OPINII  »  EDITORIAL

Vremea orgoliilor

Editorial Ovidiu Ioanițoaia
Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de - Publicat luni, 20 aprilie 2026, 15:52 / Actualizat luni, 20 aprilie 2026 15:52

Mărturisesc că nu prea știu ce se petrece în Giulești, unde pare să se fi deteriorat atmosfera din vestiar. Criza au declanșat-o, dacă n-o fi prea mult spus, criticile căpitanului Alex Dobre la adresa antrenorului Gâlcă. Observațiile jucătorului că nu-i folosit pe poziția care-i convine. În general, obiecții față de strategia adoptată de Gâlcă. Evident că Dobre și-a depășit condiția. Și dacă avea ceva de reproșat, nu era cazul să se manifeste public. Putea, și trebuia, să discute cu tehnicianul între patru ochi. În particular.

Deși socotit un tip echilibrat, cu simțul măsurii, Gâlcă s-a simțit jignit de cuvintele fotbalistului și, orgolios, a hotărât să-l pedepsească pe „rebel”. Nu numai că i-a luat banderola, dar l-a și ținut rezervă în meciul crucial de la Craiova.

Pe „Oblemenco” l-a introdus abia în minutul 68. A făcut bine, căci Dobre merita trezit la realitate, adus cu picioarele pe pământ, dar a făcut și rău. Deoarece absența lui Alex s-a văzut cu ochiul liber. Întrucât intrarea lui întârziată a înviorat evident prestația formației din Grant.

Însuși Dobre, excelent găsit de Talisson, înlocuitorul lui Petrila, a irosit o ocazie uriașă la 9 minute după apariția pe teren. Sunt sigur că, mulțumit de intrarea fostului căpitan și de angajamentul acestuia, Gâlcă a regretat că n-a apelat mai repede la serviciile lui.

Imagini de la Craiova - Rapid, etapa 5 play-off // foto: Cristi Preda (GSP.ro)

+44 FOTO

Mai ales că Moruțan a dezamăgit iarăși. Fără să mai fie un puști de la care aștepți optimist să se maturizeze, căci va împlini peste câteva zile 27 de ani, mulți înainte!, Moruțan tot amână să se ridice la nivelul talentului său ieșit din comun. Cel ce i-a garantat, printre altele, 17 prezențe în națională. Doar că acest „copil teribil” nu se regăsește, el nereușind să se acomodeze nici în Turcia, nici în Italia, nici în Grecia. Nicăieri. Peste tot a promis și peste tot a rămas dator. Înaintea lui Alex Dobre, Olimpiu Moruțan chiar e o problemă în Giulești, una de rezolvat urgent.

Pradă unui orgoliu nemărginit a căzut, în stilu-i caracteristic, și Gigi Becali. Care jurase că, odată cu instalarea lui Mirel Rădoi pe banca tehnică, nu se va mai băga la echipă. Că-l va lăsa pe „finul” să decidă ce și cum. Garnitura de start, schimbările, tactica etc.

Timp de câteva săptămâni și-a respectat cuvântul. După care însă, nitam-nisam, s-a dezlănțuit cum că îi va interzice lui Rădoi să-l folosească pe veteranul Chiricheș, 37 de ani la toamnă, în barajul pentru Conference League!

I s-a pus pata din senin, din iarbă verde, căci mai e până să se dispute barajele respective, la care FCSB încă nu s-a calificat! Greu de priceput, chiar imposibil, ce l-a stârnit pe latifundiar, reacție menită să grăbească plecarea lui Rădoi la Gaziantep, în Turcia. Să devanseze termenul anunțat inițial. Specific lui Becali, ca și, vai!, întreg fotbalului nostru, victima unor orgolii scăpate de sub control. O poveste tristă și fără sfârșit.

Iar dacă trebuie să ne întrebăm ceva cu seriozitate, nu în glumă, e cum de un club oarecare din Turcia, căci Gaziantep ocupă locul 11 în Super Lig, îi poate oferi lui Rădoi un contract de 4-5 ori mai mare decât își permite campioana la zi a României?! Aceasta-i întrebarea cheie, nu?

Citește și:
Stadionul „ascuns” în munți a devenit destinație turistică
Campionate
Stadionul „ascuns” în munți a devenit destinație turistică
„Am făcut foame mare, împărțeam un cartof toată ziua!” » Ion Țiriac, amintiri la „Prietenii lui Ovidiu”: „Nu e nicio rușine”
Tenis
„Am făcut foame mare, împărțeam un cartof toată ziua!” » Ion Țiriac, amintiri la „Prietenii lui Ovidiu”: „Nu e nicio rușine”
Selecționerul Gică Hagi: „Am un mesaj pentru cei mai bogați oameni din România!”
Nationala

EXCLUSIV STB pierde din șoferi, conducerea rămâne intactă. La cât a ajuns salariul mediu în companie
Profit.ro
EXCLUSIV STB pierde din șoferi, conducerea rămâne intactă. La cât a ajuns salariul mediu în companie

Comentarii (8)
yoyosm
yoyosm  •  20 Aprilie 2026, 17:17
Postat de alex030365 pe 20 Aprilie 2026, 16:29

Întru pe secțiuni "Universitatea Craiova" și dau click pe primul articol: găsesc un text despre glk, ra2, dobre, moruțan și, inevitabil, latifundiarul piepten. Mulțumim pentru obiectivism, imparțialitate, profesionalism și seriozitate!

ce te mira cand reporterii de la gsp nici clasamentul nu suporta sa-l afiseze corect: adica Craiova pe primul loc (in caz de egalitate in playoff conteaza punctele cu care s-a terminat sezonul regulat) daramite sa mai scrie articole despre Craiova cu profesionalism si seriozitate?

Laspalmas
Laspalmas  •  20 Aprilie 2026, 17:05

Alex Universitatea sa zica merci de succes ca nu prea l-a meritat. Toata repriza 2 Rapid a jucat mai bine decat gazda Craiova si a ratat mai mult, deci nu ar strica sa o lasi nitel mai moale cu criticile.

cita
cita  •  20 Aprilie 2026, 17:02

Ne aflam la FIX jumatatea competitiei plyoff, iar Rapid are 7 puncte in urma primelor 2 clasate care "trag" la titlu anul asta. Cel mult pot fi interesati de ceva cupe europene, de banii de acolo, ca la titlu nu prea vad sa spere. Pe de alta parte, bre nea Ovidiu, nu putem pune pe seama conflictului public intre nenicu Dobre si nenea Galca esecul de la Craiova. Aceasta din urma e foarte buna, incepe usor-usor sa se apropie de Maxima anilor '80, acei baieti minunati care mi-au adus atata bucurie in sumbra perioada de guvernare comunista.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează
Selecționerul Gică Hagi: „Am un mesaj pentru cei mai bogați oameni din România!”
Selecționerul Gică Hagi: „Am un mesaj pentru cei mai bogați oameni din România!”