OPINII  »  EDITORIAL

Cine doreşte, cine pofteşte?

Articol de - Publicat joi, 18 noiembrie 2021 09:26 / Actualizat joi, 18 noiembrie 2021 09:26

Odată cu încă o calificare ratată ne crizăm din nou. Se aud voci care se lamentează, contestă, se revoltă. Hagi spune că e nevoie de "un proiect, o viziune şi să te baţi cu cei mai buni". Nu ne îndoim.

Gică naţional iese din când în când şi zguduie sistemul enunţând principii, axiome şi invocând calitatea unui popor în care crede nesfârşit. Când îl auzi, îţi vine să-l pupi.

Hagi la raze X

Apoi discursul se încheie şi parcă ne-am dus bou şi ne-am întors vacă. Pe toate acestea le ştim. Am vrea să ştim ce e dincolo de ele. În ce constă proiectul? Care e viziunea? Cum să te baţi cu balaurii? "Ca să faci un proiect mare trebuie aduşi cei mai buni, care ştiu cu ce se mănâncă fotbalul", a tunat Gică la DigiSport.

Iată un început de clarificare. "Cei mai buni care ştiu cu ce se mănâncă fotbalul" ar putea fi cei care au încercat să îl dea jos pe Burleanu de la şefia FRF şi pe care acesta, după propriile-i spuse, i-a ciuruit. Establishmentul Generaţiei de Aur.

Ocazia de gol

Pică bine, la anul sunt alegeri! Ce prilej mai bun de a schimba traiectoria fotbalului, de a readuce competenţa, după cum tânjesc toţi contestatarii actualei puteri? Gică Popescu, Prunea, Lupescu ies constant şi amendează greşelile unei echipe de conducere care străluceşte prin alegeri falimentare şi absenţe la ora de dialog.

Aşadar, ocazia e minunată! Sigur se vor lupta cu regimul, se vor uni acum, când situaţia "opoziţiei" e mai bună ca oricând, după atâtea obiective de calificare, proiecte şi academii eşuate. Sigur?

Gloanţele trecutului

Acum mai bine de trei ani administraţia lui Răzvan Burleanu era în plin avânt. Era mobilă, comunica, preşedintele ieşea în câmpul deschis al bătăliei de idei, şantiere înfloreau, departamente noi se înfiinţau, erau impuse reguli de funcţionare într-un spaţiu până atunci încremenit în "merge şi aşa".

Echipei lui Lupescu, grea de nume mari, i se opunea un avânt revoluţionar de sorginte politico-corporatistă care voia să dea o altă structură fotbalului. 

Cine doreşte, cine pofteşte?
Ionuţ Lupescu FOTO: Raed Krishan

Burleanu a câştigat şi pentru că exista o energie nouă care ajunsese, incluzând proiecte dedicate, până în capilarele sistemului. Din acest motiv, şi altele, victoria i-a surprins doar pe cei adormiţi.

Somnul prezentului

Astăzi povestea e diferită. Burleanu, abil în a-şi construi relaţii internaţionale, s-a înfipt bine la vârful FIFA şi UEFA. Nu pare să-i mai pese foarte tare ce se întâmplă pe aici. Lucrurile merg din inerţie. FRF, deschisă la început oamenilor şi ideilor, sau măcar unora dintre ei şi ele, a devenit un turn al lui Sauron, impenetrabil.

Urletele referitoare la arbitraje, rezultate, numiri, decizii se lovesc de blindajul celor cărora puterea le-a colmatat urechile. Ce ocazie mai potrivită pentru toţi cei care pretind că ştiu mai bine să răstoarne "dictatura"? 

Mult mai mult decât la precedentele alegeri, şansele s-ar arăta de partea acelora care clamează că vor binele fotbalului şi reîntoarcerea la gloria trecută prin cei care au făurit-o.

Acum? Ori niciodată?

Bizar însă, nu se vede nici un semn de contestare oficială a lui Burleanu. Nu se aude de nicio coagulare a unei echipe pentru candidatură. Acum, când momentul era ideal, cei care îl vor dat jos pe "dirijorul dezastrului" se ascund în spatele lehamitei şi trag cu vorbe precum cu scobitori în pielea de elefant.

E greu? Da. Dar dacă era uşor, nu se mai povestea. "Faptele vorbesc, nu trebuie să povestim! În ultimul timp se vorbeşte foarte mult şi nu se rămâne cu nimic!". Că bine le mai zice Gică!


Comentarii (4)
dodo001
dodo001  •  18 Noiembrie 2021, 23:21
Postat de pingelica.regretatu pe 18 Noiembrie 2021, 11:04

proiecte! pai la dezastrul din tara omul asta se uita? el crede ca doar fotbalul exista pe cind oamenii nu au ce minca de la o zi la alta? toate s-au scumpit si se vor scumpi. au plecat din tara 5 milioane si vor mai pleca la prima ocazie. nu toti au banii acestui fotbalist cu probleme majore de exprimare si de a putea asterne ceva coerent pe o hirtie gen servetel cum a mai facut-o cu diversi. el este absolut intr-o lume a "fictiunii ideale" unde hai sa o dam pe fotbal pentru ca nu conteaza ca sintem falimentari in alte sectoare ca ne astepta la colt de strada sa ne fie luata o rosia montana , gazele din mare si portul constanta . atit mai avem. in rest produc altii cu mina de lucru romaneasca si vindut in romanica... acolo unde se inchid afaceri unde altii de afara detin puterea pamintului si al multor afaceri. un guvern plin de alogeni care mint cu nerusinare apropos de vaxxinuri care *** ... nu avem oameni care sa-si iubeasca tara. domnul hagi ani de zile nu l-a deranjat pe securea de vindut francezilor mircea sandu. nimic. nimic nici cu militeanul barbugiu dragomir. el isi vinde jucatorii cu o saptamina inainte de cupe europene? sau se duc la becali si revinduti pe comisioane mari? sa fim serios nea castana asta a avut talent dar mai trebuie si carte. ungurl "***" nu este bun si ati uitat cum a fost facut *** de multi acela fiind motivul sa plece. printre putinii care nu antreneaza pe la arabi unde prost sa fi si un o

Planuri putem sa tot facem. Ideea e sa folosim ce avem cu un antrenor abil sa faca asta. Daca vor cei de la FRF in al 12-lea ceas sa faca investitii le pot face, in paralel, dar cum nu se califica, banuiesc ca si banii sunt limitati. Oricum Radoi nu trebuie pastrat. Indiferent cat bine promite sau ce cred unii precum Stoichita. Vreti sa va zgarciti la un antrenor ieftin dar care sa o comita precum Radoi sau Contra? Sau luati unul pe care sa il platiti si sa castigati de 10 ori mai multi bani din calificare?

addriann
addriann  •  18 Noiembrie 2021, 14:14

Acest ,, proiect'' nu se refera la energia nucleara si la tehnologia care trebuie folosita... Este vorba de un proiect , mare, al fotbalului romanesc, iar primii pasi sunt cei facuti de majoritatea tarilor cu fotbal dezvoltat- infiintarea de academii conduse de oameni profesionisti si cu bugete pe masura...Iar dupa ce infiintam suficiente academii de fotbal, putem sa luam chiar exemplul Ungariei si sa investim in academii din afara tarii, sponsorizate de stat... Din pacate randamentul unor asemenea academii depinde de oamenii pusi sa lucreze acolo, oficial si la ora actuala fiecare club din Liga 1 are academie...

pingelica.regretatu
pingelica.regretatu  •  18 Noiembrie 2021, 11:04

proiecte! pai la dezastrul din tara omul asta se uita? el crede ca doar fotbalul exista pe cind oamenii nu au ce minca de la o zi la alta? toate s-au scumpit si se vor scumpi. au plecat din tara 5 milioane si vor mai pleca la prima ocazie. nu toti au banii acestui fotbalist cu probleme majore de exprimare si de a putea asterne ceva coerent pe o hirtie gen servetel cum a mai facut-o cu diversi. el este absolut intr-o lume a "fictiunii ideale" unde hai sa o dam pe fotbal pentru ca nu conteaza ca sintem falimentari in alte sectoare ca ne astepta la colt de strada sa ne fie luata o rosia montana , gazele din mare si portul constanta . atit mai avem. in rest produc altii cu mina de lucru romaneasca si vindut in romanica... acolo unde se inchid afaceri unde altii de afara detin puterea pamintului si al multor afaceri. un guvern plin de alogeni care mint cu nerusinare apropos de vaxxinuri care *** ... nu avem oameni care sa-si iubeasca tara. domnul hagi ani de zile nu l-a deranjat pe securea de vindut francezilor mircea sandu. nimic. nimic nici cu militeanul barbugiu dragomir. el isi vinde jucatorii cu o saptamina inainte de cupe europene? sau se duc la becali si revinduti pe comisioane mari? sa fim serios nea castana asta a avut talent dar mai trebuie si carte. ungurl "***" nu este bun si ati uitat cum a fost facut *** de multi acela fiind motivul sa plece. printre putinii care nu antreneaza pe la arabi unde prost sa fi si un o

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează