OPINII  »  EDITORIAL

Șlagărul Dan Petrescu

Articol de - Publicat sambata, 05 noiembrie 2022 09:38 / Actualizat sambata, 05 noiembrie 2022 09:48

V-ați prins cum se numea arbitrul german de la Cluj?

Fiindcă fotbalul e un joc și cu vorbele, fiindcă fotbalul e și bună dispoziție, permiteți-mi să fac, bine dispus, că am de ce, un joc de cuvinte la CFR Cluj - Ballkani și să vă reamintesc că arbitrul german al acestui meci se numea Schlager din care a apărut românescul „șlagăr”, substantiv onest, cu singular și plural și care înseamnă o melodie de mare succes și bine-cunoscută. Șlagărul a intrat firesc în vocabularul și dicționarele noastre.

Am crezut în Dan

Se poate spune că întreg meciul a fost un șlagăr Dan Petrescu - adică idei și note bine-cunoscute, reluate cu brio. Un șlagăr pe care vi-l cânt, am de ce, am crezut în Dan în momente de mare suferință, chiar dacă el nu a observat și m-am pus la bătaie (de joc!) și am scris să nu fie demis și să se salveze învingând-o pe Slavia Praga. A învins-o și în clasamentul pe puncte, și la golaveraj.

Firește că se laudă

În șlagărul lui, asta sună așa: „Cele 6 puncte cu Slavia ne-au calificat. Nu le-am închis gura criticilor. Multă lume e supărată acum, n-are rost să mai fac polemică, cel mai important e că CFR a mers în primăvară, am făcut 10 puncte, e incredibil!”. 

Șlagărul Dan Petrescu
Dan Petrescu (foto: Cristi Preda/GSP)

Incredibil și fantastic sunt „note” care nu lipsesc din „șlagărul” lui. Și bineînțeles că polemizează. Și, firește, se laudă. Altfel nu ar fi Dan: „E cea mai importantă victorie a sezonului”.

Norocul care topește ghinionul

Nu va „cânta” cum au ținut de acel 1-0 din minutul 17 până-n 95, dominați categoric în repriza a doua. Nu e genul lui de șlagăr. Nu va discuta despre norocul CFR-ului. Norocul care a topit ghinionul lui Deac, incredibilul ratangiu a două penalty-uri, dovedind emotivitatea noastră chiar în fața unei echipe rudimentare, dar dârză. 

Nu e de uitat dl Marin Barbu, care discutând cu Ioanițoaia, la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, râdea de noi, ăștia care tremurăm deja pentru meciul cu Kosovo. Se vor rata și acolo două penalty-uri?

Altul va fi șlagărul

Dan, în melodiile lui, nu e emoționat decât de sine însuși și de ai săi: „Nu prea văd în viitor alte formații sau alți antrenori. Tot CFR va fi în viitor. În ultimii 6 ani n-a fost decât CFR. Alte echipe nici nu știu pe unde au fost”. 

În schimb, știe să fie fantastic de orgolios. Să nu-l necăjesc... Cu oarecare prudență, e finalul șlagărului: „Eu nu am putut să cânt și i-am lăsat pe băieți să se bucure. Eu o să cânt doar la final”.

Care final, cu cine? Cu Larnaca? Cu Ludogoreț? Cu Sheriff? Cu Lazio? Cum ne va fi norocul... Minim, mediu, maxim? De pe acum tremurăm. Cu siguranță, altul va fi șlagărul.

Citește și:
Ce finală avem la Transylvania Open! Sorana Cîrstea, victorie CATEGORICĂ, în ultimul an ca jucătoare de tenis! O înfruntă pe Emma Răducanu
Tenis
Ce finală avem la Transylvania Open! Sorana Cîrstea, victorie CATEGORICĂ, în ultimul an ca jucătoare de tenis! O înfruntă pe Emma Răducanu
Alexandru Băluță a fost prezentat oficial la noua echipă: „A semnat!”
Superliga
Alexandru Băluță a fost prezentat oficial la noua echipă: „A semnat!”
Incredibil! Ioan Varga și-a „amanetat” jucătorii pentru a plăti salariile
Superliga
Incredibil! Ioan Varga și-a „amanetat” jucătorii pentru a plăti salariile
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
Noutati auto
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață

Comentarii (15)
viola_sempre
viola_sempre  •  06 Noiembrie 2022, 22:33
Postat de Averroes pe 06 Noiembrie 2022, 19:16

fiule, tu stii cine e Radu Cosasu?

Un batran *** care scrie in nota gespepistilor - pro zc zcsb

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Averroes
Averroes  •  06 Noiembrie 2022, 19:16
Postat de romanq pe 06 Noiembrie 2022, 08:05

Adevarul e ca tristetea e mare la Bucuresti. Dan Petrescu si echipa sa, asa urata cum e, face oarece performanta si castiga campionate pe banda rulanta. Invidia e mare, capra vecinului nu moare.

fiule, tu stii cine e Radu Cosasu?

romanq
romanq  •  06 Noiembrie 2022, 08:05

Adevarul e ca tristetea e mare la Bucuresti. Dan Petrescu si echipa sa, asa urata cum e, face oarece performanta si castiga campionate pe banda rulanta. Invidia e mare, capra vecinului nu moare.

Vezi toate comentariile (15)
Comentează