OPINII  »  EDITORIAL

Mutu la Craiova

Articol de - Publicat duminica, 30 mai 2021 14:40 / Actualizat duminica, 30 mai 2021 14:55

Puțini se așteptau, eu nu, ca Adrian Mutu să ajungă la echipa lui Mititelu. Practic, a familiei Mititelu, clubul fiind condus în prezent, după încarcerarea lui Adrian, de fiul acestuia, Adrian junior. 

Se poate spune, nu-i așa?, că Adi a tras la Adi. Aș remarca, fie și în treacăt, că Adrian jr. și-a schimbat discursul și nu mai e agresiv. Nici el nu mai vrea război în Bănie, ci fotbal. Iar cea mai bună dintre cele două echipe locale să câștige. 

Numirea lui Mutu a surprins din ambele direcții. Pentru că FC U Craiova 1948 a apelat la un tehnician lipsit de experiență. Dar și deoarece acesta, unul dintre starurile fotbalului românesc, golgeter all-time al naționalei alături de Hagi, a optat pentru o nou-promovată. Probabil că fiecare parte putea căuta și găsi o soluție mai avantajoasă. 

Mutu la Craiova

Craiova 1948 a dovedit curaj când a semnat, să mă ierte Mutu, cu un novice. Socotind că "Briliantul", 42 de ani, proaspăt licențiat PRO, a antrenat doar pe FC Voluntari în play-out-ul 2017-2018 de L1 și, până recent, reprezentativa de tineret. 

Într-adevăr, după penalty-urile de departajare din barajul cu Chindia, a salvat-o pe Voluntari de la retrogradare, însă bilanțul său n-a impresionat. Două victorii, trei remize și patru eșecuri, golaveraj 10-13. Se putea și mai rău, nu? 

Deși s-a descurcat mai bine la U21, a calificat echipa la Euro 2021 și n-a pierdut acolo nicio partidă din trei, Mutu intră totuși în categoria tehnicienilor aflați la începutul carierei. El încă n-a demonstrat nimic pe bancă. 

De lăudat şi atitudinea lui. A celui care a renunțat la un post comod în cadrul federației, inclusiv la deplasarea la JO de la Tokyo, pentru munca mai complicată și mai riscantă de la club. Unde astăzi ești, iar mâine zbori, cazul lui Trică, pus pe liber de familia Mititelu imediat după promovarea în primul eșalon! Recunoștința rămâne însă, nu numai în fotbal, o floare rară. 

Poate că Mutu și-a propus, logic, mai mult decât să stea în umbra lui Rădoi. Poate că s-a gândit și la bani, căci la Craiova va fi plătit (se aude) dublu față de FRF. Cert e că gestul lui n-a trecut neobservat. 

În fond, fără să fie cu supărare, nimeni nu trebuie acuzat pentru că urmărește să câștige mai bine și să trăiască la fel. Vorba regretatului Teodor Mazilu, ce altceva e viața decât o goană permanentă după o stofă mai fină? Iar la pensiile lui alimentare, Mutu chiar merită înțeles. 

De văzut însă cât va dura pacea de la Craiova 1948 (Universitatea e, prin hotărâre judecătorească, doar gruparea lui Rotaru), patronul și antrenorul fiind cunoscuți drept niște tipi vulcanici, care-și ies imediat din pepeni. Din care cauză, 50% din cei 9.800 de iubitori ai fotbalului au votat în sondajul GSP că Mutu va fi demis foarte repede. Că nu-l va prinde paltonul la echipă! 

Personal, sper să nu se întâmple așa. Ca lui Mititelu și lui Mutu să le fi venit mintea la cap. Să se fi maturizat. Iar dintre cele două Craiove, să câștige cea mai bună. De acord cu Mititelu jr.


Comentarii (17)
to_aia
to_aia  •  31 Mai 2021, 14:41

Imi place cum *** se cearta cu ... el singur, adica to-aia cu jean gabin. Mor de ras de acest asa zis gazetar. In alta ordine de idei imi pare nespus de rau ca Mutu nu a ajuns la *** cfr. Acolo ar fi facut... cariera.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

ali.bec
ali.bec  •  31 Mai 2021, 12:46

Tov. director sa facă ce știe cel mai bine: sa scrie de fesesebea și puscariasii de acolo.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

steauaeuna
steauaeuna  •  31 Mai 2021, 12:04
Postat de cita pe 30 Mai 2021, 19:34

Si mai e ceva, consider ca aparitia in L1 a unor echipe mult iubite de suporteri si intens mediatizate precum Rapid si Craiova 1948 va creste interesul pentru acesta competitie fotbalistica in suferinta mare. Si in sezonul viitor, o asteptam cu interes si pe Steluta noastra tot aici. Si-atunci, sa te tii, cum se zice! :)

tine-te de acum ca nu vedeti voi liga 1. Aaa, la televizor da. Daca ai...

Vezi toate comentariile (17)
Comentează