OPINII  »  EDITORIAL

Între gafă și exagerare

Editorial Ovidiu Ioanițoaia
Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de - Publicat vineri, 27 februarie 2026 09:53 / Actualizat vineri, 27 februarie 2026 09:53

E și părerea mea că președintele Ligii Profesioniste a greșit cu declarația „Ar fi păcat ca FCSB să nu ajungă în play-off”. Deși eu însumi m-am exprimat în aceiași termeni, apreciind că play-off-ul ar pierde din farmec, substanță și culoare în absența campioanei en-titre, repet că Gino Iorgulescu a greșit.

Era și e dreptul meu la o opinie întrucât, ca orice gazetar, eu comentez fenomenul. Postura lui Iorgulescu diferă deoarece, în calitate de șef al LPF, conduce fotbalul. Dă direcția, e unul dintre diriguitori. Ca atare, trebuie să fie precaut și echidistant. Egal cu toate cluburile. Conștient că luările lui de poziție sunt urmărite și interpretate atent.

Deși am convingerea că Gino n-a vorbit cu rea-credință, el a gafat. Nu și-a închipuit că poate influența în vreun fel lupta pentru Top 6, doar că, dacă tăcea, filosof rămânea. Nu s-a gândit, și de asta sunt convins, că va fi suspectat de încercarea de a pune presiune, de a influența. A luat lucrurile în ușor.

Afirmația lui a fost însă repede taxată, iar adversarele FCSB la calificare, și nu doar ele, au reacționat rapid și vehement. Cel mai înverșunat s-a dovedit Dani Coman, președintele lui FC Argeș, care intenționează să candideze la succesiunea lui Iorgulescu. Coman avea suficiente argumente să fie supărat și până să audă cuvintele lui Gino, formația piteșteană fiind în ultima vreme ținta unor arbitraje ostile. Ținta și victima.

Între gafă și exagerare
Dani Coman și Gino Iorgulescu

Am scris aici, ba încă și apăsat, că Andrei Chivulete în meciul cu UTA și Radu Petrescu în cel cu Petrolul au dezavantajat-o evident pe FC Argeș, erori în parte asumate și de CCA. Dacă n-ar fi „ajutat-o” cavalerii fluierului amintiți, echipa din Trivale ar fi avut 3-4 puncte în plus și locul asigurat în play-off. De aici, logic, răspunsul nervos al șefilor Argeșului, inclusiv al primarului Piteștiului.

În măsura în care Gino a vorbit ce nu trebuia, turnând gaz peste un foc încă nestins, și Dani a exagerat. Criticându-l ori ironizându-l pe Iorgulescu, l-a scos vinovat de toate relele din fotbalul românesc. Atribuindu-le lui, mă tem că a ridicat tonul mai sus decât se cuvenea. Cel care se răstește n-are automat și dreptate.

În măsura în care Iorgulescu făcea mai bine dacă tăcea, Coman nu trebuia să uite că a beneficiat de clemență în clipa în care s-a ales numai cu avertisment și amendă, floare la ureche, deși l-a jignit public pe Radu Petrescu.

Pe care l-a numit „idiot”. În altă parte, oriunde, ar fi suferit o pedeapsă severă, de aceea n-ar strica să fie mai înțelegător cu cei care greșesc. Contează că ai dreptate, dar important e și cum o cauți.

Citește și:
Turcia - România, marele meci pentru Campionatul Mondial » Echipa aleasă de Mircea Lucescu: decizia în cazul lui Ionuț Radu
Nationala
Turcia - România, marele meci pentru Campionatul Mondial » Echipa aleasă de Mircea Lucescu: decizia în cazul lui Ionuț Radu
I-a pupat mâna lui Mircea Lucescu! Imaginile zilei la Istanbul
Nationala
I-a pupat mâna lui Mircea Lucescu! Imaginile zilei la Istanbul
„Trebuie să refac zilnic stocul!” » În Marele Bazar din Istanbul, reporterii GSP au găsit legătura cu România: costă 15 euro și „rupe piața”
Nationala
„Trebuie să refac zilnic stocul!” » În Marele Bazar din Istanbul, reporterii GSP au găsit legătura cu România: costă 15 euro și „rupe piața”
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
Noutati auto
Rivalul chinezesc pentru Tesla, surprins pe străzile din Europa! Peste 100.000 de rezervări în doar două săptămâni de la lansare
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Profit.ro
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție

Comentarii (32)
alibec
alibec  •  01 Martie 2026, 12:26

Gino, Gigi, Luce, Ovi, …. Sute de ani de iecsperienta valoroasă in fotbalul mioritic. Mai lipsește Ceaușescu.

dinamobuc01
dinamobuc01  •  28 Februarie 2026, 07:06

voi va dati seama: Presedintele Ligii Profesioniste de fotbal tocmai ce a declarat in gura mare, ca sa se auda toata lumea si acolo unde trebuie! ca adora branza unuia din superliga , acum intreb : nu merita Presedintele Ligii o putina cu branza??? deoarece singurcu gura lui a declarat ca i-ar placea...

dinamobuc01
dinamobuc01  •  28 Februarie 2026, 06:40

dati-l afara pe disperatul asta dupa bani si nu-l mai votati! sa trimita pensia distinsului fiu in Italia si nu din sacul de bani de la Liga!(si poate ca trimite in Italia si branza,pt.ca tot deplange el soarta unei echipe,ori acea echipa nu e Metloglobus!)

Vezi toate comentariile (32)
Comentează