OPINII  »  ROMÂNIA

Mânia lui Iordănescu

Editorial Ovidiu Ioanițoaia
Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de - Publicat vineri, 25 iunie 2021 14:46 / Actualizat sambata, 26 iunie 2021 08:23

Personal, îl ascult de fiecare dată cu plăcere și cu interes pe Puiu Iordănescu. Ca și pe Mircea Lucescu. Îi consider oameni care au făcut, în calitate de jucători și de antrenori, lucruri importante pentru fotbalul românesc. În consecință, au liber la discurs. Inclusiv atunci când părerile lor diferă. Și, temperamentali, se iau la harță. Mai nou, cu privire la Marco Rossi, italianul care pregătește naționala Ungariei.

Respect opiniile celor doi și dacă nu-s de acord cu ele. Așa cum nu sunt cu a Generalului, conform căreia, amânând să-și schimbe structura juridică, CSA Steaua, "clubul care înseamnă totul pentru mine", a înșelat așteptările fanilor. Punctual, șefii din Ghencea "și-au bătut joc de pasiunea, de iubirea suporterilor care cred în CSA Steaua!", s-a înfierbântat Iordănescu.

În context, nu-i de mirare că Antrenorul Secolului e dezamăgit. Pentru că-și dorea ca echipa sa de suflet, proaspăt promovată în divizia secundă, să nu se oprească din ascensiune, ci să urce imediat în eșalonul de elită. Nu va avea însă voie deoarece, sigur cunoașteți speța, Regulamentul FRF și Legea Sportului interzic unei grupări de drept public, subvenționată de stat, să promoveze în Liga 1. Poate merge până în Liga 2, nu mai sus.

Aceasta trebuie să fie, sine qua non, de drept privat. În care scop, fiind pendinte de Ministerul Apărării Naționale, CSA avea datoria să-și modifice statutul până la 1 iulie 2021 pentru a putea evolua în L1 din stagiunea 2022-2023. Întrucât n-a făcut-o, această întârziere, tergiversare, tragere de timp, spuneți-i cum vreți, a stârnit mânia lui Iordănescu. Firește, și a altora.

Mânia lui Iordănescu

Să-mi fie cu iertare, dar nu m-aș grăbi să-i pun la colț pe cei de la CSA. A căror poziție a explicat-o comandantul clubului. "Nu putem fixa ca obiectiv promovarea în sezonul actual din două motive: nu cred că vom reuși să îndeplinim condițiile din Legea Sportului și nu ne putem permite pași greșiți", a declarat Ștefan Răzvan Bichir.

Mă rog, cele două motive ar fi unul ori numai mi se pare mie? Dincolo de această argumentație, găsesc realist, cu cap și coadă, răspunsul comandantului. Unul de bun-simț. Deduc din el că șefii clubului, eventual și superiorii lor din MApN, au analizat atent situația înainte de a ajunge la concluzia că atât pot în clipa de față. Atât li se întinde plapuma.

Cum fiecare știe cel mai bine ce se întâmplă la el în casă, probabil că oficialii din Ghencea și-au dat seama că nu dispun de un lot capabil să forțeze promovarea dintr-un foc. La fel, nici de un buget care să îngăduie aducerea unor fotbaliști valoroși. Și-atunci, logic, au decis să nu se grăbească. Pentru că de regulă graba strică treaba. Să capete mai întâi experiență în L2. Să nu încerce să ardă etapele după ce, merită reamintit, CSA a stat mai mulți ani în Liga 4.

Cu alte cuvinte, inutilă, toată această polemică nu servește nimănui și la nimic. Chiar dacă e de înțeles supărarea lui Iordănescu, sunt convins că ea îi va trece repede.


Comentarii (11)
gigipioneru
gigipioneru  •  27 Iunie 2021, 10:46

pai va contraziceti domnule! pai daca au dreptul la opinie si nu sinteti de acord cu ce spune aruncati pe final ca nu foloseste nimanui ca ... ba foloseste pentru ca sint o gramada de chibiti. toti stiu fotbal. aici vorbim de caractere insa... iordanescu pentru mine de exemplu a fost figurant ca antrenor la nationala. va adueti aminte cum hagi conducea de pe margine iar iordanescu era la joc de gelzne? mai toti stiu astea pentru ca hagi nu avea oricum respect pentru nimeni. la cita scoala are nu ma surprinde lipsa de rusine a lui. dar ma intreb cum nu vedeti latura total neprincipiala a lui lucescu si el cu grade pe umar? va aduceti aminte cum i se cerea sa vina pe banca nationalei acum la sfirsit de cariera? raspundea ca ... si ... este prea batrin . la o saptamina ajungea la nationala turciei? patriotism? pai citi bani mai avea nevoie sau trebuia muncit pentru fiul care imi pare rau dar este si el paralel? a facut praf acolo la turci totul. presa mergea doar pentru 2 minute in a se intilni cu lucesc u. nu mai reprezenta nimic. antrenat la turci si la ucrainieni unde orice antrenoar facea ceava la citi bani se baga acolo. mai greu in tara. copilul renunta la cfr si nu se stie dece sau stia acest iordanescu si el cu uniforma de general ca asa a cerut omului ca edi poate ajunge in locul lui radoi? nu stiu dar lucescu nu este ce pare si asta s-a vazut pe unde a fost. au fost bani nu genialitatea lui . nimeni dintre lucesti nu au cautare in vest. acolo boloni dicteaza.

digei
digei  •  26 Iunie 2021, 08:43

Iordanescu face politica, politica PSD. Sa arate cu degetul catre MApN vezi doamne cat de neputinciosi sunt. Daca era PSD... parca ar vrea sa spuna. Pai sa nu uitam ca PSD i-a facilitat lui Becali furtul clubului in 2003. Mai intai l-au falimentat vezi doamne le trebuia un "salvator" care sa preia echipa pe nimic. Ca orice privatizare cu cantec din acei ani 2000-2004. Ce sa mai discutam Iordanescule, ai in buzunar iconite cu Vali Oprea si Pandele si te dai ingrijorat de Steaua. In ce hal ai ajuns.

birdibel
birdibel  •  25 Iunie 2021, 23:39

Mi se pare ca toți ne învârtim în jurul blocului...legati la ochi. Dacă legea e așa cum e, CSA (Clubul Sportiv al Armatei) Steaua nu poate juca în Liga 1. Punct. Discuție încheiată. Armata știe asta și trage de timp sperând ca (se) va schimba legea. Dacă MAPN ar fi făcut ce vrea Iordănescu n-ar fi fost decât o șmecherie, MAPN și-ar fi "privatizat" echipa de fotbal. Dacă echipa asta înseamnă totul pentru Iordănescu, el trebuie sa facă ce a făcut oierul: sa bage mana în buzunar și sa cumpere echipa, el singur sau cu un grup de investori. Sigur, echipa nu se va mai numi CSA, ci CS, ca Armata trebuie sa iasă din alfabet și din peisaj. Probabil însă ca peste 10 ani MAPN îl va da în judecata pe Iordanescu - sau cine va fi proprietarul - ca să-și ia înapoi palmaresul, sigla și caii de la bicicleta.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează