OPINII  »  EDITORIAL

Pacea de la Craiova

Articol de - Publicat miercuri, 29 octombrie 2025 17:48 / Actualizat miercuri, 29 octombrie 2025 17:48

Scriind că e tensiune la Universitatea Craiova, agitație, posibil ca digisport.ro și golazo.ro să fi exagerat. Dar ceva a fost întrucât niciodată nu iese fum fără foc. Zvonul că Rădoi ar intenționa să demisioneze n-a apărut din senin, din iarbă verde, el fiind alimentat și de declarația dată de antrenor după meciul de 0-0 de la Clinceni cu Metaloglobus. "Remiza albă" care i-a înfuriat pe fanii alb-albaștri, enervați că formația lor de suflet n-a învins "lanterna roșie".

Rădoi a spus că "Nu doar Bergodi, Neagoe, Reghecampf sau Rădoi sunt nebuni. E clar că și la nivel de club lucrurile nu sunt stabile și trebuie să recunoaștem asta. Dacă dânșii nu vor s-o facă, atunci au o problemă. E clar că toată luma e de vină într-un procent mai mic sau mai mare de tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă".

Perioadă în care Universitatea n-a mai avut nici forma și nici viteza din startul sezonului. Astfel a ajuns pe locul 3, de unde pornise ca din pușcă și se instalase confortabil în fotoliul de lider al campionatului. Permițându-ne să anticipăm că "în fine, va fi anul Craiovei, mai aproape ca oricând de titlu!". Visul prindea cheag.

Deși Rădoi n-a pronunțat niciun nume, n-a fost greu de dedus că s-a referit la Mihai Rotaru, patronul Uniiversității, acționarul majoritar. Cu care tehnicianul schimbase câteva replici colțuroase și la finalul eșecului cu Sarajevo din Conference League, 1-2. Deranjat că Rotaru i-a remarcat pe Isenko și pe Romanchuk, Rădoi nu s-a abținut și i-a reproșat că "acum face și analize după meci!", atac deplasat, de neînțeles.

A urmat incidentul cu Baiaram. Luând act de răbufnirea acestuia că nu-i titular cu Noah din Conference, Rădoi l-a trimis în tribună pe cel care trântise ostentativ ușa. Ca să știe cine-i șeful, i-a refuzat până și statutul de rezervă! Spre lauda lui, a revenit însă repede la sentimente mai bune, începând cu Baiaram partida de campionat cu Metaloglobus. Al cărei deznodământ, 0-0 cu ultima clasată, i-a nemulțumit profund pe fanii alb-albaștri, care și-au fluierat copios favoriții.

Atunci s-a discutat public și despre ceasul oferit cadou de Rădoi "rebelului". Teoretic, un gest frumos, de lăudat, nu? În practică însă, aflând că "atenția" a costat 18.000 de euro, lucrurile nu mai par la fel de simple. În sensul în care coechipierii lui Baiaram puteau să se întrebe, posibil că unii au și făcut-o, de ce Mister i-a dăruit unuia un ceas atât de scump, lui și numai lui?! De ce acest tratament privilegiat?!

Mă întorc. Cum la Craiova s-au întâlnit două pietre tari, Rotaru și Rădoi, aproape că era normal să iasă scântei. Fiecare convins că dreptatea e de partea sa. De data asta, și el iute la mânie, neobișnuit să rămână dator, Rotaru a procedat cu tact. A respins ferm ideea demisiei antrenorului, susținând că "povestea e inventată". Diplomație ce trebuie să-l fi măgulit pe Rădoi. Acesta a bătut în retragere și pentru că, rupând unilateral contractul, ar fi trebuit să plătească o clauză (pe surse) de 300.000 de euro. Bani mulți chiar și pentru el, nu?

Așa că în Bănie s-a fumat pipa păcii și Universitatea continuă cu Rădoi pe bancă. Am zis însă, și repet, că există pericolul ca principalul adversar al Craiovei să fie, înaintea Rapidului, a lui Dinamo și a celorlalte divizionare, Craiova însăși. Dacă oltenii se vor tot certa între ei, orgolioși din cale-afară, se va alege iarăși praful de visul lor de a ieși campioni. S-ar mai amâna un an, cum se întâmplă de peste 3 decenii, fără ca apa Jiului să sece.

Citește și:
Gigi Becali îl vrea la FCSB pe jucătorul naționalei: „E cel mai bun fotbalist român” » Șumudică a intervenit imediat
Superliga
Gigi Becali îl vrea la FCSB pe jucătorul naționalei: „E cel mai bun fotbalist român” » Șumudică a intervenit imediat
Imagini dure! Fanii români au fost bătuți de Armată în Bosnia » Motivul care a generat haosul în peluză
Nationala
Imagini dure! Fanii români au fost bătuți de Armată în Bosnia » Motivul care a generat haosul în peluză
Decizia luată de FRF, după derapajul rasist din Bosnia: „A fost doar primul pas”
Nationala
Decizia luată de FRF, după derapajul rasist din Bosnia: „A fost doar primul pas”
Imagini revoltătoare la Zenica » Sub ochii Poliției, ultrașii bosniaci au afișat imagini cu români care cerșesc, vând fier sau fură
Nationala
Imagini revoltătoare la Zenica » Sub ochii Poliției, ultrașii bosniaci au afișat imagini cu români care cerșesc, vând fier sau fură
Ți-ai luat permis de conducere recent? Uite ce îți pregătește Guvernul
Profit.ro
Ți-ai luat permis de conducere recent? Uite ce îți pregătește Guvernul

Comentarii (19)
florinberceni
florinberceni  •  03 Noiembrie 2025, 19:12
Postat de Laspalmas pe 02 Noiembrie 2025, 14:53

Florine pai tocmai acest articol despre Craiova este o dovada clara ca in gsp nu se scrie numai despre fcsb. Doar ca fcsb si Becali ironizat des de Ioanitoaia vand cel mai bine. Accepti aceasta explicatie?

Prietene, dacă îmi permiți să-ți spun așa, un articol din multe altele despre orice echipă de fotbal, de exemplu FC BOTOSANI, sunt minore. În mintea și în trăirile acestor așa-zis ziariști nu există decât fcsb. Părerea mea

Laspalmas
Laspalmas  •  02 Noiembrie 2025, 14:53

Florine pai tocmai acest articol despre Craiova este o dovada clara ca in gsp nu se scrie numai despre fcsb. Doar ca fcsb si Becali ironizat des de Ioanitoaia vand cel mai bine. Accepti aceasta explicatie?

florinberceni
florinberceni  •  02 Noiembrie 2025, 11:38

De ce nu răspundeți? Nu vă place întrebarea?

Vezi toate comentariile (19)
Comentează