OPINII  »  EDITORIAL

Pisica lui Dan Petrescu

Editorial Ovidiu Ioanițoaia
Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de - Publicat marti, 01 octombrie 2024 09:15 / Actualizat marti, 01 octombrie 2024 09:21

După ce sâmbătă CFR a pierdut acasă meciul cu UTA, 1-3, luni la prima oră la sediul clubului clujean a avut loc o ședință de urgență. Pe care a condus-o însuși acționarul principal Neluțu Varga. Prilej cu care acesta nu și-a ascuns nemulțumirea față de rezultatele înregistrate în actuala stagiune de formația pe care o finanțează.

Una care, pe lângă că a fost eliminată rușinos din Conference League, învinsă de un adversar mai slab cotat, Pafos din Cipru, nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor nici în campionatul intern. Unde se situează pe un loc de play-off, 6, dar ultimul dintre ele, asta după ce, surprinzător, a suferit deja 3 înfrângeri în 10 partide!

Supărat pe jucători, cărora le-a reproșat, printre altele, că nu pun destul suflet, că nu se implică suficient, Varga chiar i-a amenințat cu despărțirea pe aceia ce nu se vor dărui la maximum. "Ne vom strânge frumos mâinile și ne vom spune la revedere!", i-a avertizat pe fotbaliștii care nu vor respecta indicațiile antrenorului și, aspect deloc neglijabil, rigorile vieții sportive. Idei reluate de finanțator și într-un dialog direct purtat cu GSP.

Ultimatumul către jucători a coincis cu un vot de încredere dat lui Dan Petrescu, tehnicianul care, amănunt imposibil de ignorat, a adus 5 titluri de campion în Gruia. Și care a fost desemnat de 5 ori și cel mai bun antrenor român al anului, în 2008, 2009, 2011, 2019 și 2022. Dincolo de o opinie sau alta, meritele lui Petrescu ca antrenor, campion și cu Unirea Urziceni, nu pot fi contestate.

Ca atare, a părut normal ca Varga să meargă în continuare pe mâna celui supranumit "Bursucul". Să-i acorde întreaga încredere, să le ceară componenților lotului să-l asculte și să-l urmeze. În ideea că el decide tot și, reversul medaliei, răspunde de tot ce se întâmplă la echipă. Bine sau rău.

Pisica lui Dan Petrescu

Cu alte cuvinte, dacă am deslușit corect sensul afirmațiilor lui Neluțu Varga, discursul omului de afaceri trebuie interpretat ca o recunoaștere a prerogativelor lui Dan Petrescu, chiar ca o întărire a lor, dar și ca o atenționare. Ca un mod elegant, discret, de a-i arăta acestuia pisica. De a-i sugera că, dacă rezultatele vor întârzia să fie cele dorite, "Bursucul" însuși va trebui să plătească. Deoarece în fotbal, lege veche și nescrisă, rezultatele și numai ele hotărăsc dacă un antrenor rămâne ori pleacă.

Apropo, pe această temă s-a pronunțat recent, sugestiv, Ciprian Deac, unul dintre jucătorii emblematici ai "feroviarilor" clujeni: „Fotbalul este despre azi și mâine. Se uită performanțele, nu poți juca din amintiri". De acord, însă nici antrena, ce părere aveți?

Bref, "Bursucul" nu se află într-un pericol iminent, nici n-ar fi logic, dar va trebui să câștige. Să reconfirme.

Citește și:
„Iosefini” Marcel Răducanu numește „tricolorul” care nu trebuie să lipsească de la națională: „Ca el nu mai ai!”
Nationala

Așa ceva?! Cât s-a terminat amicalul Rapid - Voluntari, cu „greii” N'Jie și Boupendza titulari la debut » „Sunteți top, domnule Șumudică!”
Superliga

Sărbătoarea centenarului la Ploiești: au „aprins” stadionul, la fix 58 de ani de la victoria cu Liverpool! Cum s-a încheiat amicalul cu Vitesse

Comentarii (65)
talpaiadului
talpaiadului  •  04 Octombrie 2024, 23:50
Postat de emilian_din_filiasi pe 04 Octombrie 2024, 00:00

Despre primari se mai spune că ar fi "gospodari" . Colegul Talpă ar vrea și el să facă puțină ordine în "gospodăria" asta unde petrece o bună parte din timp. Însă e greu să păstrezi curățenia când niște indivizi cu iz de asistați social trec zilnic prin gospodărie scuipând semințe, aruncând chiștoace și lăsând tone de pet-uri și cartoane-n urma lor. "Noi existăm pe GSP doar prin comentariile noastre". Vedem multe gunoaie-n jur, multă mizerie, prostituate pe trotuare, încăierări la fiecare colț de stradă. Unii privesc de pe margine, alții se ascund prin baruri, unii se iau la harță-n trafic, alții mai agață câte-o pisicuță și se retrag în câte-un colțișor întunecat s-o mângâie pân' la ivirea zorilor. Niște ignoranți. Ei nu vor să priceapă sau pur și simplu nu le pasă că primarul vrea un mediu mai salubru și mai sigur pentru toți. Vor doar să se distreze... și nu vor să contribuie în niciun fel la îmbunătățirea calității vieții din comunitate. Edilul iese-n fiecare zi pe ulițe și îi urechează pe nelegiuiți. Nu trece zi să nu le-arate ignoranților pisica. Ce nu pricepe el -primarul- e că cei pe care-i muștruluiește zilnic încercând să-i educe cu forța ... nu-s cu nimic legați de urbea pe care el are impresia că o păstorește... fiind simpli turiști ... iar singurul motiv pt care aceștia-și prelungesc sejurul într-un asemenea loc e că în altă parte nu li se permite accesul cu animale de companie.

Bravo, nu deranjeaza pe nimeni daca te multumeste cu ceva sa-l consideri pe talpaiadului in acest fel sau in oricare altul, talpaiadului neexistand in realitate, fiind doar un pseudonim folosit de catre un neica nimeni la fel ca tine si ca toti ceilalti useri de pe GSP. Si te cred ca daca ar exista si alte publicatii sportive care sa ofere sectiuni de comentarii similare, le-ai lua pe toate la rand, intalnind personaje noi pe sub pielea carora sa incerci sa intri, pentru ca ulterior sa-ti bati joc de ele, categorisindu-le si barfindu-le, imbogatindu-ti viata virtuala in acel mod. Doar doua lucruri as mai preciza: 1. Si celelalte publicatii sportive au avut sectiuni de comentarii, dar au renuntat la ele tocmai din cauza userilor care le tranformau intr-un fel de balamuc. 2. GSP a continuat sa ofere aceasta sectiune de comentarii datorita lui Ioanitoaia, spun asta deoarece toti ceilalti factori de decizie au parasit corabia, continuandu-si insa activitatea pe niste site-uri care nu ofera sectiuni de comentarii, dovedind ca ei nu au considerat niciodata comentariile noastre a fi necesare, tu avand posibilitatea sa-ti bati joc de toti si de toate aici datorita "obositorului", singurul dispus sa tolereze gunoaiele postate, pe principiul "astia suntem, cu astia defilam". Iar daca el va iesi la pensie, asa cum ii sugereaza in mod constant libertinii sau ignorantii (depinde pe cine intrebi), sectiunea de comentarii va iesi la pensie odata cu el.

muzzi3
muzzi3  •  05 Octombrie 2024, 11:48
Postat de talpaiadului pe 04 Octombrie 2024, 23:50

nothing last! ne bucuram si noi de jucarii cat putem! :D

emilian_din_filiasi
emilian_din_filiasi  •  04 Octombrie 2024, 00:00
Postat de muzzi3 pe 03 Octombrie 2024, 19:19

doar ca fosta sotie nu i-a aratat pisica lui Raducu, ci efectiv a dat cu ea in bietul om! :D vezi, imi pare rau ca domn primar talpa nu intelege ca nu suntem toti asa seriosi ca dumnealui si ca unii intram doar ca sa ne distram pe site! adevarul e ca asta e scopul meu in viata, sa port discutii serioase *** cu niste necunoscuti! am cu cine sa am discutii serioase in viata de zi cu zi , aici intru doar ca sa imi arat motanul :D si suntem numiti pur si simplu ignoranti pentru asta! :D

Despre primari se mai spune că ar fi "gospodari" . Colegul Talpă ar vrea și el să facă puțină ordine în "gospodăria" asta unde petrece o bună parte din timp. Însă e greu să păstrezi curățenia când niște indivizi cu iz de asistați social trec zilnic prin gospodărie scuipând semințe, aruncând chiștoace și lăsând tone de pet-uri și cartoane-n urma lor. "Noi existăm pe GSP doar prin comentariile noastre". Vedem multe gunoaie-n jur, multă mizerie, prostituate pe trotuare, încăierări la fiecare colț de stradă. Unii privesc de pe margine, alții se ascund prin baruri, unii se iau la harță-n trafic, alții mai agață câte-o pisicuță și se retrag în câte-un colțișor întunecat s-o mângâie pân' la ivirea zorilor. Niște ignoranți. Ei nu vor să priceapă sau pur și simplu nu le pasă că primarul vrea un mediu mai salubru și mai sigur pentru toți. Vor doar să se distreze... și nu vor să contribuie în niciun fel la îmbunătățirea calității vieții din comunitate. Edilul iese-n fiecare zi pe ulițe și îi urechează pe nelegiuiți. Nu trece zi să nu le-arate ignoranților pisica. Ce nu pricepe el -primarul- e că cei pe care-i muștruluiește zilnic încercând să-i educe cu forța ... nu-s cu nimic legați de urbea pe care el are impresia că o păstorește... fiind simpli turiști ... iar singurul motiv pt care aceștia-și prelungesc sejurul într-un asemenea loc e că în altă parte nu li se permite accesul cu animale de companie.

Vezi toate comentariile (65)
Comentează