OPINII  »  EDITORIAL

Mingea e la A. Ivan!

Articol de - Publicat luni, 20 martie 2023 14:27 / Actualizat luni, 20 martie 2023 19:18

Doar ce-am scăpat de cazul Ianis c-a și izbucnit altul, legat de nechemarea la lot a lui Andrei Ivan, unul dintre golgheterii SuperLigii. Ca și Alibec, autor a 10 goluri. 

Absența lui dintre cei convocați pentru meciurile cu Andorra și Belarus din preliminariile Euro 2024 l-a deranjat rău pe Mihai Rotaru. Finanțatorul Universității l-a atacat la baionetă pe selecționer, reproșându-i „alegerile emoționale” și exprimându-și neîncrederea în viitorul naționalei cu Edi Iordănescu pe bancă. 

E dreptul oricui să aibă o opinie, inclusiv al celor care n-o împărtășesc pe a lui Rotaru.

Oricum, declarația corozivă a patronului oltean a sugerat că Iordănescu jr are un cui împotriva fotbaliștilor Științei și, în special, a lui A. Ivan. Totuși, o variantă greu de însușit în condițiile în care ultimele 4 din cele 17 selecții adunate de A.I. datează din mandatul lui Edi. 

Clar, în măsura în care acesta nu l-ar fi agreat pe vârful Universității, nu l-ar fi titularizat în prima sa întâlnire oficială, la 0-2 în Muntenegru pe 4 iunie 2022.

Logic că lumea s-a întrebat de ce s-a produs ruptura dintre cei doi? Asta în ideea că Andrei a dispărut de pe lista "tricolorilor" după 0-1 cu Bosnia din 7 iunie 2022, preț de 6 partide! 

Cum ambele tabere au păstrat tăcerea, s-a răspândit versiunea, evident neoficială, că golgheterul craiovean le-ar fi răspuns obraznic, sfidător, unora dintre colaboratorii lui Iordănescu.

Lucrurile s-au mai lămurit abia zilele trecute. Atunci când din anturajul selecționerului, ori direct de la acesta, au apărut informații că Edi s-a supărat pe Andrei din pricina comportării jucătorului dinaintea confruntării cu Finlanda, următoarea după Bosnia. 

Mingea e la A. Ivan!
Andrei Ivan, lăsat în tribună

Moment în care A.I. s-a pretins accidentat, întâi la un picior, apoi la celălalt!, deși staff-ul medical, condus chiar de medicul Craiovei, dr. Claudiu Stamatescu, l-a asigurat pe Edi că Andrei e sănătos tun, că n-are nicio problemă! 

Întrucât A.I. a cerut, reclamând dureri persistente, să nu ia parte la antrenamente, a fost scos din lotul folosit la meciul pierdut acasă cu Muntenegru pe 14 iunie. Prilej cu care, vă reamintiți?, camerele TV l-au surprins pe Ivan în tribună vorbind la celular și, ceea ce a indignat, râzând la 3-0 pentru oaspeți!

Dacă nu-și va schimba atitudinea și, imaginându-și că e mai important decât alții, va continua să facă fițe, să se spargă-n figuri, convins că i se acceptă orice, Ivan riscă să nu mai îmbrace tricoul naționalei pregătite de Iordănescu jr. Deoarece tehnicianul pare hotărât, conform propriei mărturisiri, „Să rupă pisica în două”. 

Să refuze compromisurile și să aducă la Mogoșoaia exclusiv jucători dispuși să dea totul pentru echipa României. Nu să se menajeze și să sară coarda, ci să se sacrifice.

Practic, Edi a decis să coboare milităria jos din pod, ceea ce nu sună frumos, dar poate ajuta dacă vorba bună n-a dus nicăieri. Chiar n-a dus.

Selecționerul spunea deunăzi: „Eu pot oferi o a doua șansă, însă numai celor care știu ce vor. Doar cu talentul nu vom merge la Euro, iar eu n-am timp să aștept pe nimeni întrucât nici pe mine nu mă așteaptă nimeni”.

S-ar cuveni ca, la 26 de ani, Andrei Ivan să înțeleagă exact mesajul de mai sus și să se comporte în consecință. Cu alte cuvinte, mingea e la el și de el depinde ce face cu ea.


Comentarii (32)
Pisicuta10
Pisicuta10  •  21 Martie 2023, 10:19

A.Ivan trebuia convocat demult in locul lui Puscas. *** a facut si va mai face greseli.Nu este antrenor de națională dar cand va cadea odata cu burlanul care a băgat fotbalul românesc in mocirla

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Pisicuta10
Pisicuta10  •  21 Martie 2023, 10:08

Ied i a facut greseli si va mai face.Nu este antrenor de națională dar cand va fi schimbat odata cu burlanul care a băgat fotbalul românesc in mocirla

brmishu
brmishu  •  21 Martie 2023, 08:09

Deci dacă era 3-0 pentru adversar, trebuia să boceasca în tribuna....(Sau să ceară mătăniile ghinaralului....) La pensie tataie...***...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (32)
Comentează