OPINII  »  EDITORIAL

Ministrul a încurcat borcanele!

Articol de - Publicat vineri, 08 iulie 2022 17:00 / Actualizat vineri, 08 iulie 2022 17:00

Pe neașteptate, șeful Sportului, Eduard Novak, a emis joi un ordin în virtutea căruia participarea românilor la competițiile interne nu poate fi mai mică de 40%, ba încă din sezonul 2022-2023! Dacă ne referim la fotbal, concret, de săptămâna viitoare!

Ideea în sine nu-i rea. Dimpotrivă, inițiativa e binevenită în condițiile în care ne plângem de numărul mare de străini prezenți în Liga 1, dar și în campionatele de handbal, baschet etc. 

Renunțarea la unii dintre aceștia, mulți de calitate îndoielnică, ar lărgi aria de selecție pentru echipele naționale și ar duce la o reprezentare internațională superioară.

De notat că ideea i-a venit unui ministru de etnie maghiară, propus și sprijinit de UDMR. În principiu, teoretic, ce vrea Novak e de susținut, de încurajat. El însuși un performer, campion paralimpic, acesta chiar încearcă să miște căruța, să învioreze sportul. Iată de ce n-ar trebui să-l luăm peste picior. Iar să-l punem la zid, nici atât.

Pe de altă parte însă, sub aspect practic, situația se complică. Deși sună frumos, ordinul cu pricina e greu de transpus imediat, în absența normelor de aplicare, ce n-au fost anunțate! Dar mai târziu? Poate da, poate nu, de văzut.

Înainte de a fi o problemă de timp, e una de conținut, de abordare, infinit mai greu de rezolvat. Asta deoarece președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, și el de etnie maghiară, nu s-a sfiit să avertizeze că ordinul încalcă prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene. 

Punctual, nu respectă libera circulație a forței de muncă. Pe care dacă n-o încalcă, sigur o limitează. Act socotit ilegal și, ca atare, pasibil de sancțiuni ce pot merge până la excluderea formațiilor noastre din întrecerile continentale.

Judecând din direcția opusă, haideți să fim sinceri și să recunoaștem că nici nouă nu ne-ar conveni dacă unui ministru UE i s-ar năzări să le interzică, iau un exemplu, IT-iștilor români să se angajeze în țara lui! În Olanda sau în Germania, să zicem. Firește că ne-ar deranja.

Ministrul a încurcat borcanele!
Eduard Carol Novak, foto: Imago

Dar cea mai mare hibă a regulii lui Eduard Novak e că, indiferent cât ar insista autorul, ea n-are cum să intre în vigoare din sezonul 2022-2023. Care începe în L1 peste câteva zile. 

Chiar și în cazul în care ordinul va fi considerat legal, ceea ce pare o utopie, el tot nu va putea fi aplicat cât timp există multe cluburi în fotbal, cu UTA, FCU Craiova și CFR în frunte, dar și în alte discipline, CSM București și Dinamo la handbal, U-BT Cluj la baschet etc, legate prin contracte ferme de străini pe care nu-i pot da afară de azi pe mâine. Mai pe românește, fără a-i despăgubi și, iar, de unde bani?!

Fără să fiu agresiv gen Dumitru Costin, președintele BNS, cel ce refuză orice dezbatere "pe marginea unei prostii. A unei aberații", aș îndrăzni să-l întreb pe ministrul Novak cu cine s-a consultat din fotbal dacă Liga Profesionistă a precizat oficial că nu cu ea?! Probabil cu urechiștii de la FRF, căci altfel n-ar fi încurcat borcanele.


Comentarii (70)
Dobermannul
Dobermannul  •  11 Iulie 2022, 14:10
Postat de daniaania pe 10 Iulie 2022, 11:52

Cum sa fie buna aceasta îngrădire a cluburilor private??????? Cum sa insiști sa joci cu jucători care nu îs buni numa că tre sa fie români????? In loc sa vorbiți de infrastructură in sport și de viitor voi faceți legi absurde ce îngrădește Romania cu 50 in urma.

Pai daca ai deja 60% straini angajezi roman chiar daca e luzer. Ti-o tragi la radacina pe banii tai. Nu e fraier Novak si nici securicii de serviciu. ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

daniaania
daniaania  •  10 Iulie 2022, 11:52

Cum sa fie buna aceasta îngrădire a cluburilor private??????? Cum sa insiști sa joci cu jucători care nu îs buni numa că tre sa fie români????? In loc sa vorbiți de infrastructură in sport și de viitor voi faceți legi absurde ce îngrădește Romania cu 50 in urma.

TzurcanuDePitesti
TzurcanuDePitesti  •  10 Iulie 2022, 04:45

unde nu este minte vai de picioare spune o vorba. statul sa încerce sa ii facă pe miliardarii de carton sa bage bani în sport și nu numai. string bani ca hirciogii și nu fac nimic. ce or face cu atit de multi bani? pai priviți la Dinamo lăsată sa moara exact de ce care au avut cele mai mari profituri și crescuți de acest club. data dece Ungaria are ștaif și știe ce face . au ajuns sa cumpere în România Pina și apa pentru irigare pe cine țară este bolnava și condusă de fantome . vorba lui Petrică putea " dacă știam ca voi face pușcărie pentru niște i$$$$oti mai bine mă sinucideam.

Vezi toate comentariile (70)
Comentează