu îi va introduce spre final, pe Chipciu abia în minutul 86, iar pe Bălgrădean, Camora, Bouhenna și Alibec nici măcar nu-i va ridica de pe bancă. De spus și că, în eclipsă de formă, schimbat în pauză la Alkmaar, Alibec nu prea-și mai găsește loc la CFR, însă e convocat la națională pentru partidele cu Islanda și Liechtenstein!

Cu sacii în căruță, campioana n-a mai insistat după 2-0. A dat însă senzația c-ar fi capabilă să mai marcheze dacă și-ar propune. În intervalul respectiv, cam jumătate din repriza secundă, până când neobositul Deac va duce scorul la 3-0, s-a văzut și Dinamo. A opus o rezistență mai dârză, ba a și amenințat poarta adversă. Dar când îi înlocuiești pe Măgureanu cu Bani și pe Kainourgios cu Carp înseamnă că n-ai resurse. Deci nici soluții.

Din gură e ușor!

Mai ales dacă se întâmplă ca omul tău numărul 1, Sorescu, să facă figurație. Băiatul ăsta, care se plânge permanent că trăiește sub presiune, de parcă n-ar juca fotbal, ci tabinet, trebuie să înțeleagă că valoare are numai cel care o probează. 

Cum și străinii au părut să fi încălțat ghetele invers, în special portughezul Andre Pinto și francezul Espinosa, Dinamo a arătat rău. Adesea ca o echipă, să mă scuze fanii roș-albi, din liga secundă.

Pe de altă parte, lider autoritar în campionatul intern, dar prezență dezamăgitoare în Conference League, totuși a treia competiție europeană ca nivel, CFR ne-a ajutat să realizăm ce mare e diferența dintre ce jucăm noi și ce joacă alții. Regret să constat, dar noi suntem din alt film! Din altă realitate!

În ciuda faptului că Dinamo a uitat gustul victoriei, întrucât din 2 august, de la 3-1 cu Clinceni, n-a mai bătut pe nimeni, bifând 12 meciuri fără succes, Mircea Rednic continuă să fie încrezător. Să spere, să viseze. Are însă și mai puține motive de optimism cu cât el înșuși a câștigat o singură partidă din ultimele 20 oficiale! Aceea a fost, culmea ironiei, contra lui Dinamo, pe 26 februarie 2021, când „Puriul” o antrena pe Viitorul Constanța. În rest, a adunat 10 remize și 9 eșecuri. Nu-i de invidiat Rednic, așa-i?

Și totuși, el pare convins, ori doar pozează?, că Dinamo va profita la maximum de pauza prilejuită de întâlnirile naționalei, se va întoarce întărită și cu alt moral, calități datorită cărora va părăsi zona retrogradării. Rușinosul loc 15, nedemn de istoria unei echipe cu tradiție și palmares, de 18 ori campioană, semifinalistă a Cupei Campionilor Europeni în 1983.

Haideți să-l credem pe cuvânt pe Rednic! Să-i mai acordăm o șansă. Fără a ignora că din gură e ușor să faci și să dregi. Pe teren însă, când ai strâns numai 8 puncte din 45 posibile, va fi mult mai greu. Infinit mai greu.


Comentarii (13)
1198649370199221
Dumitru Florin  •  09 Noiembrie 2021, 20:32

Gura lui Rednic vorbeste fara el! La anterioara pauza in campionat, la fel a promis, ca la reluare Dinamo va arata altfel. Si, a avut dreptate, a aratat mai rau!!! Ceea ce se intampla acum la Dinamo e numai si numai din cauza "triunghiului" Muresan - Zavaleanu - Rednic! Argumente nu este nevoie sa fie expuse, pentru ca se vad cu ochiul liber: transferuri facute doar ca sa fie, cu jucatori expirati, nebagati in seama de alte cluburi, cu salariile jucatorilor platite de suporteri (pana cand?!?), contracte supraevaluare pentru Muresan si Zavaleanu! Dar, nu trebuie uitata nici "eminenta cenusie", bossul de la Computerland, atotfacatorul si atoatestiutorul, Nicolae Badea! S-a intrebat cineva care au fost motivele ca omul "de afaceri" a tinut cu dintii de proprietatile lui din Parcul Dinamo cand se discuta despre un nou stadion pentru EURO 2020, pentru ca acum, cand totul e cat se poare de sumbru cu echipa, sa-si dea, brusc, acordul pentru constructie??? S-a pomenit cumva care vor fi drepturile respectivului cand noul stadion (daca va exista pana la urma) va fi gata???!!!???

zorrozabal
zorrozabal  •  09 Noiembrie 2021, 10:05

Si mai e ceva!Poate ca Bonetti ar fi facut mai mult,daca si el ar fi putut sa faca 6(sase)transferuri!Adica mai mult de jumatate de echipa!Dar ce zic eu sase!Macar unul!Un portar!!!Ca pe Bonetti- si pe Dinamo-lipsa unui portar i-a ingropat!Iar Rednic-daca intr-adevar este mai bun ca Bonetti-ar cam fi trebuit sa o demonstreze pana acum!Pentru ca Bonetti in 8 etape a obtinut doua VICTORII,pe cand Rednic-in 7(sapte )etape a obtinut doua...egaluri!Si asta cu un lot cica imbunatatit!De fapt si Rednic este tot de 8(opt) meciuri la Dinamo!Daca punem si eliminarea din cupa!

dodo001
dodo001  •  08 Noiembrie 2021, 21:27
Postat de jean_gabin pe 08 Noiembrie 2021, 21:05

Itu poate ma lamuresti ce este *** si oscilant in acest articol ca eu nu vad. Vezi tu numai daca esti vreun fecesebist infocat si te deranjeaza distantarea cfr in clasament.

Da da, sigur e fecesebist :)))

Vezi toate comentariile (13)
Comentează