OPINII  »  EDITORIAL

Judec eu anapoda?!

Editorial Ovidiu Ioanițoaia
Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de - Publicat marti, 25 martie 2025 14:53 / Actualizat marti, 25 martie 2025 15:16

După durerosul eșec suferit acasă în fața Bosniei scriam aici că „Stanciu et Co au stricat treaba, ei s-o îndrepte!". La fel a gândit și Mircea Lucescu, care n-a schimbat garnitura pentru meciul din San Marino, deși s-a auzit inițial că va primeni masiv formația. Că va apela, printre alții, la Rus, la Chipciu și la Moruțan. Având să renunțe, asta sigur!, la folosirea lui Mihai Popescu. Pentru că pe acesta îl acuzase public că a greșit la golul bosniacilor.

Recurg la o paranteză pentru a mă dezice de mirarea celor care, chiar de indignarea lor, îi impută selecționerului că și-a permis să-i dojenească pe Mihai Popescu și, mai nou, pe Drăguș.

Pe atacant după partida din Serenissima Repubblica, ba și în ciuda unei victorii confortabile. În ideea că n-ar fi pedagogic, deci nici nimerit, ca selecționerul să-și critice jucătorii, cum profesorul n-ar trebui să procedeze așa cu elevii. Niciodată.

Nu împărtășesc această opinie. Adică oricine-și poate exprima părerea despre un jucător ori despre altul, dar nu și antrenorul?! Adică să înțeleg că e cazul, la experiența lui, să-l învățăm pe Lucescu pedagogie, cum să se poarte cu fotbaliștii din lot și în ce mod să vorbească despre ei?! Mi se pare o glumă, dar poate judec eu anapoda, ce spuneți?

Judec eu anapoda?!
Mircea Lucescu îi dă un sfat tactic lui Ianis Hagi în timpul meciului

Oricum, ca să revin, păstrarea echipei de start, căci Lucescu n-a schimbat practic decât portarul, Fl. Tănase accidentându-se, merită interpretată ca un vot de încredere pentru jucătorii învinși de bosniaci.

Altfel, meciul din San Marino s-a consumat într-o direcție unică, spre poarta gazdelor. Statistic, „tricolorii" au jucat de 3 ori cât adversarii (posesie 76%) și au învins fără probleme. Să spunem însă că nici nu era logic să aibă emoții întrucât naționala întâlnită luni seara e ultima clasată în ierarhia mondială, ocupă locul 210 din 210! Ea încheie clasamentul.

Ca atare, la Serravalle s-a întâmplat ce trebuia să se întâmple și România a câștigat la pas, ușor și la scor, 5-1. La un succes atât de categoric, nu se recomandă să strâmbi din nas. Ar însemna să cauți pete în soare. Totuși, chiar dacă rezultatul ne-a mulțumit, s-ar cuveni să nu ne entuziasmăm și n-ar strica să recunoaștem că prestația băieților lui Lucescu n-a strălucit.

Nu doar că din cele cinci goluri ale noastre, două au fost din penalty și unul în proprie poartă, însă nu e de acceptat să iei gol de la niște funcționari, care alcătuiesc cea mai slabă echipă din lume! Din păcate, destule combinații împotmolite și pase ratate, multe dintre ele înapoi, posesia fiind sterilă, vreo 3-4 "tricolori" (Drăguș, M. Marin, chiar Man) nu în cea mai bună dispoziție etc.

Iată de ce nu cred că dramatizează cei care afirmă că dacă va repeta la Viena, pe 7 iunie, prestația din San Marino, România va avea șanse spre zero să ia puncte ori măcar punct.

Atât că mai cred, oare numai eu?, și că naționala se poate prezenta mai bine decât la primele dueluri din actualele preliminarii CM. Stăpână pe ea, fără complexe în disputa cu Austria, întâlnire pe care n-are voie s-o piardă, deși echipa gazdă o va aborda din postura de mare favorită. Mai e însă timp până atunci, vom mai discuta pe marginea subiectului.

Citește și:
Hansi Flick, fără milă la Barcelona: „Fă-ți bagajele și pleacă, nu spera că vei juca!”
Campionate
Hansi Flick, fără milă la Barcelona: „Fă-ți bagajele și pleacă, nu spera că vei juca!”
Calificare suprarealistă în „Teatrul Viselor”: Manchester United a întors MIRACULOS de la 2-4 în prelungiri cu Lyon și e în semifinalele Europa League!
Europa League
Calificare suprarealistă în „Teatrul Viselor”: Manchester United a întors MIRACULOS de la 2-4 în prelungiri cu Lyon și e în semifinalele Europa League!
Cum arată semifinalele Conference League » Djurgarden a obținut o calificare istorică
Conference League
Cum arată semifinalele Conference League » Djurgarden a obținut o calificare istorică

Comentarii (61)
therealreddog33
therealreddog33  •  27 Martie 2025, 00:03
Postat de gioalen pe 26 Martie 2025, 00:26

Problema e ca jucatorii sunt admonestati in PUBLIC, nu stiu la ce foloseste asta si cat de pedagogic este.. Asta nu poate produce decat frustrare, sunt si alti jucatori care su jucat slab (in frunte cu intangibilu ianis..), ei de ce nu sunt admonestati? Sunteti o gramada, in frunte cu ioanitoaia, care il trateaza pe Lucescu ca pe un zeu si orice face el e bine, e uite ca rezultatu cu Bosnia zice ca nu-i chiar asa.

De “rău “ ce a gestionat situația, M.Popescu a fost iar titular și a dat și gol. Crezi ca jucătorul e supărat pe Lucescu pentru asta? Mai ales ca l-a și debutat la națională? Eu zic ca nu, din contra. Iar Popescu chiar a greșit la golul bosniacilor. Știe singur asta. Ca fotbalist profesionist trebuie să ai o anumită mentalitate, nu ești așa sensibil. În plus, la cat îi bălăcărește fergusonu piperean prin presă, jucătorii FCSB cred ca i-au vorbele lui Lucescu ca pe un alint:).

talpaiadului
talpaiadului  •  26 Martie 2025, 17:55
Postat de MaxiP pe 26 Martie 2025, 16:24

As zice ca e mai degraba un vot de neincredere in ceilalti. Indirect e cum zici tu, vot de incredere pentru titulari, dar cred ca prefera sa joaca si cu altii, numai ca i-a lipsit increderea in acestia.

De acord că interpretarea dumitale cu votul de neîncredere în ceilalți se potrivește mai bine situației decât cea cu votul de încredere în titulari. Mulțumesc pentru explicație.

MaxiP
MaxiP  •  26 Martie 2025, 16:24
Postat de talpaiadului pe 26 Martie 2025, 16:09

De acord cu dumneata, cu mențiunea că, în opinia mea, faptul că Lucescu "nu s-a jucat. A mers cu titularii in continuare, efectiv fiindu-i frica sa se bazeze pe altii. Cam asa a procedat si in Liga Natiunilor, formula asemanatoare fiecare meci, n-a riscat cu nimeni, a tratat serios fiecare meci" reprezintă un "vot de încredere" la adresa titularilor. Probabil că noi doi interpretăm in moduri diferite sensul expresiei "vot de încredere".

As zice ca e mai degraba un vot de neincredere in ceilalti. Indirect e cum zici tu, vot de incredere pentru titulari, dar cred ca prefera sa joaca si cu altii, numai ca i-a lipsit increderea in acestia.

Vezi toate comentariile (61)
Comentează